Dan Voiculescu „profet” pe blogul lui: Ura este viciul sufletelor înguste

La o zi după alegerile europarlamentare, Dan "Felix" Voiculescu, se lansează în cugetări pe blogul personal, profeţindu-i o iminentă debarcare preşedintelui Băsescu după "îngenuncherea sa" de către USL, coaliţie răposată odată cu plecarea PNL-ului şi pe care Ponta încearcă acum s-o resusciteze, trimiţându-l pe Călin Popescu Tăriceanu cal troian printre liberali.
Loredana Diacu
27.05.2014

alte articole

Dan Voiculescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
27.05.2014

La o zi după alegerile europarlamentare, Dan "Felix" Voiculescu, se lansează în cugetări pe blogul personal, profeţindu-i o iminentă debarcare preşedintelui Băsescu după "îngenuncherea sa" de către USL, coaliţie răposată odată cu plecarea PNL-ului şi pe care Ponta încearcă acum s-o resusciteze, trimiţându-l pe Călin Popescu Tăriceanu cal troian printre liberali.

"Chiar dacă în timp, remarcile mele privind preşedintele au creat animozităţi la Cotroceni, ştiu că ura, aşa cum spunea Balzac, este viciul sufletelor înguste. Prea înguste pentru un scaun mult prea mare şi pentru un mandat mult prea lung, mandat pe care cred că nu va reuşi să îl încheie. Priviţi-o tot ca pe o previziune" scrie pe blog Dan Voiculescu, patronul televiziunilor care montează frecvent campanii de denigrare a preşedintelui, instituţiilor anti-corupţie, jurnaliştilor de dreapta, elitelor intelectuale etc.

Şeful Antenelor, urmărit penal pentru complicitate la şantaj în dosarul RCS & RDS, anunţă, cu această ocazie că, în curând, cartea sa „USL –Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian” va însoţi Jurnalul Naţional, publicaţie deţinută de asemenea de Voiculescu şi de asemenea implicată în campaniile anti-Băsescu marca Varanul & Antena 3.

"Aşa cum Băsescu nu ratează nicio ieşire la care să nu îmi rostească numele, observ că şi Udrea a început să fie obsedată. Îi atrag atenţia însă, că orice plângere mincinoasă va atrage automat şi o plângere pentru denunţ calomnios (actualul art. 268 NCP)" mai perorează Voiculescu, după ce, în urmă cu 10 zile, Elena Udrea s-a plâns public de faptul că este urmărită de maşini ale grupului Intact, anunţând că va depune şi plângere penală în acest sens şi postând şi fotografii cu maşinile respective pe contul său de Facebook.

"Încheiem învingători această luptă. Culegem împreună roadele unei victorii care ne arată că niciun efort nu este prea mare şi nicio bătălie prea grea pentru a-ţi câştiga dreptatea. Poate aşa pot răspunde şi celor care întreabă: ”De ce faci politică? De ce îţi asumi atâtea înjurături, în loc să te bronzezi prin Tahiti?” îşi încheie Voiculescu cugetările pe blog, omiţând faptul că întrebările care s-au pus frecvent în ceea ce-l priveşte sunt nu de ce nu se bronzează în Tahiti ci cum de nu priveşte cerul printre gratii pentru privatizarea frauduloasă ICA sau cum va decurge dosarul de şantaj Antena Group.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor