Senatorul PSD Marius Isăilă va fi judecat pentru trafic de influenţă. Unul dintre inculpaţi şi-a recunoscut faptele
alte articole
Senatorul PSD Marius Ovidiu Isăilă, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost trimis în judecată miercuri de procurorii anticorupţie. Alături de el este chemat în instanţă şi consilierul parlamentar Cristian Ştefan Ene, acuzat tot de trafic de influenţă.
Din rechizitoriul DNA reiese că, în prima parte a anului 2012, Marius Ovidiu Isailă, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice, şi Cristian Ştefan Ene, în înţelegere cu Cătălin Cristescu, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de ANAF, la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens. După ce Isăilă şi Ene i-au pretins lui Cristescu suma de 200.000 de euro, susţinând că vor realiza intervenţiile pe lângă funcţionarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunţător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranşe. Astfel, o sumă de 20.000 de euro urma să îi revină lui Cătălin Cristescu, iar restul de 180.000 de euro au fost remişi mai departe celorlalţi doi inculpaţi.
„După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalţi doi inculpaţi nemulţumirea şi îngrijorarea denunţătorului. Aceştia au pretins o nouă sumă, respectiv 150.000 euro, plătibili în mai multe tranşe, pretinzând că este vorba de un nou control. În cursul anului 2013, în luna august, Isăilă Marius Ovidiu şi Ene Cristian Ştefan i-au pretins lui Cristescu Cătălin suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma să aibă loc în toamna anului 2013, pentru ocuparea unei funcţii de inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală”, se precizează în documentul citat.
Procurorii anticorupţie susţin că în acelaşi scop, pentru a realiza intervenţii pe lângă diferiţi funcţionari publici şi decizionali din structurile de resort - în vederea favorizării aceluiaşi inculpat la concursul ce a avut loc la data de 29.03.2014 pentru ocuparea unor funcţii în cadrul ANAF, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Marius Ovidiu Isăilă, prin intermediul lui Cristian Ştefan Ene, i-a pretins o nouă sumă, în cuantum tot de 20.000 de euro.
„După primirea celor 20.000 de euro de către Cristescu Cătălin, Isăilă Marius Ovidiu, pentru a ascunde primirea banilor, a instigat la întocmirea unui fals contract de împrumut, între ceilalţi doi inculpaţi. În cursul anului 2013, inculpaţii Isăilă Marius Ovidiu şi Ene Cristian Ştefan au promis unui om de afaceri realizarea de intervenţii pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sector 3 Bucureşti şi la alte entităţi juridice, pentru ca societatea acestuia să obţină încheierea unor contracte de lucrări. Folosul celor doi inculpaţi, urmare a acestor 'intervenţii' a constat în nerestituirea unui împrumut, în sumă de 25.000 euro, pe care inculpatul Isăilă Marius Ovidiu îl contractase de la omul de afaceri, parte din suma de bani împrumutată fiind folosită de inculpatul Ene Cristian Ştefan”, au explicat procurorii.
Cristescu şi-a recunoscut faptele
„Cătălin Cristescu a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. În prezenţa apărătorului ales Cristescu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, aparţinând inculpaţilor Isailă Marius Ovidiu şi Ene Cristian Ştefan”, reiese din rechizitoriu.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză, precum şi impunerea plăţii cauţiunii în cuantum de 500.000 de lei, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpatul Marius Ovidiu Isăilă nu a respectat această obligaţie.