Summitul de la Vilnius – un eşec parţial

Mulţi analişti din România s-au grăbit să vorbească despre eşecul Vilnius. Depinde din ce perspectivă priveşti: pentru Republica Moldova este o victorie, dacă te uiţi spre Armenia şi Ucraina este un eşec dureros mai ales pentru iniţiatorii Parteneriatului Estic, Polonia şi Suedia. Cât despre România, preşedintele continuă să insiste pe unirea cu Republica Moldova, dar doar în scopuri electorale.

Summitul de la Vilnius s-a vrut a fi un moment istoric care să scoată multe ţări foste sovietice din zona gri şi de sub spectrul influenţei ruseşti şi să le dea o perspectivă europeană. UE a oferit cele mai cuprinzătoare acorduri posibile de asociere şi de liber schimb posibile.

Republica Moldova s-a putut prezenta ca elevul model al Parteneriatului Estic, care a ţinut piept ameninţărilor şi presiunilor Moscovei şi a mers până la capăt cu parafarea acordurilor. Până la semnare mai este însă un an, abia apoi urmând să fie ridicate şi vizele pentru cetăţenii moldoveni. Asta dacă nu cumva Parlamentul European se va opune şi semnarea va fi amânată din cauza îngrijorării unor state ca Marea Britanie că vor fi invadaţi de muncitori din ţările sărace.

Chişinăul şi-a luat un angajament ferm şi a făcut primul pas pe drumul integrării europene. Abia de acum înainte însă începe greul pentru că drumul R.Moldova va fi mai greu decât al României, cum arăta şi preşedintele Băsescu. Rusia a acceptat o înfrângere vremelnică în această ţară, dar va relua presiunile, prin agitarea Transnistriei, prin represalii comerciale, şantajul cu gaz şi alte forme specifice de intimidare.

Până la semnarea efectivă a acordurilor de la Vilnius mai este un an şi se mai pot întâmpla multe şi pe scena politică de la Chişinău, iar noi crize politice interne nu sunt de exclus. Oricum până la integrarea efectivă mai sunt încă ani buni, poate 10, şi nimeni nu vorbeşte în prezent decât despre asocierea Republicii Moldova şi Ucrainei - tocmai pentru ca aceste state nu aveau perspective de aderare au fost introduse în Parteneriatul Estic. Chiar dacă liderii europeni au criticat la Vilnius presiunile Rusiei, acestea nu vor dispărea, ci se vor intensifica atâta vreme cât Republica Moldova nu devine de facto membră a UE. Iar aderarea rămâne complicată de probleme pe care Rusia le alimentează, precum Transnistria şi de reforme incomplete în justiţie, combaterea corupţiei şi altele.

Unirea cu România este şi ea tot mai iluzorie. Premierul Iurie Leancă a arătat clar că Republica Moldova urmăreşte integrarea, nu unirea. Atunci când preşedintele Băsescu vorbeşte despre unire ca următorul proiect naţional al României, după aderarea la NATO şi la UE, el se gândeşte să mai obţină nişte voturi pentru Mişcarea Populară din rândul unioniştilor cu paşaport românesc de ambele părţi ale Prutului, în perspectiva alegerilor europarlamentare şi nimic mai mult. Mantra aceasta are încă o atracţie electorală, dar nu poate fi luată în serios. Leadership-ul moldovean se vede deja în UE, nu în România, iar moldovenii visează la dreptul de liberă circulaţie şi de muncă în ţările mai bogate ale Uniunii. Teoretic, căci mulţi sunt deja acolo, cu paşaport românesc, deci sunt integraţi perfect în UE.

Eşecul ucrainean

În ceea ce priveşte Ucraina, ea este marea dezamăgire a europenilor. Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, vizibil dezamăgit, le-a urat succes autorităţilor de la Kiev în apropierea de Rusia, ţara care le-a impus un embargo comercial. Şi celălalt artizan al Parteneriatului Estic, ministrul suedez de Externe Carl Bildt a subliniat că „Parteneriatul Estic nu este un bazar în care te tocmeşti cu miliardele şi la final alegi oferta cea mai bună”.

Soţia lui Sikorski, cunoscuta jurnalistă Annne Applebaum, în schimb explica deturnarea Ucrainei, într-un editorial pentru Washington Post, prin faptul că UE nu poate să ofere la fel de multe stimulente pozitive şi negative (în sensul de sticks and carrots) ca Rusia. În opinia analistei, Ucraina nu a cedat din cauza refuzului lui Ianukovici de a o elibera pe Timoşenko, ci după întâlnirea acestuia cu Putin, care a avut stimulente mai puternice ca UE. Preşedintele Rusiei a arătat ucrainenilor atât beţe, în sensul de sancţiuni, precum boicotul comercial din august, cât şi morcovi – aluzii la preţuri la gaz mai mici şi alte recompense financiare pentru a-i determina să acţioneze în felul dorit de el.

Ucrainenii au încercat atunci să obţină mai mulţi bani de la UE. Ianukovici a cerut europenilor 160 de miliarde de euro şi a acuzat faptul că Uniunea ”a umilit Ucraina cu o ofertă patetică”. UE nu putea însă nici să cedeze acestui şantaj şi să transforme Vilnius într-un bazar, cum s-a exprimat Carl Bildt, şi nici să recurgă la embargouri comerciale ca Rusia.

