Senator american: Ideea că Parlamentul îşi poate proteja membrii de anchetare este complet străină pentru noi
alte articole
Trei influenţi senatori americani, John McCain, Christopher Murphy, Ron Johnson, au vorbit duminică, în cadrul unui interviu pentru Gândul.info, despre importanţa continuării luptei anticorupţie din ţara noastră.
Republicanul John McCain a lăudat-o pe procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pe care a catalogat-o drept un adevărat „erou”.
„Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile. Nu încercăm să le spunem oamenilor de aici ce ar trebui să facă, dar avem anumite standarde universale pe care ne aşteptăm ca toată lumea să le respecte cât mai mult posibil. Ţara noastră nu este lipsită de corupţie, se întâmplă tot timpul, dar ne luptăm cu ea. Deci vrem să vedem progres în acest domeniu. Şi din nou, nu încercăm să interferăm, doar încercăm să spunem clar că ne afectează relaţiile cu România, dar şi cu alte ţări”, a declarat John McCain.
Pe de altă parte, senatorul Christopher Murphy a precizat că ideea că Parlamentul îi protejează pe membrii săi de anchetare este o noutate pentru el, şi a subliniat că dacă prin comparaţie, un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a explicat Christopher Murphy.
O mulţime de oameni politici investigaţi de DNA s-au bucurat de susţinerea colegilor lor din parlament, printre care şi Marius Isăilă, Florin Popescu, Vlad Cosma, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre sau Ion Stan.
Toate solicitările adresate de DNA în acest an Parlamentului pentru obţinerea avizelor de arestare preventivă în dosare care au vizat parlamentari au fost respinse, indiferent de partidul din care făcea parte persoana cercetată, a declarat recent Laura Codruţa Kovesi într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul.
La rândul său, senatorul Ron Johnson, a adăugat că oamenii de afaceri îşi vor asuma riscul să investească în ţară doar dacă vor realiza că există legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt.
„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă”, a subliniat Ron Johnson.