Persecuţia care va îngenunchea cea mai mare putere a lumii

Partidul Comunist Chinez duce un război cu sine însuşi, pe care nu îl poate declara şi pe care nu ştie cum să-l oprească.

Ultimele ştiri din Beijing arată că unul dintre greii Partidului, Zeng Qinghong, a fost arestat, conform unor surse de la vârful Partidului.

Arestarea unuia ca Zeng era în trecut de negândit. Genul acesta de potenţaţi comunişti ştiu prea multe dedesubturi murdare, sunt prea bogaţi, prea puternici şi mult prea conectaţi.

Zeng era membru al Biroului Politic, organizaţia care conduce a doua putere mondială a lumii. De asemenea conducea serviciile secrete ale Chinei, era şef al biroului Partidului pentru Hong Kong şi Macao, fiind, totodată naşul industriei petroliere din China.

Zeng este, cu toate acestea, numai unul dintre liderii proeminenţi ai Partidului, care au ajuns după gratii în ultima perioadă, prin grija noului liderul al Chinei, Xi Jinping. Fostul ţar al Securităţii chineze – Zhou Yongkang, diverşi mahări din industria petrolieră, managerul Biroului 610, însărcinat cu persecutarea aderenţilor Falun Gong, sunt doar câţiva dintre cei care au ajuns după gratii.

După ce Xi Jinping a ajuns Secretar General în noiembrie 2013, peste 400 de oficiali din Partid au fost epuraţi, unii dintre ei murind subit în timpul anchetelor, alţii prin sinucidere.

Presa internaţională a relatat despre unele dintre aceste cazuri, însă din naivitate le-a etichetat drept rezultate ale campaniei „anti corupţie” începute de Xi Jinping.

Deşi corupţia este într-adevăr motivul oficial pentru care toţi aceşti boşi din Partid au ajuns la răcoare, nu este şi cauza primară a războiului civil din sânul celei mai mari organizaţii comuniste din lume.

Rădăcinile acestui adevărat măcel din spatele uşilor închise ale Beijingului se pot urmări în timp fiind create la 20 iulie 1999, când liderul comunist al momentului, Jiang Zemin, a decis să înceapă o campanie de crime împotriva mişcării spirituale Falun Gong.

Genocid

Conform unor surse oficiale ale guvernului chinez, la momentul respectiv în China existau cel puţin 70 de milioane de aderenţi în 1999, în timp ce alte cifre, neoficiale, plasează numărul acestora la 100 de milioane. Cu alte cuvinte, 1 din 12 chinezi practicau Falun Gong.

Într-o scrisoare pusă în circulaţie printre membrii Politburo în noaptea de 25 aprilie 1999, Jiang Zemin avertiza că mişcarea Falun Gong căpătase o popularitate masivă, membrii ai Armatei, Partidului şi Securităţii, atât în rândul intelectualilor cât şi al ţăranilor, etc. fiind practicanţi.

În memoriu, Jiang Zemin se arăta înspăimântat de popularitatea imensă a valorilor morale pe care Falun Gong punea accent, care erau considerate incorecte din punctul de vedere al ideologiei de Partid. Zemin scria “Trebuie acum să susţinem educarea oficialilor şi a oamenilor într-un mod corect de vedere despre lume, viaţă şi valori. Pot marxismul, materialismul şi ateismul pe care le susţin membrii noştri să nu câştige bătălia cu lucrurile promovate de Falun Gong?”

Viziunea lui Jiang Zemin nu era împărtăşită şi de ceilalţi membri ai Biroului Politic. Conform unor surse din interiorul cercului intim al mai marilor de la Beijing, dintre cei şapte membri ai Politburo, numai Jiang Zemin a cerut începerea persecuţiei. Cu toate acestea Jiang Zemin a „unificat” opiniile acestora, cu ajutorul puterii nelimitate de care dispunea în aparatul autocratic comunist, împotriva obiecţiilor acestora.

Întreaga greutate a unui stat totalitar a fost prăbuşită peste milioane de aderenţi Falun Gong nevinovaţi, care nu bănuiau ce li se pregăteşte.