Prin urmare, preşedintele Ianukovici a blocat parcursul european al ţării sale în ultimul moment, refuzând să mai parafeze acordurile de la Vilnius. Şi asta după ce Kievul rezistase o lungă perioadă presiunilor Rusiei care i-a impus bariere comerciale la importuri şi a ameninţat cu represalii. Ucraina porneşte spre Est şi nu va mai putea să joace jocul de până acum de balans între est şi vest, îmi spunea o expertă ucraineană. Este o victorie pentru Rusia care a reuşit să scoată Kievul de pe orbita europeană şi care îl atrage încet, dar sigur către Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Preşedintele Ianukovici a dat vina pe UE care a oferit Ucrainei prea puţini bani, 610 milioane de euro, şi a susţinut că ţara sa are nevoie de cel puţin 20 de miliarde de euro pe an pentru a-şi aduce economia la standarde europene. Totuşi nu este clar cât şi ce i-a oferit Rusia pentru a renunţa la Vilnius.

Indiferent ce i-a promis Putin: bani mulţi, gaze ieftine sau susţinere în alegeri, Ianukovici este într-o situaţie delicată. Cu o popularitate foarte scăzută în sondaje, cu o economie în recesiune puternic afectată de datoria externă şi deficitul bugetar, el este prins între miile de oameni care protestează în stradă împotriva depărtării de UE şi Rusia pe al cărei sprijin mizează. Iar în acest context complicat, vrea să fie reales în 2015. Pare o misiune imposibilă.

Indiferent ce i-a promis Putin: bani mulţi, gaze ieftine sau susţinere în alegeri, Ianukovici este într-o situaţie delicată. Cu o popularitate foarte scăzută în sondaje, cu o economie în recesiune puternic afectată de datoria externă şi deficitul bugetar, el este prins între miile de oameni care protestează în stradă împotriva depărtării de UE şi Rusia pe al cărei sprijin mizează. Iar în acest context complicat, vrea să fie reales în 2015. Pare o misiune imposibilă într-o situaţie explozivă.

Deocamdată Ianukovici, pro-rusul care a îngropat Revoluţia Portocalie şi a trimis-o la închisoare pe Timoşenko, a decis că semnarea acordurilor de la Vilnius este mai dăunătoare pentru el. De ce? Pentru că economia ucraineană va fi afectată de măsurile de răzbunare ruseşti, el va pierde susţinerea ruşilor pentru un nou mandat, iar UE nu garantează aderarea Ucrainei, cum nici acordul de liber schimb nu garantează că produsele ucrainene vor fi competitive în raport cu produsele europene. La asta s-or fi gândit şi oligarhii ucraineni cu afaceri în Rusia care păreau la un moment dat să încline balanţa către pieţele europene.

Întrebările legate de ce a oferit UE şi dacă trebuia să apere mai puternic Moldova şi Ucraina şi celelalte state de presiunile ruseşti sunt tardive. Cert este că pentru Ucraina a fost prea puţin, ceea ce a fost de ajuns pentru Moldova. Iar Ianukovici a jertfit perspectivele europene ale ţării sale pentru propria supravieţuirea politică, ceea s-ar putea dovedi o greşeală pentru el.

Pe de altă parte, mulţi dintre protestatarii pro-UE care demonstrează zilele acestea pe străzile Kievului se amăgesc cu o percepţie greşită, aşa cum au făcut-o şi românii după aderare. Ei vor şi cred că UE le va face curăţenie acasă, eliminând corupţia şi răul din sistemul politic. O mare iluzie şi amară deziluzie după cum o arată cazul României.

Cât despre celelalte state, Georgia a reconfirmat prin parafarea acordurilor de la Vilnius că nu iese de pe orbita europeană, nici după schimbarea puterii, şi că Visul Georgian nu este sinonim cu apropierea de Rusia. Cu cele două republici separatiste Abhazia şi Osetia, susţinute de Rusia, în coaste, drumul european al Georgiei rămâne însă la fel de dificil ca şi al Republicii Moldova.

În ce priveşte Azerbaidjanul, parafarea acordului de ridicare a vizelor este o recompensă prea mare pentru o ţară care nu respectă drepturile omului, o dictatură în care preşedintele este reales înainte de alegeri, în care opoziţia este reprimată. Baku este un insucces al Parteneriatului Estic, neîndeplinind nici măcar condiţiile minimale de stat de drept şi democraţie.

Cam acesta este bilanţul summitului de la Vilnius. Moldova face încă un pas spre Vest, Ucraina face câţiva înapoi, spre Est, Georgia rămâne pe loc. Nu aş vorbi despre un eşec total, ci doar unul parţial. Oricum ”lupta” cu Rusia de-abia acum începe şi or să mai existe surprize. UE are nevoie deci de o nouă strategie faţă de Rusia, altfel eşecul de la Vilnius se va repeta. Putin nu-şi va schimba strategia, decât dacă UE o va face mai întâi.

Cât despre Ucraina, UE ar trebui să-i susţină pe cei care ies în stradă pentru europenizarea ţării, recomandă The Economist. Eventuala folosire a forţei de către autorităţi ar trebui sancţionată de UE cu pedepse precum interdicţia de călătorie în Uniune pentru înalţi oficiali şi îngheţarea conturilor unor oligarhi din bănci occidentale.

De asemenea, europenii ar trebui să-i sprijine pe protestatarii ucraineni prin vize, burse, încurajarea unor grupuri de monitorizare a alegerilor şi a democraţiei. UE n-a pierdut încă bătălia pentru Ucraina. Bătălia este acum între Ianukovici şi o mare parte a populaţiei. Iar Vilnius nu este un eşec total, cum vrea să acrediteze propaganda rusească, ci doar unul parţial.