Schimbarea de strategie a lui Ianukovici şi provocările opoziţiei
alte articole
După ce a văzut că protestatarii nu pot fi alungaţi din stradă prin represiune, Ianukovici a schimbat strategia şi a încercat cooptarea adversarilor săi, a principalilor lideri ai opoziţiei. Chiar dacă demersul a eşuat, opoziţia nu are propria strategie de a combate regimul Ianukovici şi riscă să cadă în capcanele acestuia.
Violenţele fără precedent de la Kiev şi reacţia brutală a forţelor de ordine n-au făcut decât să radicalizeze mişcarea de protest. Ianukovici nu mai are cale de întors acum. Dacă atunci când refuza să semneze acordurile cu UE şi arunca ţara în braţele Rusiei, actualul preşedinte spera ca prin banii şi gazele ieftine primite de la Moscova să-şi cumpere liniştea şi stabilitatea internă, actualele evoluţii îi arată că s-a înşelat amarnic.
Neputând învinge nici prin represiune adversarul, care nu este doar opoziţia politică, ci şi o largă opoziţie populară non-politică, Ianukovici a încercat să-i coopteze şi să-i momească pe liderii opoziţiei cu funcţiile cheie în guvernul său. I-a oferit lui Arseni Iaţeniuk, liderul Partidului Patria (al Iuliei Timoşenko) funcţia de premier şi lui Vitali Klitschko, liderul UDAR cea de vicepremier. Cei doi nu s-au lăsat însă atraşi într-o asemenea capcană. Se ştie că în Ucraina, potrivit Constituţiei modificate, preşedintele este cel mai puternic. Premierul Mikola Azarov a fost şi este doar executantul ordinelor lui Ianukovici.
Dacă ar fi acceptat aceste funcţii, Iaţeniuk şi Klitschko s-ar fi sinucis politic, devenind giranţii regimului acestuia şi ar fi pierdut sprijinul popular de care se bucură. Ianukovici nu este dispus să facă concesii protestatarilor şi nu are cum să accepte cererile opoziţiei ca să fie convocate alegeri prezidenţiale încă de anul acesta, să aibă loc o modificare a Constituţiei prin care premierul să capete mai multă putere, aşa cum s-a întâmplat în timpul guvernării portocalii, iar el să părăsească funcţia. Lupta disperată din prezent are ca miză unică tocmai supravieţuirea sa politică şi realegerea sa în 2015 cu orice preţ.
Ca urmare, preşedintele va încerca tot felul de metode pentru a slăbi mişcarea de protest şi a-i submina pe liderii opoziţiei, pe care-i percepe ca adversari direcţi la prezidenţiale. Un mijloc folosit până acum este să-i provoace pe protestatari la violenţe pentru a justifica o represiune violentă.
El încearcă să profite şi de faptul că mulţi protestatari din Euromaidan sunt dezamăgiţi de faptul că liderii opoziţiei n-au obţinut nicio concesie de la Ianukovici până acum. Opoziţia pare să fi pierdut din atracţie în rândul protestatarilor şi pentru că aceştia simt că fiecăruia dintre cei trei lideri ai acesteia îi lipseşte ceva pentru a fi un viitor preşedinte.
Vitali Klitschko, Oleh Tyahnybok şi Arseni Iaţeniuk se prezintă ca o opoziţie unită, dar au idei politice diferite, profiluri diferite şi gândesc fiecare altfel strategia care trebuie urmată la prezidenţiale. Campionul mondial la box, Vitali Klitschko, liderul partidului UDAR (Ukrainian Democratic Alliance for Reform), are atuul de figură nouă pe scena politică, necompromisă de scandaluri de corupţie şi neerodată de o carieră politică de lungă durată. El este cel mai bine plasat în sondaje şi pare să fie candidatul pe care ar putea miza Occidentul pentru prezidenţiale. Intrat în Parlament pe baza unei platforme anti-corupţie, el militează pentru reforme şi europenizarea Ucrainei , în scopul ajungerii la un nivel de trai european. Klitschko este apreciat de mulţi ca fiind cel mai curat candidat, dar alţii nu-l văd ca pe un prezidenţiabil adecvat pentru că nu are experienţă politică şi nici talent oratoric.
Oleh Tyahnybok este liderul partidului naţionalist Svoboda, care marşează pe importanţa limbii şi culturii ucrainene şi pe o retorică cu accente naţionaliste şi xenofobe. Formaţiunea este şi ea pentru semnarea acordurilor cu UE, dar mesajele ei radicale sunt puţin compatibile cu valorile UE. Liderul formaţiunii şi-a mai moderat în ultima vreme discursul, dar se ştie că lupul îşi schimbă părul, dar nu şi năravul.