Propaganda de Partid care demoniza Falun Gong a inundat brusc întreaga mass media. Birourile, şcolile, blocurile şi satele au început să fie inundate cu propagandă de Partid. Imediat au început să apară campaniile de arestare în masă. Odată cu arestările masive au reînceput sesiunile tortură şi spălare pe creier, îngropate după Revoluţia Culturală.

Conform Falun Dafa Information Center (FDIC), care documentează abuzurile împotriva Falun Gong în China, în orice moment există cel puţin o sută de mii de practicanţi arestaţi. Până în acest moment FDIC a documentat 3769 de cazuri de morţi prin tortură şi abuzuri grave. Însă din cauza lipsei de transparenţă a regimului comunist, numărul real se crede că este cu câteva ordine de mărime mai ridicat.

În plus, unor zeci, dacă nu sute de mii de aderenţi închişi în lagăre de muncă li s-au recoltat organele interne pe viu, fără consimţământ, de către spitale militare din China, aceştia murind în urma operaţiilor.

Nu există vreun estimat cu privire la numărul de practicanţi care au fost handicapaţi în urma torturilor sau câţi dintre membrii familiilor acestora au fost daţi afară din şcoli, locuri de muncă sau locuinţe.

Jiang Zemin a crezut, atunci când a început toată această campanie masivă, că va eradica mişcarea spirituală în şase luni. În evaluarea iniţială pe care a făcut-o el a greşit total. „Materialismul şi ateismul” l-au făcut incapabil să realizeze modul în care indivizi paşnici pot ajunge să rişte totul pentru a-şi proteja drepturile fundamentale.

Un alt lucru pe care Jiang Zemin nu a reuşit să-l înţeleagă a fost cât de hotărâţi şi persistenţi pot fi practicanţii Falun Gong în ceea ce priveşte expunerea crimelor Partidului în interiorul Chinei. La începutul persecuţiei Jiang Zemin a încercat să folosească mass media de stat pentru a stârni populaţia chineză împotriva practicanţilor din China. Dar acest plan s-a izbit de acţiunile practicanţilor, care au început să-şi rişte vieţile pentru a spune oamenilor adevărul despre Falun Gong, despre propaganda Partidului şi despre crimele pe care acesta le comite.

Mulţi au început să se trezească şi să înţeleagă, iar şocul acestor transformări pe scară largă din interiorul societăţii chineze au determinat un curent imens de demisii din Partid.

În 2002, când Jiang Zemin a trebuit să lase loc unui alt lider chinez, persecuţia împotriva practicantior Falun Gong era în plin avânt.

La acel moment Jiang Zemin a avut de rezolvat o problemă. Dacă preda puterea şi succesorul său ar fi oprit persecuţia, atunci el ar fi fost făcut responsabil de crimele masive comise împotriva practicanţilor Falun Gong. Pe de altă parte nu putea să ţină mai departe controlul formal asupra liderilor de Partid.

Jiang Zemin a încercat să rezolve problema punând în posturi cheie oameni de paie, extrem de corupţi, de-ai săi, care erau şi ei pătaţi de crimele comise în timpul acestei persecuţii. Oamenii săi împânzeau conducerea aparatului de Securitate. A umplut Biroul Politic cu persoane loiale, a schimbat regula pentru Biroul Politic, permiţând luarea deciziilor numai în majoritate (până atunci Secretarul General avea dreptul de a lua decizii de unul singur), luând astfel puterea din mâinile viitorilor Secretari Generali.

A umplut Comisia Militară – departamentul Partidul care conduce direct Armata – asigurându-se ca oamenii săi vor controla Armata mult după ce el se va pensiona. În plus, acoliţii săi conduceau deja sectoarele cheie ale economiei chineze.

Toate aceste măsuri i-au dat lui Jiang Zemin puteri cvasi-nelimitate şi o extraordinară influenţă pe întreaga perioadă de 10 ani 2002 – 2012, în care, la conducerea Partidului s-a aflat succesorul său Hu Jintao.

Cu toate acestea sfârşitul perioadei lui Hu Jintao a marcat începutul crizei pentru Jiang Zemin. Fracţiunea sa nu a fost capabilă să manevreze lucrurile astfel încât noul Secretar General să aparţină găştii lui Jiang Zemin - cunoscută şi sub numele de „banda de la Shanghai” – deoarece unii dintre lacheii săi s-au pensionat în 2012.

Neavând pe cineva la vârf, problema pe care a avut-o de rezolvat în 2002, a revenit într-o formă mult mai acută.

În 2012 mai trecuseră 10 ani de persecuţie, crimele erau acum mult mai numeroase, şi la fel şi oamenii care aflaseră despre ele. Jiang şi acoliţii săi se aflau acum la cheremul celor care nu aveau nicio legătură cu persecuţia şi puteau să iniţieze măsuri pentru a o opri şi a pedepsi vinovaţii. În cazul în care persecuţia ar fi oprită, strigătele pentru pedepsirea celor vinovaţi ar acoperi fiecare colţ al Chinei.

În aceste condiţii, liderii bandei de la Shanghai au conceput un plan. Conform acestuia, ei ar da impresia că acceptă instalarea lui Xi Jinping la conducerea Partidului, dar ar organiza o lovitură de stat pentru a-l împiedica să ajungă la putere.

În martie 2012, Wang Lijun, mâna dreaptă a unuia dintre membrii acestei conspiraţii, pe nume Bo Xilai, care de alftel a vizitat România în 2004, a fugit pentru a-şi salva viaţa refugiindu-se la Consulatul SUA din Chengdu, cerând azil politic, înarmat cu o grămadă de documente compromiţătoare.

SUA i-a luat documentele, dar i-a refuzat cererea de azil şi l-a dat pe mâna anchetatorilor lui Hu Jintao, conform unor surse din interior.

Pentru a-şi scăpa viaţa, Wang Lijun a turnat conducerii de Partid planurile de lovitură de stat puse la cale de banda din Shanghai.

Îndepărtarea lui Jiang Zemin

Atunci când Xi Jinping a preluat puterea, a lansat imediat o campanie „anti corupţie”, care, de fapt era un plan sistematic de a epura oamenii lui Jiang Zemin.

Xi ştia că nu avea încotro. Dacă nu ar fi organizat o asemenea campanie, aceştia ar fi complotat din nou împotriva sa, lăsându-l fără putere în Partid. Mai mult, conform unor surse din interiorul cercului de putere al Chinei, membrii facţiunii lui Jiang Zemin căutau la acel moment o şansă pentru a-l omorî pur si simplu. Aceştia nu puteau risca o eventuală oprire a persecuţiei, ordonată de noul lider.

Deşi până acum Xi Jinping a demis şi băgat după gratii loialişti grei al bandei lui Jiang Zemin, unul după altul, surse din interiorul Partidului susţin că actualul lider nu a obţinut nici securitate, nici stabilitate.

Xi Jinping nu are vreo facţiune loială aşa cum avea Jiang Zemin, iar majoritatea membrilor Partidului nu sunt prea entuziaşti cu privire la faptul că această campanie „anti corupţie” pusă la cale de noul lider a deranjat reţeaua de corupţie care controlează cea mai mare putere economică a Planetei.

Sursele interne susţin că în mare, masa liderilor de Partid este rece faţă de eforturile liderului lor.

Între timp, luând în calcul practicanţii Falun Gong, membrii familiilor acestora, prietenii, asociaţii etc – putem spune că sute de milioane de chinezi au avut de suferit de pe urma persecuţiei. Cum vocile care cer încetarea acesteia se aud din ce în ce mai tare, se apropie momentul în care societatea chineză se va întoarce împotriva autorităţii Partidului.

Xi Jinping va avea în curând de înfruntat o dilemă. El poate publica grozăviile persecuţiei care durează deja de 15 ani şi cere pedepsirea vinovaţilor. Dacă face asta, va porni un proces - înăuntrul societăţii şi al Partidului - care poate distruge complet Partidul din temelii, deoarece nu numai aderenţii Falun Gong vor cere dreptate, ci şi zecile de milioane de năpăstuiţi şi jefuiţi ai Chinei. Însă Xi Jinping va avea măcar şansa să fie conducătorul celor care cer schimbare în China.

O altă şansă este ca Xi Jinping să ţină în continuare status-quo-ul, şi să se găsească în poziţia de a fi mereu sub ameninţarea unui cuţit în spate, chiar după ce îi va epura pe toţi rivalii săi din Partid.