Răsturnarea lui Morsi, o nouă fază în Primăvara Arabă
alte articole
Rapiditatea cu care armata l-a înlăturat pe preşedintele ales, a suspendat Constituţia şi l-a instalat pe preşedintele Curţii Constituţionale ca şef de stat interimar, arată că planul eliminării Frăţiei Musulmane de la putere era făcut de ceva vreme. Totuşi asumându-şi acest rol, armata va trebui să-şi asume şi responsabilitatea pentru vărsarea de sânge care va urma. Iar opoziţia actuală ar putea ajunge uşor în locul Frăţiei Musulmane dacă nu va rezolva problemele economice mari cu care se confrunta Egiptul.
Conducătorul armatei generalul Abdel Fattah al-Sisi a declarat, în mesajul către ţară în care anunţa răsturnarea lui Morsi, că ”a venit timpul să stopăm industria noastră de a face tirani” şi că organizarea de noi alegeri prezidenţiale şi parlamentare reprezintă singura cale către un viitor mai bun. Alături de el s-au afişat liderii opoziţiei seculariste, papa creştinilor copţi şi imamul influentei moschei al-Ahzar, într-un mesaj de unitate.
Eliminarea de la putere a adversarului comun, principalul scop al opoziţiei divizate din Egipt, a fost atins deocamdată, dar acum va urma adevăratul test pentru opoziţie: dacă aceasta va găsi suficiente puncte comune pentru a intra ca un bloc unit în alegeri împotriva Frăţiei Musulmane, care rămâne o maşinărie de mobilizat alegătorii net superioară şi care nu va renunţa la implicarea în jocul politic democratic. Islamiştii nu şi-au spus ultimul cuvânt şi este de aşteptat ca ei să reacţioneze prin proteste violente de stradă împotriva a ceea ce ei consideră o lovitură militară şi a detenţiei la domiciliu a preşedintelui Morsi şi a altor lideri ai Frăţiei.
Presa occidentală s-a grăbit să scrie triumfal că Primăvara Arabă şi Piaţa Tahrir au învins în Egipt, că s-a terminat cu Iarna islamistă. Nu e chiar aşa. Armata, nu Piaţa, a învins, folosindu-se ca pretext de protestele de stradă ample împotriva lui Morsi. Dar implicarea generalilor în răsturnarea unui lider ales democratic, chiar dacă acesta a încercat să impună o agendă de islamizare ignorând o mare parte din populaţie, reprezintă un precedent periculos în sensul că guvernele depind de armată. Aceasta îşi va consolida puterea economică şi politică dincolo de orice control ceea ce nu indică trecerea către o democraţie civilă constituţională pe care o invocă opoziţia.
O analiză Stratfor vorbeşte despre următoarea fază a Primăverii Arabe, dar revoluţiile din lumea arabă n-au fost până la urmă atât de asemănătoare cu cele din Estul Europei din 1989 în sensul aspiraţiei către o democraţie constituţională, în accepţiune occidentală. Chiar dacă nemulţumirile exprimate în Piaţa Tahrir au fost reale, ele nu au însemnat opţiunea clară şi decisivă pentru o democraţie constituţională. Armata a rămas arbitrul ultim al puterii în politica egipteană.
În plus, cu sau fără Morsi, problemele economice tot mai grave ale Egiptului nu se vor rezolva de la sine. Opoziţia se va confrunta cu aceleaşi crize care au dus la căderea lui Mubarak şi Morsi, precum lipsa grâului sau a combustibilului. Un răspuns nesatisfăcător la acestea, va scoate cu siguranţă din nou în stradă mulţimi nemulţumite care vor cere demisia opoziţiei şi poate vor protesta şi împotriva armatei.
În plus, rezervele valutare egiptene sunt în scădere, iar balanţa de plăţi este negativă. Subvenţiile la combustibil sunt o mare povară pentru bugetul egiptean, dar viitorul guvern nu-şi va permite să le taie şi să crească preţurile, pentru că acest demers ar putea declanşa un nou val de furie populară. O altă provocare este legată de securitatea alimentară pentru că Egiptul importă peste jumătate din consumul său de grâu. Creşterea accelerată a populaţiei în centrele urbane ridică probleme pentru asigurarea hranei şi a serviciilor de bază.
Presa occidentală s-a grăbit să scrie triumfal că Primăvara Arabă şi Piaţa Tahrir au învins în Egipt, că s-a terminat cu Iarna islamistă. Nu e chiar aşa. Armata, nu Piaţa, a învins, folosindu-se ca pretext de protestele de stradă ample împotriva lui Morsi. Dar implicarea generalilor în răsturnarea unui lider ales democratic, chiar dacă acesta a încercat să impună o agendă de islamizare ignorând o mare parte din populaţie, reprezintă un precedent periculos în sensul că guvernele depind de armată.
Până la urmă aceste probleme economice legate de şomaj şi de adâncirea sărăciei au dus la răsturnarea lui Hosni Mubarak, ca şi la cea a lui Mohammad Morsi. Egiptul nu mai poate să mizeze atât de mult pe fonduri primite din Qatar, Irak sau Arabia Saudită, ci negociază cu FMI pentru un acord de finanţare. Pe de altă parte, decizia armatei de a-l răsturna pe Morsi şi instabilitatea politică constantă a crescut preţul petrolului şi neîncrederea pe pieţele financiare.
Este adevărat că Frăţia Musulmană şi preşedintele Morsi şi-au încălcat promisiunile şi au aplicat o agendă agresivă de islamizare prin demantelarea instituţiilor culturale şi interzicerea formării opoziţiei civice, dar actuala opoziţie nu are deocamdată lideri clari iar obiectivele formaţiunilor care o compun sunt diferite, de la formarea unui cabinet de tehnocraţi şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă la o nouă adunare constituantă şi un referendum constituţional. Primul test va fi cel al unităţii ei, iar apoi totul va depinde de măsura în care opoziţia, dacă va ajunge la putere, va reuşi să soluţioneze problemele economice.
Nathan J.Brown, profesor de ştiinţe politice la George Washington University, arată într-o analiză publicată de Foreign Affairs, că premisele unei tranziţii egiptene de succes nu sunt prea favorabile. ”Egiptul va trece printr-un nou proces constituţional, impus din nou de generali. Acesta pare grăbit şi prost greşit. Preşedintele Curţii Constituţionale Adli Mansour va fi numit preşedinte cu autoritate unilaterală de a modela ordinea constituţională intermediară. Armata a promis că va numi un comitet care va face amendamente la constituţia din 2012, dar a dat puţine detalii”, explică Brown.
Ca urmare cei care sărbătoresc victoria Primăverii Arabe ar trebui să mai aştepte. Mai degrabă decât o victorie, este vorba despre o reîntoarcere într-un cerc vicios.
