Uniunea Europeană vrea să se îndepărteze energetic de Rusia

Liderii europeni se vor întâlni, joi şi vineri, la Bruxelless pentru a dezbate metodele prin care se poate reduce dependenţa de gazul rusesc, în timp ce legăturile cu furnizorii ruşi de energie au fost îngheţate temporar, notează Reuters.
P. P.
19.03.2014

alte articole

(STR / AFP / Getty Images)
P. P.
19.03.2014

Liderii europeni se vor întâlni, joi şi vineri, la Bruxelless pentru a dezbate metodele prin care se poate reduce dependenţa de gazul rusesc, în timp ce legăturile cu furnizorii ruşi de energie au fost îngheţate temporar, notează Reuters.

Modelele de dezvoltare spre care se va orienta Europa includ exploatarea resurselor locale, îmbunătăţirea infrastructurii şi dezvoltarea surselor de energie regenerabilă. În prezent, cele mai mari achiziţii din domeniul energetic al blocului european sunt combustibilii fosili, pe care se cheltuieşte peste 400 de miliarde de euro anual.

„Toată lumea a recunoscut că este nevoie de o schimbare majoră de ritm din partea Uniunii Europene”, conform unui oficial al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană cumpără de le furnizorul rus Gazprom gaze în valoare de cinci miliarde de dolari pe lună, iar 40% din acest gaz este transportat prin Ucraina. În aceste condiţii, instabilitatea politică din vestul Europei i-a determinat pe liderii europeni să se reorienteze spre alţi furnizori de gaze naturale şi să ia serios în considerare dezvoltarea surselor energetice regenerabile.

„EU critică invazia Rusiei în Crimeea în timp ce toarnă bani în cufere Rusiei pentru importurile la gaze”, a declarat Thomas Becker, Directorul Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană, care a cerut măsuri mai dure cu privire la folosirea energiei regenerabile.

Pe termen scurt, Uniunea Europeană ar putea primi o cantitate mai mare de gaz din Qatar, iar odată ce infrastructura necesară este gata, Statele Unite poate furniza gaze către Europa la un preţ mai redus decât partenerii ruşi.

„În conştiinţa tuturor, a existat mereu îngrijorarea că atunci când relaţiile se răcesc, Rusia are această armă şi că nu ar trebui să o aibă”, a declarat un oficial european cu privire la limitarea furnizorilor ruşi.

Din cauza crizei politice amplificate în estul Europei, industria energetică se va confrunta cu o creştere a preţurilor ceea ce va duce la o reorientare spre energia regenerabilă mult mai benefică pe termen lung. Comisia Energetică a UE a sistat negocierile pe tema proiectului South Stream prin care se urmărea construirea unei noi conducte de gaze prin sudul Europei.

Totuşi tranziţia spre noile surse de energie este încetinită deoarece mai multe ţări, printre care şi Polonia, susţin că Uniunea Europeană are nevoie de un cadru legal pentru a amplifica investiţiile în domeniul surselor de energie „verde” şi pentru a reduce importurile de combustibili fosili şi vor să aştepte acordul pe tema schimbărilor de mediu ce va fi parafat anul viitor cu Naţiunile Unite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor