Ucraina: Liderii opoziţiei se întâlnesc cu ambasadori ai statelor UE
alte articole
Opoziţia din Ucraina a cerut, sâmbătă, demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, precum şi convocarea alegerilor prezidenţiale anticipate. Liderii opoziţiei ucrainene se vor întâlni cu ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.
"Revendicările sunt demisia ministrului de Interne, o anchetă privind violenţele forţelor de ordine, convocarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate", a afirmat Arseni Iaţeniuk, un lider al Partidului Batkivscina (Patria).
Liderii opoziţiei ucrainene se vor întâlni, sâmbătă, cu ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene, ca urmare a protestelor faţă de refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna Acordul de asociere cu UE la summit-ul Parteneriatului Etic de la Vilnius, Lituania, raportează AFP.
În Kiev, a început vineri o manifestaţie, la care au participat cca. 10.000 de protestatari iar câteva sute au rămas şi peste noapte cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, deoarece a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE.
Poliţia a intervenit la ora 4,30 (ora locală), folosind împotriva demonstranţilor bastoane şi gaze lacrimogene, a declarat Serghei Milnicenko, unul dintre organizatorii protestului. Agenţii de poliţie au împiedicat un cameraman de la Reuters să filmeze protestele din Piaţa Independenţei. Zeci de oameni au fost răniţi şi arestaţi."Demonstraţia a fost atacată cu sălbăticie, există zeci de oameni răniţi şi zeci de persoane au fost arestate", a scris deputatul Andrei Şevcenko pe contul său de Twitter.