Un consilier al lui Putin susţine că URSS încă există din punct de vedere legal. Ce argumente aduce
La sfârşitul lunii mai 2025, mai multe personalităţi publice din Rusia, inclusiv consilierul lui Vladimir Putin, Anton Kobyakov, au afirmat că URSS există în continuare din punct de vedere juridic. Dizolvarea statului de către republicile unionale, susţin ei, ar fi avut loc cu încălcarea dreptului internaţional, relatează publicaţia independentă rusă Meduza, cu sediul în Letonia.
La solicitarea publicaţiei citate, istoricul Alexei Uvarov explică modul în care Uniunea Sovietică putea fi dizolvată legal, ce rol au jucat Acordurile de la Beloveja în acest proces şi în ce moment rezultatele referendumurilor pentru menţinerea URSS şi-au pierdut valabilitatea.
Nu, din punct de vedere juridic URSS nu mai există. Afirmaţiile contrare sunt pură manipulare.
La sfârşitul lunii mai 2025, consilierul prezidenţial rus Anton Kobyakov a declarat în cadrul Forumului Juridic Internaţional de la Sankt Petersburg că Uniunea Sovietică „există în continuare, undeva, din punct de vedere legal”. Potrivit lui, această opinie ar fi împărtăşită şi de mai mulţi experţi în drept constituţional, inclusiv din Occident. În realitate, această opinie este una marginală.
În discursul său, Kobyakov a invocat presupuse nereguli în semnarea Acordurilor de la Beloveja. Totuşi, aceasta este o manipulare şi o denaturare a faptelor istorice.
Din punct de vedere legal, URSS a încetat să mai existe nu din cauza Acordurilor de la Beloveja. Uniunea Sovietică a fost dizolvată printr-o decizie colectivă a unsprezece republici unionale la Alma-Ata, pe 21 decembrie 1991 — conform normelor privind încetarea tratatelor internaţionale.
Nici rezoluţiile Dumei de Stat din 1996, nici apelurile la referendumul din martie 1991 nu pot „readuce la viaţă” Uniunea, deoarece chiar participanţii la tratatul original din 1922 privind crearea URSS au fost cei care l-au anulat.
Ce tratat a fost semnat în 1922?
Tratatul privind formarea URSS din 30 decembrie 1922. Acesta trebuie privit ca un tratat internaţional de constituire a unui nou stat federal, însă, din punct de vedere juridic, a rămas un acord între state suverane. Prin urmare, i se aplică dreptul internaţional public — mai exact, prevederile Convenţiei de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor.
Tratatul din 1922 a fost semnat de RSFSR, RSS Ucraineană, RSS Bielorusă şi RSFS Transcaucaziană (ZSFSR), care aveau statutul de state independente şi suverane, recunoscute la nivel internaţional. În această calitate, ele au semnat tratatul de formare a URSS.
Cum putea fi dizolvată URSS legal?
Existau două scenarii:
Primul scenariu — şi cel aplicat în 1991 — se baza pe normele dreptului internaţional privind tratatele. Republicile unionale puteau semna un nou acord privind încetarea existenţei URSS prin consimţământ reciproc. Acest document reglementa aspecte precum succesiunea, graniţele, proprietăţile, datoriile, forţele armate, cetăţenia şi obligaţiile internaţionale. După ratificarea sa de către toate părţile, tratatul din 1922 înceta să mai aibă efecte.
Al doilea scenariu era prevăzut de Legea URSS din 3 aprilie 1990 — „Cu privire la procedura de ieşire a unei republici din URSS”. O republică, dacă dorea să se retragă, trebuia să organizeze un referendum recunoscut la nivel unional, să notifice oficial Sovietul Suprem al URSS, şi, în termen de 15 luni, să finalizeze toate aspectele legale. Dacă, după aceste retrageri, rămâneau mai puţin de două republici participante la tratatul din 1922, acestea trebuiau fie să modifice tratatul unional, fie să recunoască împreună că şi-a pierdut valabilitatea.
Din punctul de vedere al dreptului internaţional, nu există nicio diferenţă esenţială între cele două scenarii. Alegerea unuia dintre ele nu presupune că dizolvarea URSS poate fi revizuită sau că statul continuă „să existe undeva”.
Şi atunci, ce rol au avut Acordurile de la Beloveja?
