Pasaportul biometric

Exista o zicala care spune, “Poti minti pe toata lumea un interval de timp, poti minti un numar de oameni tot timpul dar nu poti minti toti oamenii tot timpul.”

Anul 2009 a intampinat Romania cu diferite evenimente, unul dintre cele mai confuzante fiind probabil problema pasapoartelor biometrice. Numeroase voci se ridica in continuu din randurile cetatenilor romani manifestandu-si dezaprobarea fata de aceasta initiativa introdusa de statul roman ca cerinta pentru aderarea la spatiul Shengen.

Ca de obicei informatiile oferite de guvern nu sunt complete, in rarele ocazii cand au aparut la televizor, reprezentatii autoritatilor recurgand la un limbaj tehnic numai de dansii stiut, care a avut darul de a-i nelinisti si mai mult pe cei nelinistiti si de a-i adormi si mai tare pe cei creduli. Cu alte cuvinte interventiile televizate au sapat si mai tare prapastia intre cei ingrijorati de directia in care se indreapta societatea si cei care aplauda acest lucru.

Adevarul este probabil la mijloc — orice inovatie poate aduce beneficii vietii noastre, insa exista cu siguranta si un pret care va fi platit. Pentru a fi liberi ar trebui sa stim adevarul, asa ca articolul de fata isi propune sa elimine confuzia si sa explice cat mai rational, pe baza dovezilor stintifice chestiunea in speta.

Ce este pasaportul biometric?

Pasaportul biometric este un pasaport care contine noi elemente de identificare a proprietarului sau in plus fata de cel vechi. Masura a fost introdusa de tarile spatiului Shengen si nu numai pentru a face furtul pasapoartelor mai dificil, mai ales dupa 11 septembrie 2001 si framantarile care au urmat.

In particular, temutul pasaport biometric contine un microcip RFID (Radio Frequency Identification Device — dispozitiv de identificare prin frecventa radio) care va pastra elemente de identificare ale proprietarului sau. Elementele constau — cel putin dupa declaratiile autoritatilor romane — in amprente digitale, distanta interpupilara, ceva date personale si ceva poze. Pana aici nimic de speriat, probabil, decat in masura in care nu aveti incredere in statul roman (o situatie foarte probabila).

Ce este cipul RFID?

Probabil ca, responsabil pentru valva facuta in presa in jurul acestor pasapoarte, este faptul ca in el se gasesc chipuri RFID.

Cipurile RFID sunt microcipuri asemanatoare celor din computerul de acasa, care contin date. Spre deosebire de acestea insa, cipurile RFID pasive, sub influenta unui camp magnetic (de exemplu poate fi cauzat de dispozitive care "citesc” astfel de cipuri) datele de pe cip pot fi citite si prelucrate de la mica distanta. Cipurile RFID active sunt prevazute cu o baterie iar detectarea lor se poate face de la o distanta ceva mai mare, insa de cel mult 100 de metri.

Aceste cipuri sunt foarte mici. Progresul tehnologic a permis miniaturizarea cipurilor pana la dimensiunea de 0,04 x 0,04 mm, fiind practic invizibile pentru majoritatea oamenilor. Momentan se produc cateva miliarde de astfel de cipuri pe an, pretul lor fiind, in medie, putin peste un eurocent.

Initial aceste cipuri RFID au fost folosite pentru controlul efectivelor de animale (mai ales datorita bolii vacii nebune), carduri de acces, inventarul produselor (WallMart), sau chiar pentru sistemul Easy Pay in care erau folosite pentru a plati cu carti de credit Mastercard, la benzinariile Shell din America de Nord. Mai apoi, din cauza pretului de fabricatie relativ scazut si a beneficiilor in ceea ce priveste securitatea, ele au inceput sa fie implantate in carti de identitate, carduri de sanatate, carti de credit, etc.

Pana aici nimic nu a parut sa atraga in mod special atentia publicului. Era doar un alt dispozitiv special, menit sa aduca imbunatatiri vietii complicate din occident, si care prezenta un risc corespunzator de mare de a fi furat, copiat, masluit, etc.

Temutul implant uman al cipurilor RFID

Spaimele au inceput - si nu fara motive intemeiate — atunci cand in 2002 compania VeriChip Corporation a primit aprobare preliminara pentru a pune pe piata americana chipuri RFID, in anumite conditii. In octombrie 2004 Food and Drug Administration din Statele Unite a dat aprobare efectiva firmei Applied Digital Solutions Inc sa implanteze cipurile produse de firma VeriChip in corpul pacientilor din spitale. Masura, cam bizara, a fost motivata prin necesitatea de a avea fisa medicala inregistrata si stocata in permanenta cu purtatorul, lucru care ar usura accesul la informatiile medicale in cazul in care proprietarul ajunge la spital in incapacitate de a se identifica (coma, Alzheimer). Un alt beneficiu ar fi fost ca datele medicale nu se puteau pierde usor.

Credem ca exista doua mari probleme cu o asemenea idee.

Prima ar fi ca informatile prezente pe cip ar trebui sa nu fie protejate de parola, in caz contrar cipul pierzandu-si ratiunea de a exista — ideea initiala fiind tocmai ca citirea datelor medicale trebuie sa fie independenta de starea purtatorului. Neprotejarea datelor aduce dupa sine problema furtului, copierii, si utilizarii malitioase a informatiilor prezente acolo.

