Noi stenograme în dosarul Duicu: „Vezi că problema ta s-a rezolvat. Sunt la masă cu premierul”
alte articole
Numele premierului apare din nou în cele mai recente interceptări DNA care îl vizează pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, zis şi „Gioni Gazolină”, acuzat că a făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului Victor Ponta, informează Realitatea TV. Alături de numele lui Ponta apare şi cel al şefului său de Cancelarie, Vlad Stoica, acuzat recent de preşedintele Traian Băsescu că este „sforarul” din spatele numirilor de la Eximbank, dar şi cel al lui Ionel Georgescu, un apropiat al fostului senator PSD Cătălin Voicu care a fost propus de PSD, în 2009, la conducerea DGIPI.
Fragmente din interceptările DNA
Duicu: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă.
Georgescu: Hai că vin la tine şi-mi spui.
Duicu: E rezolvată. Sunt cu premieru’, aici, la masĂ.
Georgescu: Am înţeles. Vin în zonă după tine?
Duicu: Vino aici! De aici vii şi mă iei!
Fragment 2
Duicu: Tu pune-l într-un plic şi scrie pe el Georgescu. Atâta. Da?
Georgescu: Da, da, da.
Duicu: Într-un plic. Că dacă nu răspunde Bădescu, o să sun pe altcineva de la Guvern, pe Andrei Rizoiu, pe secretarul general adjunct al Guvernului. Şi vine ăla şi ţi-l ia.
Georgescu: Am înţeles. Într-un plic sigilat, da?
Duicu: Înţelegi?
Georgescu: Da, da, domn’ preşedinte.
Fragment 3
Vlad Stoica: Da, Adrian?
Duicu: Ce faci?
Vlad Stoica: Ce să fac? Uite, la ziua domnului vice-premier Chiţoiu
Duicu: Aha. Am înţeles. Aha.
Vlad Stoica: Ia zi, tovarăşu' Adi!
Duicu: Te rog mult de tot, i-am spus lu' Adi ceva să-ţi transmită că am vorbit cu şefu'...
Vlad Stoica: Ştiu, şefule! Nu-mi zi şi mie! Ştiu! Nu mai....! Vorbim când ne vedem.
Duicu: Am înţeles. Bun.
Vlad Stoica: Stai liniştit că ştiu, mi-a zis tot! Da?
Duicu: Da? Da' cu mine e-n regulă cu treaba aia? Că nici n-am...
Vlad Stoica: Stai liniştit! Stai liniştit!
Duicu: Bine, Bine, iubitu!
Vlad Stoica: Hai! Te pup. Pa, pa.
Dosarul „Baronului” de Mehedinţi
„Baronul” de Mehedinţi se află în arest preventiv din 4 aprilie, fiind acuzat de DNA că a făcut trafic de influenţă chiar în cabinetul prim-ministrului Ponta din Palatul Victoria, unde i-ar fi cerut şefului Poliţiei, chestorul Petre Tobă, să-l menţină în funcţie şi să-l avanseze pe Constantin Ponea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, într-o structură de conducere din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În schimbul avansării, Ştefan Ponea i-a promis lui Duicu că îl va scăpa de dosarul de incompatibilitate de la Agenţia Naţională de Integritate. În timpul în care şeful IPJ făcea demersurile pentru dosarul lui Duicu, acesta din urmă acţiona pe linie de partid ca să obţină, pentru Ponea, promovările promise.
Din referatul procurorilor DNA reiese că Petre Tobă a fost chemat la Guvern de premierul Victor Ponta pentru a discuta cu Duicu, însă atât chestorul Tobă, cât şi premierul neagă acest lucru.
„Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu şi de altfel domnul Tobă e un poliţist de mare valoare, prima dată a fost numit de Oprea şi a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori”, a declarat premierului Ponta.
La data de 20 martie 2013, Adrian Duicu i-a solicitat lui Doru Dumitrescu, la acea dată adjunct al secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şef al Departamentului de Ordine Publică în cadrul aceluiaşi minister, să discute cu Petre Tobă cu scopul de a fi promovat Ştefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, într-o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pe 11 iunie 2013, Duicu îi comunică lui Dumitrescu că intenţionează să meargă la premier: "Mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia", se arată în referat.
