Ponta plecat şi România e NU-Land

Premierul Victor Viorel Ponta este un om ocupat. N-are timp să se întâlnească cu Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al Secretarului de Stat american John Kerry, dar are timp să atace procurorii şi judecătorii care l-au trimis la închisoare pe mentorul său, Adrian Năstase. Are timp să distrugă instituţiile statului de drept, dar n-are timp să dea explicaţii pentru asta. România lui Ponta este un Nu-Land în care domneşte minciuna premierului care una promite în afară, şi alta face în ţară.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Matei Dobrovie
10.01.2014

Premierul Victor Viorel Ponta este un om ocupat. N-are timp să se întâlnească cu Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al Secretarului de Stat american John Kerry, dar are timp să atace procurorii şi judecătorii care l-au trimis la închisoare pe mentorul său, Adrian Năstase. Are timp să distrugă instituţiile statului de drept, dar n-are timp să dea explicaţii pentru asta. România lui Ponta este un Nu-Land în care domneşte minciuna premierului care una promite în afară, şi alta face în ţară.

Nu ştim nici până la ora aceasta unde se află premierul României în week-end şi ce program încărcat are de nu-i poate primi pe partenerii strategici americani. Ce ştim sigur este că atunci când Ponta pleacă din ţară, se pregătesc noi măsuri ilegale. Ultima oară era în Africa de Sud şi susţinea că nu ştia ce se întâmpla în Parlament, unde se pregătea marţea neagră cu modificarea Legii Minelor, a Codului Penal şi legea amnistiei. Am putea fi tentaţi să credem că USL o să se ducă sâmbătă la muncă în Parlament, doar doar o trece şi legea minelor. Apropo, noul însărcinat să realizeze un nou proiect ilegal de lege care să facă posibil proiectul RMGC este ministrul liberal al Economiei, Andrei Gerea. Ponta a pasat astfel iar răspunderea către (alt)cineva, acum PNL-ul cu care nu se mai înţelege, pentru a scăpa de acest cartof fierbinte.

Premierul are o capacitate extraordinară de a fugi de răspundere şi de a spune ceva în străinătate, şi cu totul altceva în ţară. Victor-Viorel s-a împăunat cu vizita din SUA, s-a lăudat cu discuţia amicală cu omologul Biden. Şi mai important i-a promis acestuia că va respecta statul de drept şi justiţia.

Abia întors acasă, a început atacurile împotriva ANI şi DNA, dar mai ales a judecătorilor de la Înalta Curte de Justiţie care în opinia lui ascultă de ordinele lui Băsescu şi au făcut o mare nedreptate condamnându-l din nou pe idolul său, Adrian Năstase. Dincolo de compararea total ridicolă a acestuia cu Iulia Timoşenko, fostul premier al Ucrainei, gestul său de intervenţie în justiţie şi de atacare a judecătorilor şi a procurorilor este extrem de grav. Adică şeful executivului cere socoteală justiţiei pentru ca un politician corupt este pedepsit.

Ce să mai vorbim de separaţia puterilor, de stat de drept, atunci când Ponta acţionează ca stăpânul tuturor puterilor în stat, iar Parlamentul se subordonează lui şi se comportă ca o ”putere” dependentă. Mai mult, parlamentarii vor să iasă din categoria funcţionarilor publici pentru a nu mai putea fi aduşi în justiţie pentru abuzurile comise în exerciţiul funcţiunii. Prin urmare, stimabilii aleşi se vor şi deasupra legii şi a alegătorilor. Casta mafiotă este solidară şi vrea să-şi impună impunitatea.

Vizita anunţată a Victoriei Nuland nu este întâmplătoare. Ea aminteşte de emisarul Philip Gordon care venea la Bucureşti să le bage minţile în cap liderilor USL care declanşaseră operaţiunea demiterea lui Băsescu, cucerirea instituţiilor incomode şi o puternică retorică anti-europeană şi anti-americană. Nu întâmplător USL declara înainte de a veni la putere că vrea să meargă până la capăt, iar Voiculescu spunea că supunerea justiţiei este miza cea mare. Acum marii corupţii îşi aşteaptă verdictele şi n-au pace, iar asaltul final asupra justiţiei trebuie să înceapă.

La fel de curajos ca de obicei, Ponta fuge de răspundere. Are programul prea încărcat pentru americani, dar în schimb îşi lasă consilierii să le răspundă. Declaraţia lui Frunda conform căreia Uncle Sam e cam arogant şi România nu e o colonie ne aminteşte de ieşirile similare ale lui Crin Antonescu împotriva lui Merkel, a UE şi a SUA. Este o revenire practic la februarie 2012. Iar Ponta poate să puncteze la Antena 3 că nu este supusul americanilor, că-i ignoră.

Premierul care a avut 2-3 zile pentru chinezi, în care le-a pus la picioare câte contracte a putut şi i-a însoţit până la aeroport, ar trebui să aibă măcar curajul de a spune că USL nu vrea un parteneriat cu SUA, nici nu mai vrea în UE, ci vrea să se apropie de China şi Rusia. Bineînţeles că n-o face. Titus Corlăţean, ministrul de externe, rămas pe post de secretară, ne spune senin că "programul premierului era făcut de multă vreme, aşa încât, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat şi am tot mandatul premierului să pot discuta orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea română le consideră necesare”.

Ponta o să revină luni în ţară şi se va lăuda la Antena 3 că nu este sclavul Americii, dar nu ne va spune al cui este. Până atunci România este un NU–Land.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor