”Spectacolul” românesc nu trebuie să mai continue
alte articole
Până mai ieri, ştiam că, în rolul său de fiu deşănţat al partidului, Radu Mazăre poate să apară în orice ipostază fără să ne zguduie prea mult. Ne obişnuisem deja cu bereta sa roşie a la Che Guevara, iar carurile sale triumfale, alaiurile sale braziliene sau egiptene cu tinere mai mult sau mai puţin îmbrăcate, nu mai miră pe nimeni. Credeam, astfel, că rolul de bufon e ocupat. Se pare însă că atunci când premierul se relaxează din rolul său de zbir, pare să-i facă concurenţă primarului Constanţei.
Şi totuşi. ”Micul Titulescu” nu face giumbuşlucuri din puseuri de crize adolescentine, precum tovarăşul de partid menţionat, ci din calcul precis. Victor Ponta nu face ”gafe” nici când postează, nici cu ce postează, nici când de- postează pe reţele de socializare. Ştie exact valoarea unei imagini în faţa cuvintelor (o fotografie face cât o mie de cuvinte, nu?), chiar dacă e falsă, sau de acum 10 ani sau nepotrivită. Nu contează că i-a înjurat pe toţi la un moment dat, ştie că o imagine cu Obama, cu Merkel sau cu Regele se lipeşte pe cortex cu mesajul subtil: eu sunt cu Puterea, deci eu sunt Puterea. Când vrea să pară ”din popor”, ne lipeşte o imagine cu Ghiţă Ciobanul. Anticipează şi reacţiile în lanţ. Cum ar fi ironia la români, care scoate pe bandă alte poze-colaj cu Ponta, personaj principal. Nu mizează pe sarcasmul din ele, ci pe mesajul subtil- premierul ”e cu noi”, multiplicat la nesfârşit prin propriile noastre postări. Exact ceea ce-şi doreşte- nici un revelion fără Victor Ponta.
În răstimp, oamenii din Kiev au lăsat bradul de Crăciun pentru că şansa de a scăpa de cizma rusească poate să nu vină de 2 ori. Artificiile care se vor vedea în Istanbul în noaptea dintre ani pot fi cocktailuri anti-guvernamentale. Nici în Sofia lucrurile nu sunt calme, deşi în presa românească nu apare nimic despre asta.
În ce ţară se întâmplă să stai cuminte sub brad cu criminalii ţării? Poate în China sau Coreea de Nord, ţările terorismului comunist maxim. Noi suntem în Europa. Şi chiar dacă ne conduc cei care n-au dat socoteală pentru crimele din 89, am fost primiţi în UE. Dar ce au făcut conducătorii aceştia cu şansa ce ni s-a dat şi cu toate şansele României? Le-au râs în nas tuturor şi au făcut ce ştiau ei mai bine: afaceri dubioase, trafic, trădare; iar cu noi, experimente sociale, teroare psihologică. Revoluţii culturale. Tiananmen psihic. De ce îi lăsăm să instituie un Tiananmen fizic în Vaslui?
La Pungeşti e stare de război. Europa, excedată de spectacolul românesc sinistru la care e nevoită să asiste, ne dă indicii să ieşim din schizofrenia în care ne complacem. O analiză din The Economist, plasează România printre ţările „cu risc ridicat de proteste” în 2014. Încurajator, dar am văzut deja că românul nu-i ca turcul sau ca ucraineanul, Bucureştiul nu-i ca Istanbul sau Kiev, nici măcar ca Sofia.
Tocmai de aceea, Europa presează. Ceea ce se întâmplă la Pungeşti – situaţie de lagăr de concentrare chinez mai degrabă decât de conflict european- întrece răbdarea socialiştilor europeni. Aşa că un grup de unsprezece europarlamentari verzi din şase ţări - Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia şi Luxemburg - au trimis o scrisoare deschisă către Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schultz, semnalând abuzurile făcute de Guvernul social democrat din România împotriva cetăţenilor comunei Pungeşti, care ţine oamenii în teroare permanentă pentru a proteja interesele unei companii private, Chevron.
OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project) a decernat premiul de "Coruptul Anului" Parlamentului României, pe 2013. "Parlamentul României a dus corupţia la un nou nivel in Europa, transformând-o în ceva legal. De ce acum? Probabil pentru ca ei ştiu ce au făcut şi ştiu că nu e bine", a spus Drew Sullivan, editor în cadrul OCCRP. Modificările propuse la Codul Penal "sunt în flagrantă contradicţie cu acordurile internaţionale ratificate de România", potrivit procurorului general al României.
Acuzaţiile de plagiat şi lovitură de stat îndreptate spre premier sunt deja cunoscute, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung îl acuză pe Victor Ponta de moartea procurorului Cristian Panait (pentru că acesta descoperise o reţea infracţională foarte puternică în care era implicat premierul).
Nici peste ocean nu suntem văzuţi prea bine. Într-un articol publicat în Huffington Post, sunt folosite cuvinte dure la adresa României, editorialistul Rupert Wolfe-Murray afirmând că această ţara este condusă, din 1989, de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”.