Întrebat în instanţă despre mesajul pentru Doru Dumitrescu, Adrian Duicu a declarat că „nu ştie ce a vrut să zică”, scrie Evz.ro
Procurorii DNA susţin că pe 13 iunie 2013, Duicu s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de şeful de atunci al IPJ Mehedinţi. "Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i cĂ la premier se află ministrul Afacerilor Interne (Radu Stroe - n.r.). Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord", se arată în referatul procurorilor.
Procurorii arată că, în acest fel, Duicu i-a transmis lui Ponea că, în viitor, va obţine şi promovarea soţiei acestuia, Elisabeta Ponea, pe o funcţie de conducere în cadrul unei structuri la Parchetul din Bucureşti. Procurorii susţin că CV-ul Elisabetei Ponea ar fi trebuit să ajungă prin intermediul şefului de cancelarie al premierului chiar în mâinile acestuia din urmă.
În septembrie, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc ar fi trimis la CSM propunerea Elisabetei Ponea pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare a DNA, se precizează în referatul DNA. Dovadă în acest sens este adresa trimisă de ministru către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care dorea numirea soţiei fostului şef al Poliţiei din Mehedinţi la conducerea secţiei judiciare din cadrul DNA.
PDL şi PNL a depus, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă prin care vor solicita explicaţii din partea ministrului Robert Cazanciuc cu privire la implicarea sa în dosarul lui Adrian Duicu.
"PDL şi PNL vor depune o moţiune simplă pe tema implicării politicului în justiţie în cazul Duicu. Îl vom chema pe domnul ministru al Justiţiei, Cazanciuc, să ne explice cum au stat lucrurile în cazul nominalizării doamnei Ponea, soţia fostului şef al IJP Mehedinţi, aflat în arest, pentru funcţia de procuror şef al secţiei judiciare a DNA. Rechizitoriul DNA arată clar că Victor Ponta şi PSD încearcă din răsputeri să politizeze instituţiile de aplicare a legii, Ministerul de Interne, Parchetul şi Ministerul Justiţiei", a declarat anterior Vasile Blaga.
Potrivit DNA, pe lângă avansarea în funcţie, Ponea a mai beneficiat de două terenuri concesionate de Primăria Orşova pe bani puţini tatălui său, în urma influenţei exercitate de şeful PSD Orşova, Constantin Popescu, la cererea lui Duicu, asupra Consiliul Local din oraş.
Discuţia din „biroul oval”
Ponea: Alo?
Duicu: Şefu'? Ce faceţi, şefu'?
Ponea: Am răspuns mai tarziu că am ieşit...eram dincolo, în sală.
Duicu: Sunteţi cel mai mare şmecher!
Ponea: Eu?
Duicu: Da!
Ponea: (Rade)...
Duicu: Sută la sută...
Ponea: Ei! Sunt?!
Duicu: Un sfert de oră, în birou' oval, s-a vorbit despre familia dumneavoastră!...
Ponea: Eu mă bucur dacă mă apreciază şi pe mine preşedintele de la Mehedinţi, în rest...n-am nicio treabă!
Duicu: Da? Deci, o cunoaşte pe soţie, şefu' tău, Tobă. Au avut nişte acţiuni împreună la Craiova.
Ponea: Da. Păi şi pe la Mehedinţi a fost.
Duicu: Da. Da. O ştie bine. Ştia unde vrea să se ducă. Ţie ţi-a rezervat director adjunct la Ordine Publică şi-l ţine până te hotărăşti tu să pleci acolo. Şi am spus: Domne', nu pleacă acuma de-aicea. Iasă o promoţie de absolvenţi noi acuma, pe 28, din care o să-ţi dea un număr mai consistent de oameni acia, la Mehedinţi. Să-i faci raportu' ala cu Ianoşi, fără niciun fel de problemă.
Ponea: Îhî.
Duicu: Aşa. Îl suni tu şi o să vezi cam cum...
Ponea: Aşa am şi discutat, am analizat în sedinţa de comandă, mi-a propus domnu' Stoica, să-l împuternicim pe Ianoşi în locu' lu' Opriţa şi trebuie să-i trimit documentele mâine, poimâine, la...
