Rusia susţine că programul iranian de rachete nu este o ameninţare pentru Europa
focus
alte articole
Mihail Ulianov, şeful departamentului pentru nonproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerul rus de Externe, a făcut aceste remarci în contextul activării, de către SUAm a sistemului NATO de apărare antirachetă în România.
Evenimentul nu a beneficiat de prezenţa preşedintelui român Klaus Iohannis.
Oficialii americani au declarat că activarea sistemului de rachete Aegis urmăreşte să contracareze ceea ce ei au descris ca fiind o ameninţare cu rachete din partea Iranului.
“Nu este clar pe ce bază s-au făcut afirmaţiile în legătură ameninţarea venită din partea programului iranian de rachete.”, a susţinut Ulianov, întrebându-se cine se simte ameninţat.
“Dacă este vorba de SUA atunci nu este o problemă serioasă deoarece raza de acţiune a rachetelor iraniene nu depăşeşte 2.000 de km. Chiar şi forţele americane desfăşurate în Europa se află la o distanţă şi mai mare faţă de Iran.”
Oficialii americani şi NATO au declarat că sistemul de apărare antirachetă de la baza aeriană din Deveselu, România, devine joi operaţional, după ani de planificare şi miliarde de dolari investiţi.
În plus, SUA va începe vineri construirea unei a doua astfel de baze în Polonia, care va deveni operaţională în 2018. Pe lângă acest scut antirachetă, NATO mai dispune de radare şi nave în Mediterană şi trupe în estul Europei.
Washingtonul a încercat ani de zile să convingă Rusia că sistemul său antirachetă nu ar putea fi folosit împotriva Moscovei, dar îi diminuează acesteia capacitatea combativă datorită posibilităţii de interceptare a rachetelor sale.
Robert Bell, un delegat în NATO al secretarului american al apărării, a repetat miercuri acea declaraţie, susţinând că sistemul nu este îndreptat împotriva Rusiei.
“Iranienii îşi întăresc capabilităţile şi trebuie să fim înaintea lor”, a declarat Bell reporterilor în Bucureşti.
Ministerul rus de Externe susţine că mişcarea americanilor este o greşeală şi afectează în mod direct securitatea naţională a Rusiei.
Ulianov a mai precizat că activarea sistemelor americane din România şi Polonia reprezintă o încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, semnat în 1987.
“Această decizie este dăunătoare şi greşită, deoarece este capabilă să submineze stabilitatea strategică” a regiunii, a mai precizat Ulianov.
Ulianov a mai susţinut că interesele Rusiei “sunt afectate într-o manieră directă” de decizia SUA, adăugând că sistemul de lansare MK-41 al americanilor ar putea fi de asemenea folosit pentru lansarea de rachete de croazieră, şi nu doar rachete antiaeriene.
Kremlinul susţine că obiectivul real al sistemului antirachetă american este acela de a neutraliza arsenalul nuclear rusesc suficient de mult pentru ca SUA să dea prima lovitură împotriva Rusiei în cazul unui război.
Sistemul se bazează pe radare pentru a detecta lansarea unei rachete balistice în spaţiu. Sensorii de monitorizare pot apoi măsura traiectoria rachetei şi o pot intercepta şi distruge în spaţiu, înainte ca aceasta să reintre în atmosfera Pământului.
Interceptorii pot fi lansaţi de pe nave sau din locaţii terestre.
Ambasadorul rus în Danemarca a avertizat în urmă cu un an că navele de luptă daneze vor deveni ţinte ale rachetelor nucleare ruseşti dacă Danemarca se va alătura masivului proiect american prin instalarea de radare pe navele sale.
Danemarca îşi modernizează cel puţin una dintre fregatele sale pentru a găzdui un sensor pentru rachete balistice.
Turcia găzduieşte deja un radar american şi Olanda şi-a echipat navele cu astfel de radare. În plus, SUA dispune de patru nave în Spania ca parte a sistemului de apărare, în timp ce toate naţiunile NATO contribuie cu fonduri pentru susţinerea proiectului.
Rusia îşi întăreşte flancurile vestice şi sudice cu trei noi divizii ca răspuns la pregătirea sistemelor americane în România, Polonia şi zona Baltică.
Un raport publicat marţi a susţinut că Rusia se pregăteşte să înceapă testarea unei rachete nucleare foarte puternice, despre care s-a declarat că ar fi capabilă să distrugă o ţară întreagă în câteva secunde.
Racheta RS-28 Sarmat, poreclită Satan 2, va înlocui rachetele R-36M din era sovietică, a raportat canalul de televiziune rusesc Zvezda TV. Zvezda a mai raportat că racheta a fost creată cu tehnologie stealth, ceea ce îi permite eludarea sistemelor radar.