Comunismul e polimorf. Poate lua orice formă vrea, în esenţă rămâne acelaşi. Până şi occidentul a înţeles cum e cu dubla măsură a comunismului ”capitalist”, ”cu faţa umană”. Îşi pune eticheta privatizării, dar foştii securişti deţin atât marile companii cât şi puterea politică. Conceptul de ”proprietatea privată” îl sperie pentru că e în contrast cu natura sa, aceea de a domina şi deţine controlul absolut. De aceea când vechii comunişti au făcut colectivizările, au omorât oameni. Când şi-au impus ideologia ateistă, au omorât oameni. Când au întâlnit diferenţă de idei, au omorât oameni. Ca să rămână la putere, s-au ucis între ei dar, pe lângă asta, au omorât oameni. Prin crimă şi ameninţare cu moartea au transformat oamenii în sclavi ai sistemului. Acestea n-au fost ”din greşeala” istoriei, cum spun unii aplogeţi astăzi. Crima şi prefăcătoria sunt natură intrinsecă a ideologiei comuniste, uneltele de control. ”Faţa umană” a comunismului modern e doar atât- o faţă. Cu zâmbetul pe faţă, Iliescu a mulţumit minerilor care au ucis în Piaţa Universităţii. Cu zâmbetul pe faţă vorbeşte fostul prim secretar de partid de victoria revoluţiei din "89. Zâmbetul e singura schimbare faţă de precedesorii lor încruntaţi, Ceauşescu şi Deng Xiaoping, care se fac vinovaţi de aceeaşi crimă prin care au supus oamenii- genocidul.
Ne iubim prea puţin. Nu un premier care face când pe Stalin când pe Buratino mă înspăimântă, ci lipsa noastră de reacţie faţă de spectacolul prost în care se joacă vieţile noastre. Suntem aidoma copilului abuzat în copilărie de vreun adult psihopat care s-a dat toată viaţa salvatorul lui- după dispariţia acestuia ne simţim nesiguri şi ne găsim refugiul tot lângă un psihopat. De ce? Creierul nostru e obişnuit să judece după logica victimei.
Victor Ponta face la fel. Zâmbeşte sub brad, pe reţele de socializare, în timp ce ţine o întreagă zonă a ţării sub teroare. Ba mai mult, spune că e de datoria lui să apere proprietatea privată a unei companii. Lucrurile stau exact invers, jandarmii trimişi de el încalcă proprietăţile private ale oamenilor de acolo, siguranţa fizică şi psihică a acestora. De fapt, elevul lui Adrian Natase, spune ce îl încurcă cel mai mult: proprietatea privată, minima independenţă a oamenilor. Oamenii care au ceva de apărat, nu devin sclavi. Oamenii care au ceva al lor nu devin masă de manevră a politicienilor corupţi.
Dar nu Victor Ponta mă sperie. El îşi face treaba murdară pentru care a venit. Lipsa noastră de reacţie e înfricoşătoare. Deunăzi, la acea lansare a lui Andrei Pleşu de care am pomenit în altă parte, o doamnă se ridicase să apere tocmai această stare amorfă în care ne găsim. Spunea ea, că tocmai lipsa asta de reacţie ”ne-a ajutat să dăinuim”. Asta l-a enervat chiar şi pe Pleşu. Deşi puţin încolţit de întrebarea cuiva care îi reproşa lipsa de atitudine faţă de proteste, fostul ministru al culturii a replicat a pagubă: ”unde să dăinuim? În somn, poate”.
Ne iubim prea puţin. Nu un premier care face când pe Stalin când pe Buratino mă înspăimântă, ci lipsa noastră de reacţie faţă de spectacolul prost în care se joacă vieţile noastre. Suntem aidoma celui abuzat în copilărie de vreun adult psihopat care i-a jucat toată viaţa rolul de salvator al lui- după dispariţia acestuia ne simţim nesiguri şi ne găsim refugiul tot lângă un psihopat. De ce? Creierul nostru e obişnuit să judece după logica victimei. E covârşit de frică. Frică de adevăr, frică de a sta drept după ce a stat cu capul în jos mereu. Frica de a crede în binele din noi.
Când vom reuşi să ieşim din reflexul condiţionat al câinelui pavlovian prin care suntem controlaţi zi de zi, cu nonşalanţă de declaraţii de presă şi, mai nou, de postări pe Facebook?
Alte ţări au ”ierni ucrainiene”, au avut ”veri turceşti”. Cineva de la Uniti Salvăm vorbea de toamna românească. Dar şi asta nu-i decât o beţie cu apă rece atâta timp cât suntem tot acolo de unde am plecat astă toamnă. Poate mai confuzi, pentru că ”salvatorul” Ponta ne ”ajută” şi cu protestele, aşa încât să nu mai ştim care e, al cui e. Are şi alte tehnici, nu doar supărate, a la Iliescu. Are oamenii lui care strigă la proteste tot ce vrem să auzim. Numai bine cât să menţină atmosfera călduţă. Iar noi să fim la nesfârşit victimele şi spectatorii aceluiaşi spectacol politic grotesc la vedere şi criminal în culise.
Pe partea cealaltă a balanţei există nişte tineri furioşi. Lor nu le e frică de adevăr şi nu înţeleg de ce ar trăi în minciună. Înafară de suflul noului an, cu semne bune pentru cei care au făcut bine, tinerii aceştia aduc şi speranţa într-o ”primăvară românească”.
