Călin Georgescu, atac sulfuros la adresa lui Nicuşor Dan: Şi el face parte din categoria păduchilor cu explicaţii

Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu a lansat, marţi, un atac sulfuros la adresa preşedintelui Nicuşor Dan.
Prezent pe holurile Curţii de Apel alături de avocatul său, Călin Georgescu - care este cercetat penal, printre altele, pentru complicitate la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, alături de Horaţiu Potra şi un grup paramilitar - a fost abordat de reporteriţa de la Realitatea TV care îl urmăreşte peste tot:
"Nicuşor Dan a declarat că în curând va veni cu un raport inclusiv cu biografia dumneavoastră legată de lovitura de stat până la urmă şi despre alegerile care au fost anulate. Până la urmă, de ce nu se vine cu această şedinţă CSAT în care să se lămurească ceea ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor şi, de asemenea, cu o explicaţie cu privire la acea decizie fără precedent?"
Călin Georgescu a răspuns:
"Păi, tocmai v-am spus cu o zi înainte că în mizeria politicii româneşti sunt două tipuri de păduchi. Păduchi păduchi şi păduchi cu explicaţii. [...] Şi el face parte din categoria păduchilor cu explicaţii, şobolanii sunt în spatele lui. Însă, văzând cum stau lucrurile, ştiţi, când eşti sluga slugilor este cea mai jalnică sclavie. [...]
Referitor la biografia mea, aş vrea să îi ajut ca să nu muncească foarte mult, că muncesc totuşi mult la asta. Deci vreau să le spun să treacă acolo, în catastif, că scufundarea vasului Titanic îmi aparţine, că la vremea respectivă am lucrat cu Mata Hari, care m-a plătit şi din acei bani am putut să mă întreţin la Viena.
Ştiţi, fără umor se alege praful de tragedie, ăştia au umor, dar aşa, vorbind serios, ca să ai timp să vii la un post de televiziune, nu? S-a dus la România TV! Şi să nu îţi faci timp faţă de poporul obidit, sărăcit, îngrijorat, un popor care are probleme imense: de la morţii suspecţi de la Spitalul Pantelimon, de care nu mai vorbeşte nimeni nimic, de la copii care mor la spital la Iaşi, de la milioanele de români, peste 7 milioane de români, care trăiesc în afara graniţelor, de la starea jalnică a facturilor la o stare bogată, tu să ai timp de aşa ceva şi să mai vorbeşti şi anti-constituţional, eu zic aşa: Băiatul ăsta a făcut sistemul de râs. Adică, sistemul care l-a numit, el l-a făcut de râs”, a declarat Călin Georgescu, potrivit Realitatea.
Context
Reamintim că preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că deţine mai multe materiale în legătură cu Călin Georgescu, materiale de natură să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale, susţinând că e documentată mult mai bine interferenţa rusă. Şeful statului a precizat că a documentat mult mai bine şi interferenţa rusă la alegeri şi că "la momentul potrivit" va face publică o sinteză a materialelor.
"Am strâns multe materiale, bineînţeles că a fost una din promisiunile pe care le-am făcut în campanie că o să lămurim ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie-decembrie anul trecut. Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia domnului Georgescu, inclusiv ceea ce anul trecut la alegeri erau cumva nişte suspiciuni şi între timp am documentat mult mai bine interferenţa rusă, deci la momentul potrivit o să ieşim cu o sinteză din toate materialele", a declarat Nicuşor Dan, la România Tv.
Şeful statului a adăugat: "Mă interesează mult mai mult, şi cred că şi pentru România e interesant, biografia acestui personaj. Cum a stat câţiva ani la Viena şi n-a făcut nimic. Adică sunt nişte lucruri pe care o biografie de om normal (...), adică oameni normali nu sunt în poziţia asta, să stea câţiva ani fără să facă nimic", a subliniat Nicuşor Dan.