Xi Jinping şi Vladimir Putin construiesc o nouă axă. Este malefică [The Telegraph]

Paradoxal, comunicatele care anunţă revoluţiile diplomatice sunt de obicei fade. Marţi, după două zile de convorbiri între Vladimir Putin şi Xi Jinping, Rusia şi China au aprobat principiile Cartei ONU, pacea, dialogul şi aşa mai departe. Unii observatori occidentali s-au consolat cu faptul că, în discursul oficial, nu au fost dezvăluite planuri explicite de dominare a lumii, ca şi cum ar fi fost vreodată posibil, afirmă un material publicat de The Telegraph.

Potrivit sursei citate, aceştia din urmă ar trebui să se întrebe, în schimb, ce se ascunde în spatele banalităţii de faţadă, a modelului de text pe care orice persoană rezonabilă l-ar aproba, dar pe care orice persoană inteligentă l-ar găsi suspect de gol. Istoria ne oferă numeroase exemple de diplomaţi care au rostit cuvinte goale de pace, în timp ce în spatele uşilor închise se redactează acorduri mai cinice, şi în special exemple în interiorul Kremlinului însuşi.

La 23 august 1939, ministrul de Externe al lui Adolf Hitler, Joachim von Ribbentrop, a semnat un acord banal cu ministrul de Externe al lui Stalin, Viaceslav Molotov, declarând lumii că nicio ţară nu va intra în război cu cealaltă. Cele mai importante părţi ale acordului au fost ascunse în protocoale secrete care stabileau sferele de influenţă ale celor două ţări şi planurile de împărţire a Europei de Est. Ceea ce s-a întâmplat marţi ar trebui să tragă din nou semnale de alarmă în Occident.

Echilibrul de putere dintre lumea liberă şi noua axă China-Rusia este mult mai favorabil duşmanilor liberalismului democratic decât echilibrul dintre aliaţi şi axa din 1939, şi ştim cât de periculoase s-au dovedit atunci eforturile necoordonate ale Germaniei, Italiei şi Japoniei. Occidentul trebuie să îşi coordoneze răspunsul la această nouă ameninţare serioasă.

Să lăsăm deoparte recenta afirmare dramatică a influenţei Chinei în Orientul Mijlociu, bogat în petrol, unde Beijingul a fost promotorul unei apropieri dramatice între Arabia Saudită şi Iran, după decenii de rivalitate mortală. Ignoraţi deocamdată şi operaţiunile comune de influenţă ale Rusiei şi Chinei în Africa.

Occidentul se confruntă cu o criză pe două fronturi: războiul lui Putin în Ucraina şi ambiţiile regionale ale Chinei la zece fuse orare spre est. Între timp, axa Beijing-Moscova ne vede ca pe o singură ţintă. Putin i-a cedat conducerea lui Xi pentru că nu poate supravieţui unei înfrângeri în Ucraina, dar încă luptă în ceea ce am putea numi "Războiul Mondial Z". Acesta este un amestec hibrid global ruso-chinezesc de un conflict violent localizat adăugat la competiţia economică mondială pentru resurse şi pieţe, împreună cu respingerea ideologică a democraţiei occidentale.

Doar premierul Japoniei, Fumio Kishida, pare să înţeleagă această dimensiune globală. Aflat în vizită la Kiev în ziua în care Xi şi Putin s-au consultat la Moscova, Kishida vede în mod clar o legătură clară între securitatea Japoniei şi preocupările Europei cu privire la un bloc eurasiatic ruso-chinez.

Este o realitate tristă că doar Rusia, China şi Japonia par să vadă criza actuală la nivel global. În Occident, fiecare stat pare să se concentreze asupra unui unghi regional. Europenii văd în mod covârşitor Rusia ca fiind principala problemă. Americanii se ceartă pentru a stabili dacă Rusia sau China este adevăratul lor rival. Marea Britanie vrea să joace un rol global, dar forţele noastre armate sunt lamentabil de subfinanţate pentru asta. Partenerii occidentali trebuie să înveţe de la China şi Rusia cum să se coordoneze înainte de a fi prea târziu.