Baza de la Deveselu încinge spiritele. Ruşii lansează acuze la adresa americanilor şi aliaţilor lor
alte articole
"Ne-am exprimat în mod repetat punctul de vedere şi estimările privind planurile scutului antirachetă al SUA şi am notat că acestea sunt contrare măsurilor de consolidare a securităţii internaţionale şi stabilităţii. Cu toate acestea, SUA şi aliaţii lor continuă să lucreze la acest program destabilizator şi periculos, iar argumentele pe care le aduc devin tot mai puţin credibile", a declarat joi purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, citată de agenţia TASS.
Zaharova a reamintit că la 18 decembrie lucrările de construcţie la Deveselu au fost finalizate, urmând ca în prima jumătate a lui 2016, după testarea şi fixarea echipamentului, baza să intre în fază de pregătire operaţională şi a acuzat că sistemele de lansare MK 41 reprezintă o încălcare a prevederilor INF.
"Sistemele verticale de lansare MK 41 fac parte din sistemul antirachetă în locul menţionat. Acestea sunt folosite de nave ale Forţelor navale americane pentru a lansa rachete de interceptare şi rachete cu rază medie de acţiune de tip Tomahawk", a subliniat Zaharova. "Acest lucru ne permite să considerăm prezenţa lor pe teren o încălcare a prevederilor Tratatului INF de către Statele Unite", a conchis aceasta.
Reamintim că Rusia şi-a exprimat constant nemulţumirea faţă de scutul antirachetă şi de baza de la Deveselu şi chiar a lansat ameninţări. Cu doar o zi înainte de finalizarea lucrărilor de la Deveslu, general-colonelul Serghei Karakaiev, comandantul Forţelor de Rachete Strategice, a declarat că experţii militari ai Rusiei au luat în considerare potenţialul scutului antirachetă al NATO, condus de SUA şi că Rusia este pregătită să ia măsuri care vor “garanta neutralizarea” oricărei potenţiale apărări antirachetă.