Consilierul lui Bolojan: O pensie de 5.000 de euro, la 48 de ani, mai mare decât salariul avut în activitate, n-ar trebui să existe pe planetă

Ionut Dumitru (Facebook)
Liliana Alexe
18.11.2025
Ionut Dumitru (Facebook)
Liliana Alexe
18.11.2025

Consilierul premierului Ilie Bolojan, economistul Ionuţ Dumitru, a declarat, marţi, la Digi 24, că situaţia pensiilor speciale ale magistraţilor a devenit revoltătoare, în condiţiile în care creşterea datoriei publice ajuns la un procent de 56% din PIB.

„Sperăm să fie rezolvată şi situaţia pensiilor speciale, pentru că a ajuns să fie revoltătoare pentru orice cetăţean al acestei ţări. Sunt oameni simpli, care au muncit o viaţă întreagă, 40-45 de ani, şi au o pensie conform posibilităţilor pe care România le are în acest moment şi a contribuţiilor avute de-a lungul timpului”, a precizat Ionuţ Dumitru.

Economistul a adăugat că o pensie de 5.000 de euro, la 48 de ani, mai mare decât salariul avut în activitate, nici nu ar trebui să existe pe planetă.

„Când aceşti oameni simpli aud de o pensie de 4-5.000 de euro, cea medie, din justiţie, nici măcar nu pot concepe, în mintea lor nici nu încape această cifră. Deci o pensie de 5.000 de euro, la 48 de ani, chiar mai mare decât salariul pe care l-ai avut în activitate, aşa ceva nici măcar n-ar trebui să existe pe planetă”, a mai spus consilierul premierului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor