Zilelele Eugen Ionescu, sau arta biruitoare în faţa rinocerismului politic

“ Omul modern, universal, este omul grăbit, el nu are timp, e prizonierul necesităţii, nu înţelege că, în fond, tocmai utilul poate fi o greutate inutilă, împovărătoare.” (Eugen Ionescu, “Note şi contranote”).

“Zilele Eugen Ionescu”, 25-27 noiembrie 2011, au debutat, la Sala de Spectacole a Teatrului Excelsior din Bucureşti, teatru care a găzduit anul acesta cea de-a XXI-a ediţie a acestui important eveniment cultural românesc.

Cuvintele de deschidere au aparţinut regizorului Mihai Lungeanu de la Radio România, directorul Societăţii Culturale Eugen Ionescu din Slatina şi marelui actor Ion Lucian, directorul teatrului Excelsior.

“În lumea aculturalizată în care trăim, Zilele Eugen Ionescu, se alătură scopului de a activa generaţia tânără, de a o pune în relaţie cu cultura şi valorile artei”, spune în deschidere Mihai Lungeanu.

Evenimentul a debutat cu vernisajul expoziţiei Ionesco 3D, prezentând- în premieră absolută- caricaturi internaţionale, grafică semnată de Dan Cioca, fotografii realizate de Sorin Radu şi copacul cu “răvaşe” din Eugen Ionescu a designerului Radu Vişan (după o idee a Adei Vişan ).

Colecţia de caricaturi internaţionale sunt o selecţie din cele peste 1500 de caricaturi trimise de artişti din toate colţurile lumii, în cadrul Muzeului Virtual al Neamului Românesc, site administrat de Nicolae Ioniţă.

Profesorul şi criticul de artă Ilie Roşianu a evocat figura marelui dramaturg român care “a pornit spre universalitate din spaţiul mioritic”. Absurdul ionescian, spune Ilie Roşianu, gravitează în jurul celor două repere : “la început nazismul şi apoi comunismul, sub superba sa alegorie: rinocerismul”. Criticul de artă observă că Ionescu a văzut şi geneza comunismului, de la faza, in nuce, cum ar fi în “Jacques sau supunerea”, până la cel în plină ofensivă, căruia i-a dat conotaţii ale rinocerismului românesc.

“Un rinocerism care n-a dispărut odată cu comunismul, ci s-a metamorfozat de la roşu la roz bon-bon întruchipat în “Ucigaş fără simbrie” şi în alte piese, în care a anticipat şi neo-rinocerismul şi crypto-rinocerismul, pe care, noi ca români îl cunoaştem şi îl trăim în forma reală de neo şi crypto-comunism.

Fotografiile realizate de Sorin Radu, sunt făcute în 1978 la o conferinţă şi o lansare de carte a Rinocerilor, ţinută de Eugen Ionescu la New York University. “Mai târziu, venind în România”, declară artistul fotograf, pentru Epoch Times România, “am observat că nu prea sunt nişte fotografii cu Eugen Ionescu . Atunci am făcut această expoziţie. Anul trecut la Slatina, speram că va fi un centru cultural Eugen Ionescu acolo, dar conducerea Slatinei şi puterea a hotărât să facă o cafenea” .

Slatina, oraşul de naştere a marelui dramaturg, a fost locul de desfăşurare a ediţiilor anterioare a evenimentului, dar în mod nefiresc, anul acesta, dimensiunea politică a invadat spaţiul privilegiat al artei, refuzându-i manifestarea.

Arta ajunge întotdeauna prima la inimile oamenilor pentru că este un dar al zeilor. Ea e dată oamenilor pentru a fi mai buni şi a evolua, pentru a se înălţa din condiţia telurică umilă în care singuri se aruncă dacă aleg să graviteze în jurul intereselor mici, imediate, egoiste.

Sub acest aspect, Mihai Lungeanu plasează evenimentul “ la graniţa dintre normal şi absurd”, unde normalitatea o reprezintă promptitudinea cu care, Teatrul Excelsior, prin persoana maestrului Ion Lucian, a dorit să colaboreze cu evenimentul. Absurdul e dat de atitudinea primăriei Slatina. Un adevărat “rinocerism” s-ar putea spune, spre a fi în ton cu evenimentul.

“E o tristeţe infinită că politicul domină şi manipulează cultura. Rinocerii ,de data asta, au câştigat”, declară Mihai Lungeanu pentru The Epoch Times România.

Dar, tot răul e spre bine, deşi “nu ne-am mutat prin bună-voinţă, ci am fost determinaţï să trebuiască să găsim pe altcineva dornic de a afla despre Eugen Ionescu”, a adăugat organizatorul, “pentru că urbea, prin reprezentanţii ei legali, a socotit că nu este necesară prezenţa şi colaborarea noastră la acest eveniment la Slatina. Dacă primăria a exclus prezenţa noastră, societatea ne-a cerut să facem ceva. Atunci am acceptat invitaţia domnului Ion Lucian, care cu mare generozitate şi-a deschis porţile teatrului şi a devenit partenerul şi gazda noastră pentru această ediţie a Zilelor Eugen Ionescu. “

Şi cum nimic nu e întâmplător, Societatea culturală Eugen Ionescu a profitat şi de parteneriatul cu Casa de Cultură a Studenţïlor şi cu Festivalul de Teatru Studenţesc Eugen Ionesco, festival care îşi prezintă piesele în sala Teatrului Podul de la Casa de Cultură a Studenţilor .

Sala Teatrului Podul este sala Atelier a Teatrului românesc, acolo unde, ne spune tot Mihai Lungeanu, “domnul Cătălin Naum pritroceşte şi construieşte o atitudine faţă de teatru care e foarte asemănătoare şi apropiată energetic de ceea ce propune Eugen Ionescu”.

Arta ajunge întotdeauna prima la inimile oamenilor pentru că este un dar al zeilor. Ea e dată oamenilor pentru a fi mai buni şi a evolua, pentru a se înălţa din condiţia telurică umilă în care singuri se aruncă dacă aleg să graviteze în jurul intereselor mici, imediate, egoiste.

Cei care resping arta, acei conducători care refuză arta în numele propriilor lor interese se fac vinovaţi nu doar că au refuzat semenilor săi hrana sufletească dar mai ales pentru că întrerup o formă esenţială de comunicare: a oamenilor între ei şi a omului cu cerul şi darul divin.

“(...) o ţară unde arta nu e înţeleasă este o ţară de sclavi sau de roboţi, o ţară lipsită de spirit; acolo unde nu există umor, unde nu există râsul, există mânia şi ura.” (Eugen Ionescu, “Note şi contranote”).