Ucraina: Opozanţii, surzi la concesiile puterii
alte articole
O cursă a început între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, care încearcă să recâştige teren, şi evenimentele care continuă să-i scape printre degete. În urmă cu trei zile - mai exact, a doua zi după anunţarea primelor victime ale confruntărilor - şeful statului ucrainean a făcut concesii opoziţiei, fără ca mobilizarea acesteia să se reducă nici cu o iotă. Mai rău, baricade continuă să fie ridicate, transformând centrul Kievului, în fiecare zi tot mai mult, într-un câmp acoperit de tranşee, relatează cotidianul francez Le Figaro.
Potrivit publicaţiei franceze menţionate, o nouă clădire publică a ajuns în mâinile contestatarilor. După Ministerul Agriculturii, vineri, a venit rândul şi pentru 'Casa Ucrainei' - care servea drept punct de retragere pentru forţele de ordine - să fie ocupată de manifestanţi. Duminică dimineaţa, cu cockteiluri Molotov împotriva lansatoarelor de apă, circa 2.000 de contestatari au luat cu asalt clădirea, situată la jumătatea drumului între Piaţa Independenţei (Maidan) şi 'linia frontului', strada Gruşevski.
În provincie, contestaţia ameninţă să se extindă şi mai mult spre est, în regiuni precum Poltava, unde o mare parte din populaţie este rusofilă şi sprijină puterea în exerciţiu. Duminică seara, mai multe zeci de manifestanţi au luat sub control Ministerul Justiţiei din centrul Kievului, fără a întâmpina rezistenţă.
În acest joc de 'pocker mincinos', care caracterizează negocierile dintre opoziţie şi şeful statului ucrainean, acesta din urmă a scos pe masă, sâmbătă, un atu pe care îl credea major: promisiunea de a forma un nou guvern, co-dirijat de doi sau trei lideri ai opoziţiei parlamentare, precum şi un proiect de reformare a Constituţiei, menit să confere mai multe puteri celei de-a doua ramuri a executivului.
Pe hârtie, manevra lui Viktor Ianukovici este seducătoare şi abilă: postul de premier ar urma să îi fie încredinţat lui Arseni Iaţeniuk, preşedintele partidului Batkivşina, al cărui lider spiritual rămâne fostul premier întemniţat, Iulia Timoşenko, iar fotoliul de vicepremier ar urma să-i revină fostului campion la box Vitali Kliciko, preşedintele partidului UDAR şi câştigător al ultimelor alegeri parlamentare. În ultimele zile şi uneori contrar voinţei lor, cei doi bărbaţi păreau să-şi dispute conducerea opoziţiei.
În schimb, nicio funcţie nu ar urma să-i revină celui de-al treilea personaj al acestui trio, liderului partidului naţionalist 'Svoboda', Oleh Tiahnibok. Catalogaţi ca antiruşi şi antisemiţi la Moscova, Tiahnibok şi formaţiunea sa politică au o reputaţie sulfuroasă, notează Le Figaro.
Prin această manevră, preşedintele Ianukovici încearcă să semene discordie între fracţiunea considerată cea mai proeuropeană a mişcării ucrainene de opoziţie şi cea mai radicală, cu accente naţionaliste, explică cotidianul francez menţionat. Demersul se înscrie în tentativa puterii de a-i diviza pe 'fanfaronii' opoziţiei, mai exact de a-i face pe aceştia din urmă singurii responsabili de degradarea situaţiei din ţară.
'Opoziţia nu mai are nicio influenţă asupra grupurilor radicale care deţin controlul asupra clădirilor ocupate', acuză ministrul de interne al Ucrainei, Vitali Zaharcenko. Încă înainte să fie anunţate concesiile prezidenţiale, acesta din urmă a calificat drept 'zadarnice' tentativele de a rezolva criza de o manieră paşnică.
În ecou cu o parte din populaţie, care declară că nu are 'niciun fel de încredere' în Ianukovici, opoziţia a asimilat concesia făcută de şeful statului cu 'un cadou otrăvit'. Din contră, ea afirmă că doreşte să 'continue lupta', sperând să obţină organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate. Cu toate acestea, Arseni Iaţeniuk, prim-ministrul prezis, s-a declarat 'gata să-şi asume noile responsabilităţi'.
O sesiune a parlamentului ucrainean este prevăzută pentru marţea aceasta, în timpul căreia legile represive adoptate la 16 ianuarie ar urma să fie 'amendate', adică suprimate. Duminică, pe străzile din centrul Kievului, opoziţia parlamentară era puţin numeroasă în mijlocul grupurilor cu căşti şi înarmate cu bâte de baseball şi al miliţiilor numite de 'autoapărare', ostile puterii.
Potrivit Le Figaro, cel mai bogat om din Ucraina, principalul sponsor al Partidului Regiunilor, Rinat Ahmetov, a condamnat recursul la forţă care a cauzat trei morţi. 'Nu poate exista decât o soluţie paşnică pentru actuala criză politică. Oamenii de afaceri nu pot rămâne indiferenţi atunci când sunt ucişi civili', a declarat Ahmetov, unul dintre oligarhii cei mai influenţi ai ţării, care şi-a făcut averea la Doneţk, fieful politic al lui Viktor Ianukovici. Este pentru a doua oară când Ahmetov, posesorul unei averi de 15,2 milioane de dolari, le ia implicit apărarea manifestanţilor.
După accederea la putere a lui Viktor Ianukovici, a apărut un nou clan, distinct de acest 'sponsor istoric', clan ce regrupează responsabili politici apropiaţi şefului statului şi care au făcut averi în mod rapid, precum şi pe propriul său fiu.
Recent, un grup de suporteri ai Şahtior Doneţk, clubul lider al campionatului de fotbal intern şi al cărui patron este Rinat Ahmetov, a manifestat pe străzile acestui oraş: un adevărat eveniment politic, punctează Le Figaro.