Alunecând pe acid: Năstase, "mentor cultural" la penitenciar

Fostul mentor al PSD-ului Adrian Năstase, închis la Rahova pentru fapte de corupţie, este, mai nou, mentor al dependenţilor şi dealerilor de droguri din penitenciar.

Într-o postare pe blog, fostul premier povesteşte că ţine expuneri săptămânale la comunitatea terapeutică (dependenţi şi dealeri de droguri) pe diferite teme, stabilite "la cererea lor."

Conform lui Năstase, consumatorii de droguri sunt foarte interesaţi de prelegeri despre "cele şapte minuni ale lumii, situaţia din Ucraina, tatuajele ca formă de artă său de ierarhizare (în special în penitenciarele din Rusia; cartea lui Mirovici despre tatuaje, etc.); arta lui Brâncuşi; cromatica culorilor în pictură; istoria imperiilor; piramidele din Egipt şi din Americi, etc."

Zilele trecute, de exemplu, foştii consumatori şi-au ridicat nivelul cultural cu dialogurile lui Platon (Socrate vorbind cu Criton despre legile Cetăţii), în nemuritoarea interpretare/citire a fostului premier.

În semn de profundă recunoştinţă faţă de mentorul lor cultural, deţinuţii i-au dăruit lui Adrian Năstase o carte despre “Viaţa lui Iisus” (scrisă de Ellen White), însoţită de dedicaţiile lor, dedicaţii ce par că l-au emoţionat profund pe fostul premier.

"Nu vă uitaţi cum îşi tratează românii eroii" îl îndeamnă un deţinut pe Năstase, condamnat la închisoare pentru ca şi-a finanţat campania electorală şi şi-a mobilat două case cu bani obţinuţi ilegal, "ci la cât îi iubeşte Domnul Dumnezeu", în timp ce un alt deţinut îl îndeamnă pe fostul premier "să îndrăznească" şi să meargă înainte căci, dacă pământul spre care înaintează nu există, atunci "Dumnezeu îl va crea special" pentru el.

Pentru îndrăzneala de a fi luat mită, de a fi abuzat de funcţia de premier, de a fi încercat să ajungă preşedinte al ţării cu banii obţinuţi prin mită şi şantaj, realitatea imediată rămâne faptul că "Dumnezeul" lui Năstase i-a creat acestuia o celulă de câţiva metri pătraţi. Special pentru El Însuşi.

Prin gestul său de a posta umedele elogii ale unor infractori faţă de aproapele lor, Năstase pare încă o dată prizonierul ideii (aflate la limita halucinaţiilor cu lisergic) că este o victimă, ba chiar un erou, al României. Sau poate că cel mai educat dintre locatarii de la Jilava speră că minciuna repetată de un număr suficient de ori va deveni adevăr - adevărul unei realităţi paralele, în care, de obicei, poposesc tiranii înainte de sfârşituri lametabile, reale.