Ele au fost un catalizator politic şi juridic în procesul de dizolvare al URSS. Acordurile nu au dizolvat în sine Uniunea Sovietică, deoarece doar trei republici — RSFSR, RSS Ucraineană şi RSS Bielorusă — le-au semnat, neavând autoritatea de a denunţa tratatul din 1922 în numele tuturor participanţilor. În plus, organismele de stat ale RSFSR şi RSS Bieloruse au ratificat acordurile încălcând propriile constituţii unionale şi republicane.
Politic, acordurile au pus bazele formulei „CSI în locul URSS”, la care s-au alăturat celelalte republici la 21 decembrie 1991, la Alma-Ata.
A vrut Gorbaciov să distrugă URSS? Putea URSS urma calea Chinei? Vom avea o nouă perestroika în Rusia?
Din punct de vedere juridic, URSS a încetat să mai existe la 21 decembrie 1991, când 11 din cele 12 republici unionale rămase (cu excepţia Georgiei) au semnat Protocolul la Acordurile de la Beloveja şi Declaraţia de la Alma-Ata. Aceste documente au transformat declaraţia politică a celor trei republici într-un acord general de dizolvare a URSS şi de formare a Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Acest consimţământ colectiv este conform cu articolul 54 litera b din Convenţia de la Viena din 1969, care permite anularea tratatelor „în orice moment, cu acordul tuturor părţilor”. Din acel moment, fostele republici au devenit state independente din punct de vedere juridic şi relaţiile dintre ele s-au desfăşurat conform dreptului internaţional, nu unional.
Dar rezultatele referendumului din 1991, unde majoritatea a votat pentru păstrarea URSS?
Şi-au pierdut forţa juridică după semnarea acordurilor de la Alma-Ata, la 21 decembrie 1991.
La 17 martie 1991, 76% dintre alegători au susţinut păstrarea unei „Uniuni reînnoite”. Totuşi, referendumul a avut loc doar în 9 republici. Lituania, Letonia, Estonia, Moldova, Georgia şi Armenia l-au boicotat, iar Kazahstanul a folosit o formulare proprie.
Sovietul Deputaţilor Poporului a decis ca rezultatul referendumului este valabil doar în republicile în care a avut loc — şi unde majoritatea s-a pronunţat pentru păstrarea URSS. Dar în lunile următoare, chiar şi republicile care organizaseră votul au început să-i anuleze rezultatul. Turkmenistanul a fost primul (octombrie 1991), urmat de Ucraina (decembrie 1991), care a confirmat independenţa prin referendum.
Până la sfârşitul anului, rezultatele referendumului mai erau valabile doar în şapte republici. Dar, odată cu semnarea acordurilor de la Alma-Ata, voinţa juridică colectivă a tuturor părţilor a anulat atât referendumul din martie, cât şi orice alt act intra-unional.
Din 21 decembrie 1991, discuţia privind păstrarea sau restaurarea URSS nu mai are niciun temei legal, deoarece URSS a încetat să mai existe ca subiect de drept internaţional.
Dar Duma de Stat a declarat Acordurile de la Beloveja nule?
Da, Duma de Stat din legislatura a doua (dominată de Partidul Comunist al Federaţiei Ruse) a adoptat în 15 martie 1996 o declaraţie politică în acest sens. Deputaţii au vrut să transmită alegătorilor că parlamentul rus nu este de acord cu destrămarea URSS.
Totuşi, această decizie nu are nicio valoare juridică. Duma doar „a restaurat” declarativ valabilitatea referendumului din 17 martie 1991 şi a declarat „nule” Acordurile de la Beloveja. Însă, după intrarea în vigoare a Constituţiei Federaţiei Ruse din 1993, Duma nu mai avea autoritatea legală de a anula actele Sovietului Suprem al RSFSR sau de a „reactiva” tratatul internaţional din 1922.
Deciziile declarative ale Dumei nu au fost urmate de ratificări, negocieri sau acorduri cu celelalte foste republici sovietice. Nu au avut consecinţe juridice nici în plan intern, nici internaţional. La fel şi declaraţiile recente ale lui Anton Kobyakov: se bazează doar pe Acordurile de la Beloveja, ignorând total documentele semnate la Alma-Ata.
„Neconstituţionalitatea” acordului tripartit din 8 decembrie 1991 nu afectează cu nimic consensul general al republicilor unionale privind dizolvarea URSS de la Alma-Ata. Un astfel de acord multilateral nu poate fi anulat legal de un simplu act declarativ al unei singure ţări.