A doua problema este ca implantarea de cipuri subcutanate ridica intr-adevar probleme de sanatate. Uneori cipurile implantate pot declansa diverse reactii alergice. Alteori ele migreaza din locul initial in care au fost implantate din cauza contractiilor musculare.

Cel mai grav, dupa cum afirma un articol al lui Todd Lewan de la Washington Post, datat 8 septembrie 2007, este faptul ca "o serie de studii veterinare si toxicologice de la mijlocul anilor 90 arata ca implanturile au indus tumori maligne in unele cazuri la soareci si sobolani”.

Specialisti in cancer au examinat cercetarea pentru Associated Press si au afirmat ca au gasit rezultate tulburatoare in acest sens, desi au subliniat ca testele pe animale nu se aplica 100% in cazul oamenilor. Ei au cerut teste suplimentare inainte ca cipurile invelite in sticla sa fie implantate pe scara larga in corpul uman.

O aprobare cu cantec din partea FDA

Daca va intrebati cum s-a aprobat implantarea umana, in cazul in care exista suspiciuni legate de probleme de sanatate, va putem clarifica noi.

Food and Drug Administration este corpul regulatoriu american care se ocupa cu aprobarea unor astfel de metode si dispozitive. FDA este supervizat de catre Departamentul de Sanatate si Servicii Umane, care la vremea aprobarii cipurilor VeriChip era condus de Tommy Thompson. Doua saptamani dupa aprobarea finala din 10 ianuarie 2005, Thompson a parasit postul sau guvernamental, iar dupa cinci luni a aparut in consiliul de conducere al companiei VeriChip si al firmei mama Applied Digital Solutions. El a primit compensatii in bani gheata si actiuni: 166.667 actiuni de la VeriChip (aviz celor speriati de numarul cu pricina), 100.000 de actiuni de la firma mama Applied Digital Solutions si 40.000 USD bani gheata, dupa raportul publicat de Washington Post, care citeaza AP.

Conspiratiile

Opinia publica internationala este extrem de suspicioasa cu privire la implantarea cipurilor RFID. VeriChip a avut probleme in marketing-ul produselor sale de la bun inceput, singurii care par sa accepte fericiti ideea sunt promotorii stiintei cu orice pret.

In Romania exista multi oameni care invinuiesc autoritatile romane de introducerea pasaportului biometric si sunt ingroziti de acesta.

Vestile bune sunt ca pasaportul biometric nu este chiar asa de ingrozitor cum se afirma iresponsabil in presa de scandal. Da, amprentele digitale si ceva date personale vor fi inregistrate, si evident ca acest lucru va ingreuna crearea de pasapoarte false, desi noi toti va trebui sa platim distractia respectiva.

La fel de bine insa va usura furtul de identitate — una dintre cele mai serioase fenomene infractionale cu care se confrunta occidentul, in special America de Nord. Cu cat stocam mai multe informatii personale la un loc cu atat le facem mai atragatoare pentru infractori.

In 2006, cand planul de a crea pasapoarte biometrice a fost prezentat opiniei publice americane, el a cauzat un val de proteste publice. Informatia de pe asemenea pasapoarte poate fi furata prin simpla trecere pe langa o antena indreptata inspre pasaport. Din cele 2.335 de comentarii primite la adresa planului de catre Departamentul de Stat, 98,5% erau negative.

Normal, reactia negativa nu a oprit pe nimeni, caci doar este democratie, nu?

Vestile proaste sunt ca pana la urma vom avea probabil cate un cip implantat fara de care nu vom putea sa efectuam operatiuni financiare, dar nu ni se va trage de la pasaportul biometric, care este doar primul pas.

Planurile de a inghesui cat mai multe informatii (de genul adrese, carti de credit, de identificare, de sanatate, de acces, informatii medicale, parole, etc., etc., etc.) pe cipuri VeriChip sunt facute, insa costurile pentru companiile de credit sunt inca prohibitive, astfel incat mai putem spera ca scapam cativa ani "neimplantati”.

Cat timp va lua pana sa ajungem in situatia respectiva? Nu cred ca stie nimeni.

Insa la cat de tare alearga dupa confort rasa umana este clar ca pana la urma vreun afacerist va populariza ideea drept cea mai minunata inventie a secolului, promitand ca va eradica furturile (asa cum au fost prezentate si cartile de credit si de banca la vremea lor) si verificand ca nu exista nici un motiv de ingrijorare, iar lumea va sari (sau va fi impinsa prin mass media) sa le adopte cu cea mai mare viteza, spre imbogatirea unora si nemultumirea altora.

Cat despre pasaportul biometric: nu depinde de statul roman, asa ca cei care protesteaza o fac probabil in van. Pasapoarte biometrice exista deja in Norvegia, Irlanda, Japonia, Pakistan, Germania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Spania, Marea Britanie, Australia, Statele Unite, Serbia si Coreea de Sud.

Aceasta este directia in care se indreapta omenirea, si probabil ca nici unul dintre noi nu va putea face mare lucru. Vom adera la Shengen indiferent cat de mare va fi pretul pe care trebuie sa-l platim si daca vrem sa-l platim sau nu, pentru ca nimeni nu ne intreaba daca vrem.