"Binefacerile" comunismului: Regimul de exterminare de la Râmnicu Sărat - gardienii băteau oameni paralizaţi
alte articole
În rechizitoriul procurorilor de la parchetul Curţii Supreme prin care torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii comuniste din Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, sunt prezente extrase din mărturiile cutremurătoare ale unor foşti deţinuţi care au trăit oroarea unui regim de exterminare "de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu putea crede că a fost posibilă".
Alexandru Vişinescu s-a aflat la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare. Vişinescu este responsabil de moartea mai multor dizidenţi politici, în special elita politică a PNŢ, printre care şi fondatorul Partidului Ţărănesc, Ion Mihalache.
Din documentele de arhivă şi cele memorialistice reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar crud şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze. Regimul de detenţie din închisoare poate fi calificat drept unul de exterminare, ţinând seama de condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.
Mărturiile din rechizitoriu, citate de Mediafax, relevă brutalitatea unui sistem represiv care era menit să reducă la tăcere orice posibili opozanţi ai regimului.
Procurorii expun un extras din mărturia marelui om politic Corneliu Coposu, care povestea: "Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală... ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită, ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat. În afară de cele 7 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare sau pe tinetă. Nu aveai voie să te aşezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbeşti... Râmnicu Sărat nu era numai cea mai dură puşcărie, dar şi un fel de închisoare experimentală pentru viitoarele cadre. Pentru menţinerea ordinii, ca metodă de disciplină se aplica bătaia. Intrau în celulă 5-6 gardieni, gealaţi înarmaţi cu bastoane, şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nicio justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Ion Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu (Victor), fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat".
Dintr-un alt extras al mărturiilor lui Corneliu Coposu, care a stat 17 ani închis în sistemul penitenciar comunist, dintre care 8 în izolare, reiese că închisoarea de la Râmnicu Sărat era pe primul loc pe harta autohtonă a locurilor "de martiraj".
"Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de deţinuţi, din care nu au scăpat decât 5, erau supravegheaţi de 60-70 de gardieni şi câteva sute de ofiţeri de miliţie şi securitate, care făceau experienţe pe „cobaii politici”. Râmnicu Sărat a depăşit prin duritate toate vestitele închisori: Zarea de la Gherla, Zarea de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie absolut incredibilă", a declarat Corneliu Coposu.
Pentru menţinerea ordinii, ca metodă de disciplină se aplica bătaia. Intrau în celulă 5-6 gardieni, gealaţi înarmaţi cu bastoane, şi băteau toţi deţinuţii pe rând, fără nicio justificare, până cădeau jos. Toţi deţinuţii, indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, erau bătuţi metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Ion Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bătaie nici Pogoneanu (Victor), fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare
Pentru portretizarea regimului de exterminare de la penitenciarul Râmnicu Sărat, procurorii au găsit relevante şi susţinerile lui Ion-Ovidiu Borcea, care vorbea despre "cea mai tragică închisoare prin regimul ei, nemaiîntâlnit ca duritate şi ca durată".
"Dacă nu are faima Aiudului prin care de asemenea am trecut până în 1957, se datorează faptului că închisoarea este infinit mai mică şi a purtat pe conştiinţa ei un număr mai mic de deţinuţi, trimişi acolo pentru a nu se mai întoarce vreodată. Nu este tot una să mori cu 4-5 oameni într-o celulă, ori să mori singur, după ani... de chin. A fost drumul fără întoarcere, închisoarea fără speranţă, din care numai un miracol neprevăzut de comunişti ne-a scos pe cei care am mai rămas. Un chin sau o durere se împarte şi se suportă mai uşor între mai mulţi decât numai cu tine însuţi, când începi să uiţi numărătoarea zilelor, iar anii îi socoţi după trecerea anotimpurilor. Şi dacă peste acea linişte de mormânt din închisoarea cu 36 de celule şi 36 de deţinuţi, unde nici supraveghetorii nu aveau scaune pentru a pândi ziua şi noaptea, mai adaugi şi foamea, frigul, bătăile, izolările, singurătatea, contabilitatea morţilor, lipsa de informaţii, necunoscutul zilei de mâine, tăcerea sinistră şi lipsa de speranţă, nu-ţi rămâne decât singurul „succes” că nu ai crăpat tu, înaintea colegului tău, a celui mai bun prieten. Dacă Piteştiul s-a caracterizat prin violenţă colectivă, Râmnicu Sărat a excelat prin moartea individuală într-un „regim” de exterminare – à la longue - o altă metodă diabolică inventată de uneltele KGB", mai arăta Borcea.
Oamenii legii au citat în rechizitoriu şi declaraţiile lui Victor Anca ce susţinea că regimul de la Râmnicu Sărat era "de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu putea crede că a fost posibilă" şi arăta că "acesta a fost rodul omului-animal, produs al regimului totalitar".
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
"În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", aşa cum reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului din 3 septembrie.
