Pedicuţa - plantă medicinală

Pedicuţa (Lycopodium clavatum) mai este cunoscută sub denumirea de brădişor, brânca ursului, crucea pământului, talpa ursului. Este considerată o plantă magică şi a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea diverselor afecţiuni; conţine radiu.

O întâlnim în pădurile umede (molid,brad), nu rezistă la uscăciune şi nici în plină lumină, este asemănătoare muşchiului si veşnic verde. Are rădăcinile mici şi subţiri şi se târăşte pe solurile pădurilor cu vrejuri lungi de 1-2 m, din care cresc tulpiniţe de 7-10 cm, moi şi ramificate. După 4 ani, vara formează pistiluri gălbui, care conţin polen- numit şi făina vrăjitoarei - întrebuinţat pentru răni ale pielii şi pentru prepararea produselor homeopatice în medicina naturistă. Datorită faptului că o plantă ajunge greu la maturitate trebuie avut grijă să nu se smulgă cu rădăcină şi să nu se rupă vrejurile târâtoare.

În ţări precum Germania sau Austria este interzisă recoltarea acestei plante din flora spontană. La noi în ţară lucrul acesta nu este oprit, dar este de dorit ca acest cules să se facă raţional. În scop fitoterapeutic se foloseşte intreaga parte aeriană a plantei şi sporii, care trebuiesc recoltaţi în iulie-august, înainte să se scuture.

Prin proprietăţile de detoxifiere a ficatului şi pancreasului, pedicuţa este una dintre plantele recomandate în curele de dezintoxicare a organismului. Are efecte antialcoolice şi reduce dependenţa de nicotină, este diuretică, purgativă, antitumorală, antireumatismală, combate căderea părului şi îi stimulează creşterea, sicativ contra transpiraţiei.

Se foloseşte atât intern (infuzie, tinctură) cât şi extern (băi, perna cu pedicuţă, tinctură, pudraje cu sporii plantei).

Infuzia - o linguriţă de pedicuţă se opăreşte cu o cană de apă în clocot, se lasă puţin acoperită, după care se strecoară; de obicei se bea numai o cană pe zi dimineaţa, pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, înghiţitură cu înghiţitură.

Perna cu pedicuţă - se folosesc 100-300 de grame de pedicuţă proaspătă sau uscată; această pernă îşi păstrează proprietăţile aproape un an, dimensiunea ei va fi în funcţie de locul pe care se aplică.

Pentru băi - 100 de grame de plante uscate sau o jumătate de găleată de 6-8 litri cu plante proaspete se pun pun la macerat peste noapte în apă rece; a doua zi se încălzeşte şi se strecoară în apa de baie; baia va dura 20 de minute; apa trebuie să ajungă deasupra rinichilor. După baie nu se va şterge, se va sta într-un halat pentru a transpira timp de o oră.

Se recomandă în: reumatism, gută, constipaţie cronică, hemoroizi, afecţiuni ale organelor genitale, colică renală, convalescenţă (ceai de pedicuţă); pentru afecţiuni ale ficatului (ciroză hepatică şi cancer hepatic, hepatite, tumori ale ţesutului conjunctiv al ficatului chiar şi maligne) se beau 2 căni infuzie de pedicuţă zilnic; crampe musculare - se înfăşoară piciorul cu vrej de pedicuţă peste care se leagă o pânză, sau se aplică perna cu pedicuţa peste zonele respective; hipertensiune arterială (cel mai adesea provine dintr-o hiperfuncţie renală) - se pun din când în când săculeţi cu pedicuţă proaspăta în zona rinichilor.

Pentru zgârieturile pielii, rănile deschise, se foloseşte pulberea galbenă (polenul), care se presară pe acestea in strat fin. Pentru întărirea firului de păr, la finalul spălării părului, se clăteşte cu o linguriţă de tinctură diluată într-o cană cu apă caldă.Tinctura sau ceaiul de pedicuţă nu se recomandă femeilor însărcinate sau celor care alăptează. Pedicuţa este incompatibilă cu afecţiunile însoţite de diaree.