UPDATE: Putin îl umileşte pe Hodorkovski cu o eliberare trucată
alte articole
UPDATE: Hodorkovski a fost eliberat din închisoare. Informaţia a fost confirmată de avocatul său.
* * *
Campania de imagine a lui Vladimir Putin, menită să-l prezinte pe dictatorul de la Kremlin drept "mare umanist" înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci, continuă prin graţierea fostului magnat al petrolului (şi cunoscut opozant al lui Putin) Mihail Hodorkovski, aflat în închisoare de zece ani, care mai are numai câteva luni de puşcărie.
Anunţul a fost făcut ieri de Putin, imediat după o conferinţă de presă maraton susţinută la Moscova joi, în cadrul căreia liderul rus s-a descris drept un binefăcător al Ucrainei, pe care "o ajută" să iasă din criza în care se zbate, reducându-i preţul la gaze naturale şi acordându-i un consistent împrumut, menit s-o ajute să plătească gazele contractate sub dictat.
Putin a anunţat că a luat această decizie din motive umanitare, după ce Hodorkovski a făcut o cerere de graţiere: "A făcut deja zece ani de puşcărie, este o pedeapsă serioasă. A invocat circumstanţe de ordin umanitar - şi consider că putem lua această decizie", a afirmat liderul de la Kremlin, completând că decretul de graţiere va fi semnat "foarte curând".
Decizia este parte din campania de marketing pe care şi-o face Putin înaintea jocurilor Olimpice de la Soci a căror "glorie" riscă să fie umbrită de faptul că mai marii lumii, unul după unul, declină prezenţa la Soci. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, preşedintele SUA, Barack Obama şi Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti au anunţat că nu vor participa la Festivităţile de deschidere ale Jocurilor Olimpice.
La scurtă vreme, Duma de Stat rusă a adoptat, cu unanimitate de voturi, o lege a amnistiei, de care urmează să beneficieze în jur de 20.000 de condamnaţi ruşi.
Legea amnistiei, adoptată pe 18 decembrie, are un evident caracter propagandistic pentru regim. Urmau să fie scoşi din închisori persoane cu infracţiuni minore şi, în special, persoane aparţinând acelor categorii a căror eliberare îi înduioşează pe "spectatori": femei însărcinate, femei cu copii în întreţinere etc. Iniţiativa i-a aparţinut lui Putin.
Duma de stat a mai introdus "cu de la ea putere", o prevedere ce extinde amnistia şi la "acte de huliganism", ceea ce ar putea duce la eliberarea activiştilor Greenpeace, o altă presupusă "bilă albă" pentru Rusia în ochii opiniei publice internaţionale. Decizia a fost mediatizată de Vocea Rusiei cu mare aplomb. Desigur, legea amnistiei nu prevede clemenţă pentru marii opozanţi ai lui Putin, precum oligarhul Mihail Hodorkovski, aruncat în închisoare pentru 11 ani după un proces considerat de comunitatea internaţională drept politic, sau cunoscutul blogger Navalny, şi el "beneficiar" al unei sentinţe de 5 ani de închisoare (cu suspendare), după ce a îndrăznit să dezvăluie corupţia regimului pe blogul lui.
Eliberarea lui Hodorkovski - o farsă, ca şi procesele sale
Revenind la Hodorkoski, măsura eliberării sale la finele lui 2013, cu opt luni înainte ca pedeapsa să fi fost ispăşită complet, pare o glumă cu un evident fundament "Soci". Se pare că fostul magnat, care a avut îndrăzneala să îl critice pe Putin, atrăgându-şi mânia acestuia şi ani de temniţă grea câştigaţi în două procese politice, va sta în libertate doar puţin timp.
Încă din primăvară, apropiaţii oligarhului îşi exprimau îngrijorarea că regimul pregăteşte noi procese împotriva lui. Recent, Parchetul a confirmat că omul de afaceri rus este anchetat şi în alte dosare, riscând noi condamnări, desigur, după ce Jocurile Olimpice trec.
Mihail Hodorkovski, a fost condamnat prima oară în 2005 pentru fraudă şi evaziune fiscală. Compania sa de petrol, Yukos, evaluată la 40 de miliarde de dolari, a fost împărţită şi vândută apropiaţilor puterii, siloviki, la preţuri derizorii. La vremea respectiva Hodorkovski ameninţa, prin planurile lui de afaceri, monopolul giganţilor energetici deţinuţi de stat, ceea ce, alături largheţea cu care finanţa presa ostilă Kremlinului, l-a transformat într-un inamic personal al lui Putin.