Unitatea opoziţiei va fi pusă la grea încercare, iar liderii ei se vor eroda într-o bătălie de uzură cu regimul, actualul preşedinte putând profita de pe urma rupturii dintre protestatarii apolitici şi partidele de opoziţie. Ruptură care deja se adânceşte.
Arseni Iaţeniuk este de departe liderul cu cea mai mare experienţă politică, el ocupând funcţia de ministru de externe, ministru de finanţe şi preşedinte al Parlamentului ucrainean, dar îi lipseşte carisma lui Timoşenko, de la care a moştenit partidul.
În legătură cu strategia de urmat la prezidenţiale, Klitschko vrea ca opoziţia să susţină un singur candidat – pe el însuşi, în timp ce Iaţeniuk susţine că ar trebui să existe mai mulţi candidaţi în primul tur, pentru că un singur candidat riscă să fie eliminat. Deja Ianukovici încearcă să-şi elimine contracandidaţii. Timoşenko este de mult la închisoare, o nouă lege a fost dată de Parlament pentru a–l împiedica pe Klitschko să candideze pe motiv că este şi cetăţean german iar Iaţeniuk este investigat de serviciile secrete pentru “activităţi de răsturnare a guvernului”.
Prin această tactică, naţionalistul Tyahnybok ar rămâne singurul contracandidat al lui Ianukovici. Unul convenabil, sondajele arătând că ar fi doar 2% între el şi actualul preşedinte, astfel că acesta ar putea câştiga în faţa sa, inclusiv prin fraudarea votului.
”Opoziţia ucraineană ar putea să obţină nişte avantaje pe termen lung. Dar la Kiev protestatarii sunt mai maturi decât opoziţia. Opoziţia are o reacţie întârziată. Se organizează greu. Cauza acestui fenomen trebuie să o căutăm în multitudinea de interese ale liderilor diferitelor formaţiuni politice care o formează. Sper să nu facă aceeaşi greşeală pe care au făcut-o politicienii de la Chişinău în ajunul referendumului din septembrie 2010 pentru modificarea articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova, care se referă la procedura de alegere a şefului statului. Atunci liderii partidelor pro-europene au intrat în campanie electorală pentru funcţia de preşedinte şi au uitat care trebuie să fie de facto mesajul pe care şi l-au asumat să-l comunice cetăţenilor. La Kiev am putea să ne confruntăm cu o situaţie, oarecum, similară. De ce? Pentru că deja pot fi observate anumite tendinţe de evaluare a potenţialului unor candidaţi ai forţelor de opoziţie de a merge la alegeri prezidenţiale. Le lipseşte strategia şi unitatea, fie ea şi de a merge în campanie cu cât mai mulţi candidaţi pentru a rupe din electoratul şi aşa în scădere al Partidului Regiunilor. Cred că e mult mai indicat în acest moment ca fiecare forţă politică să aibă propriul candidat pentru funcţia de şef al statului şi abia în cel de-al doilea tur să dea dovadă de unitate şi să se retragă în favoarea unui singur candidat”, îmi spunea Angela Grămadă, expertă în spaţiul postcomunist, într-un interviu pentru Epoch Times.
Dacă nu se convoacă alegeri prezidenţiale anticipate anul acesta, aşa cum cere opoziţia, liderii acesteia ar putea să cadă în una din capcanele întinse de Ianukovici. Unitatea opoziţiei va fi pusă la grea încercare, iar liderii ei se vor eroda într-o bătălie de uzură cu regimul, actualul preşedinte putând profita de pe urma rupturii dintre protestatarii apolitici şi partidele de opoziţie. Ruptură care deja se adânceşte. Prin urmare, opoziţia este obligată să stabilească o strategie mai eficientă şi rapidă de a-l înlătura pe Ianukovici. Dacă nu o face acum cât este în avantaj, ar putea pierde bătălia.
Nici Ianukovici nu are însă timpul de partea sa. Chiar dacă ar reuşi să înnăbuşe în sânge protestele din Kiev, credibilitatea lui este compromisă. Mai mult, este posibil ca o parte din oligarhii care-l susţin să-l părăsească odată ce ţara o să ajungă la fel de izolată ca Belarusul. Deja câţiva oligarhi puternici s-au poziţionat de partea protestatarilor şi în mod ironic sunt favorabili unei apropieri a ţării de UE, de la care se aşteaptă să le apere averile de puterea tot mai mare a clanului Ianukovici. Cât despre realegerea actualului preşedinte, aceasta pare compromisă. Dar nu se ştie niciodată în ce capcane mai poate intra opoziţia.
