Revoluţia culturală — Anii ’60 “sângeroşi”

Într-o zi, la standul nostru, un tânăr electrician chinez folosea un ciocan de oţel pentru a sparge un dispozitiv electric, cântând în acelaşi timp citate din mica carte roşie a lui Mao: “Dacă vechiul nu dispare, noul nu va veni...” Curios, l-am întrebat ce făcea. El mi-a răspuns că micuţa carte roşie a lui Mao i-a oferit inspiraţie.

Acest lucru s-a întâmplat nu în China, ci în Malaezia, la sfârşitul anilor ’60 când ţara se lupta cu disperare împotriva mişcărilor comuniste subterane. Mulţi dintre chinezii de peste ocean, adânc influenţaţi de învăţăturile comuniste şi suprimaţi de guvernele lor, erau nerăbdători să se întoarcă în China pentru a-şi oferi serviciile, în ciuda Revoluţiei Culturale care a distrus nenumărate comori istorice, a ucis milioane de oameni, a distrus milioane de familii şi a cauzat multă suferinţă întregii ţări.

Păstrându-şi calmul, Wang Yinjun în vârstă de 65 de ani, care îşi vizita fiica în Australia, îşi aduce aminte de această experienţă. “Datorită tatălui meu noi am fost etichetaţi de dreaptă, una dintre cele ‘cinci clase negre’ (proprietari de pământ, săteni bogaţi, reacţionări, elemente rele şi cei de dreaptă); ca şi copii ai lui am fost trataţi mai râu decât câinii. Surorile mele, care aveau la acea vreme doar 13 şi 16 ani, au fost umilite şi îmbrâncite de alţi colegi de la şcoală. Ele şi-au pierdut drepturile şi li s-a cerut să părăsească şcoala. Urmând sfatul unor rude, şi pentru a evita implicarea în masacru, ele au fost nevoite să îşi denunţe părinţii printr-o declaraţie dată la o secţie locală de poliţie prin care susţineau că nu au aveau nici o legătură cu ei.”

“Eu aveam doar 25 de ani, tocmai mă măritasem şi purtam primul nostru copil,” a continuat Wang. “Într-o zi, proprii mei studenţi au venit şi m-au târât afară din dormitor în curtea interioară, m-au legat şi mi-au atârnat o placă de gât. Unul dintre ei mi-a turnat o sticlă de cerneală neagră pe cap pentru a mă umili. Am fost lovită, forţată să mă discreditez. În următoarele 3 zile am fost umilită în faţa tuturor copiilor din scoală. Dacă unii părinţi nu şi-ar fi oprit copiii să îşi continue comportamentul brutal poate că aş fi murit acolo. Totuşi am supravieţuit. Dar mi-am pierdut copilul”.

Multe lucruri care s-au întâmplat în trecut pot fi uitate de oameni. Dar Revoluţia Culturală va rămâne pentru totdeauna o pată “sângeroasă” în istoria chineză.

Săptămâna trecută a marcat aniversarea a 40 de ani de la începerea Marii Revoluţii Culturale în China. La 16 mai 1966, The People’s Daily, purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist, a publicat un atac codat asupra rivalilor politici ai lui Mao Zedong. Concepută ca o “revoluţie care să atingă sufletele oamenilor,” scopul Revoluţiei Culturale a fost acela de a ataca cele Patru Elemente Vechi — idei vechi, cultură veche, obiceiuri vechi şi îmbrăcăminte veche — pentru a aduce domeniile de educaţie, arta şi literatura în rând cu ideologia comunistă. Tot ceea ce a fost suspectat ca fiind de natură feudală sau burgheză trebuia să fie distrus.

Milioane de tineri educaţi au fost trimişi în zonele rurale pentru a lucra pământul şi să înveţe de la ţărănime. Mao a crezut că acest lucru va crea o nouă societate în care nu există nici o diferenţă între urban şi rural. Învăţătorii au fost umiliţi de către studenţii lor şi cei educaţi au fost aruncaţi în închisoare. Milioane au murit în cei 10 ani sângeroşi.

Totuşi, violenţa dramatică a Revoluţiei Culturale nu face parte din înregistrările istorice din China. Chiar şi manualele de astăzi trec peste perioada cuprinsă între 1966-1976 şi liderii chinezi suprimă orice comemorare a aniversarii a 40 de ani de la revoluţie care are loc în această lună.

Mai multe amănunte despre ce a însemnat Marea Revoluţie Culturală în China şi cum a reuşit să omoare zeci de milioane de oameni puteţi afla citind articolul "Despre istoria omorurilor în Partidul Comunist"

http://epochtimes-românia.com/comentarii/comentariul7.htm