Duicu: Poţi să-l suni, să vezi cum te abordează acuma da' mai lasă-l puţin că eu plecai, el mai rămasă două minute dupa mine, acolo. Că l-a chemat şefu' ăl mare acolo.
Ponea: Î! Veniţi astăzi?
Duicu: Vin astăzi. Da. E ok şi cu partea cealaltă. Absolut ok!
Ponea: Păi, asta mă interesează cel mai...
Duicu: Absolut ok! Absolut ok! Pentru ca ţi-am spus...subiectu' a fost şi...când venii cu treaba asta, zic: Este soţia... A! Da. Ştia subiectu' de ea, că vrea să vină la Parchetu' General, că la DNA, a avut o problemă şi că n-a pus-o acolo. Ştia tot Tobă! Tot ştie. Absolut ştie! Că zice că ţi-a dat un numar mai mare de oameni şi anu' trecut... ţi-a dat mai mulţi oameni.
Ponea: Păi, da. Da' n-a fost atât de mare.
Duicu: Pai, da. Da' a zis că au fost cincizeci de oameni...din promoţie...sau nu ştiu cum dracu' a zis. Cincizeci de oameni pe toată România şi ce înseamnă aia la...
Ponea: Î! Nu. Eu am avut înainte o relaţie bună. Dupa aia, cred că din cauza lu' domnu' Stănişoară... mi-a stricat-o cu domnu' Tobă.
Duicu: Mă, tu n-auzi ce-ţi spun?! Să vezi ce relaţie ai de-acum încolo!
Ponea: Abia aştept să vă întoarceţi, să-mi povestiţi.
Duicu: Da. Ţi-am spus, sună-l peste vreo oră.
Ponea: Îhî.
Duicu: Înţelegi?
Ponea: Da.
Duicu: Că l-a chemat acolo la birou.
Ponea: Îl sun. Îl mai las un pic şi după aia-l sun.
Duicu: ...Dacă ai fi fost cu mine acolo să...
Ponea: Păi, dacă mi-a zis să nu vin.
Duicu: Nu. Da' înţelegi ce zic?
Ponea: Îhî...
Duicu: Deci, e absolut ok. O să urmeze treaba aia cât de curând. Cealaltă zic. Ceea ce te interesează cel mai mult adică.
Ponea: Da. Da. Da.
Duicu: Şi a zis: Da, o cunosc, am avut nişte acţiuni împreună cu ea acolo. Mai multe acţiuni zice că a avut, pe contrabanda cu ţigări, cu nu ştiu ce, cu...
Ponea: Îhî.
Duicu: Că spunea...
Ponea: Da. I-a trimis şi felicitări şi mulţumiri şi...a trimis acasă.
Duicu: Da, mă. Da. N-auzi? Ştia absolut tot vis-a-vis de tine! Tot!
Ponea: Asta-i bine. Da' sper că nu mă ştie de rău.
Duicu: Nu. nu. Nu. Eşti dubios, atâta mi-a spus. Eşti dubios, eşti...şi foarte reticent, eşti aşa...tot timpu' tu ai o problemă.
Ponea: (Râde)...
Duicu: Dubios, nu în sensu' că faci prostii. Înţelegi? Dubios în sensu' că eşti dificil. Dificil e mai bun termenu' decât dubios.
Ponea: Aha. Sunt suspicios.
Duicu: Dificil. În zona asta a fost. Dificil. Şi exemplu' cu dificilu' a fost de la plecatu' tău ca ţi-a asigurat postu' de directoru' adjunct la Ordine Publică şi nu te-ai dus. Şi...Cum să se ducă, bă?! Că ce să faca pe-aci? Vine gură-cască?! Aia rămane acolo şi el gură-cască prin Bucureşti?! Ce să facă?! Îşi crea o problemă şi mai mare cu soţia decât o avea! Că zicea că se rezolva pentru el şi...Ţi-am spus... nu era în altă parte. Înţelegi?
Ponea: Grigore e în concediu. Şi-a luat o zi de concediu. Îl căutai astăzi pe-acia, nu e. E în Bucureşti.
Duicu: Nu ştiu. Da' n-are ce să mai facă. Cu el e închisă treaba. Înţelegi? (...)