Opinie: Guvernarea de la Chişinău s-a apucat de “curăţarea” sistemului judecătoresc

Domnica Manole, propusă de CSM să fie eliberată din funcţie, susţine că este victima unei răfuieli politice. Mai multe voci afirmă că persecutarea magistratei ar fi un mesaj al guvernării pentru puţinii judecători integri.
Ştefan Sârbu
05.07.2017

alte articole

Domnica Manole, magistrat Curtea de Apel Chişinău (Epoch Times România)
Ştefan Sârbu
05.07.2017

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susţine că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care judecătorul Domnica Manole urmează să fie eliberată din funcţie ar fi un mesaj pentru magistraţii care nu sunt controlaţi de Plahotniuc. De asemenea, ar fi şi o confirmare a faptului că guvernarea de la Chişinău s-a apucat de “curăţarea” sistemului judecătoresc.

”Cum face asta? Simplu: Oleg Melniciuc, cercetat pentru îmbogăţire ilicită, este lăsat în funcţie pentru a “judeca” oamenii în continuare, iar judecătoarea Domnica Manole este demisă din funcţie pentru că a adoptat o decizie care obliga instituţiile statului să respecte legea şi să organizeze referendumul în favoarea căruia s-a pronunţat un număr impunător de oameni”, scrie liderul PAS pe pagina sa de Facebook.

În context, Maia Sandu sugerează că persecutarea Domnicăi Manole ar fi mesajul regimului către puţinii judecători din sistem care nu sunt controlaţi de Plahotniuc. ”Aceasta este marea “reformă” a justiţiei despre care povestesc peste tot în lume autorităţile. Nu ţinem partea unui judecător sau a altuia. Vorbim despre cazuri concrete şi evidente de profanare a legii şi a noţiunii de justiţie. Asemenea acţiuni nu vor face mai popular Partidul Democrat - un partid de doi bani şi trei procente. Iar socialistul Dodon este prea ocupat cu săparea tranşeelor între cetăţenii Republicii Moldova ca să-şi amintească de promisiunile din campanie de a elimina din sistem judecătorii corupţi şi de a promova oameni integri.”

Membrii CSM au adoptat marţi o hotărâre prin care magistrata Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole a fost declarată incompatibilă cu funcţia de judecător şi au decis eliberarea ei din funcţie, după examinarea avizului consultativ suplimentar al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) prin care se insistă pe existenţa factorilor de risc în activitatea magistratei. De asemenea, în şedinţa din 4 iulie, CSM a decis că judecătorul Oleg Melniciuc este compatibil cu funcţia, şi poate activa în continuare chiar dacă este cercetat penal pentru îmbogăţire ilicită.

Magistrata Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole a apreciat hotărârea CSM de eliberare din funcţie ca fiind una arbitrară, un abuz de drept şi o răfuială politică. ”Avem un CSM capturat, care acţionează la comanda guvernanţilor. Este o răfuială politică pentru hotărârea din 14 aprilie 2016. Demult se vehicula acest zvon, din vara trecută, că voi plăti pentru hotărârea cu referendumul şi nu numai. Voi lupta în continuare pentru independenţa justiţiei, statul de drept, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ţării.”, a precizat judecătoarea.

Hotărârile menţionate au stârnit un val de reacţii critice la adresa CSM din partea mai multor avocaţi şi experţi. Astfel, avocatul şi expertul Vladislav Gribincea atenţionează că ceea ce s-a întâmplat marţi la CSM e un semn al fricii şi slăbiciunii, şi nu al corectitudinii.

Consilierul juridic de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) Ion Guzun, referindu-se la acţiunile judecătorului Melniciuc se întreabă: ”CSM dă acordul pentru urmărirea penală pentru îmbogăţire ilicită dar nu-l suspendă din funcţie? Cum să aibă cetăţenii încredere într-un judecător care adoptă hotărâri în numele legii pe când el înşişi a încălcat-o?”. În privinţa eliberării din funcţie a Domnicăi Manole, expertul punctează că membrii CSM au trecut linia roşie - au îngenunchiat judecătorii prin votul câtorva membri. ”SIS şi Procuratura Generală au declarat război judecătorilor. Şi ce face CSM? Acceptă. Să înţeleg că alegerile CSM din toamnă sunt „periculoase”? Cui îi este frică? Să fi fost asta unica cale pentru pedepsirea dnei Manole pentru dosarul „referendumul”?”, a adăugat Guzun.

Avocatul Dumitru Sliusarenco afirmă că justiţia din R. Moldova ”înfloreşte” şi ”parfumează” cetăţenii. ”CSM a decis ca judecătoarea Manole care a admis voinţa a peste 400 de mii de oameni de a-şi alege singuri preşedintele este incompatibilă din cauza asta, cu funcţia. Tot CSM a decis că judecătorul Melniciuc care s-a îmbogăţit ilicit, şi-a favorizat rudele (şi încă cine ştie câte performanţe are) este compatibil cu funcţia, şi poate în continuare decide soarta oamenilor, în timp ce este anchetat penal. Nu în zadar vin nord-coreenii în Moldova.”

Vicepreşedintele Partidului Platforma ”DA” Alexandr Slusari menţionează că CSM şi GBC (sediul administrativ al liderului PD n.r.) protejează pe judecători asemenea lui Melniciuc, dar magistraţii oneşti cum ar fi Domnica Manole sunt obiecte străine pentru justiţia lui Plahotniuc.

În context, Inga Grigoriu se întreabă retoric: ”de ce în R.Moldova există justiţie selectivă? Pentru că oricine dintre judecători îndrăzneşte să se opună, să-şi expună opinia separată sau să ia o decizie din intima convingere, poate avea parte de aceeaşi experienţă!”.

Nadejda Hriptievschi, expertă la CRJM, consideră că hotărârea de marţi a CSM în privinţa judecătoarei Manole întrece orice limită de justiţie şi bun simţ. ”Nu am văzut până azi vreo hotărâre motivată a CSM cu privire la cariera judecătorilor, cu atât mai mult hotărârile în baza avizelor SIS, despre care tot ei zic foarte des că sunt vagi şi nu pot fi puse la baza unei hotărâri CSM. De aceea am foarte mari dubii că este o hotărâre motivată. Mai sunt căi de atac, dar azi e important un lucru - cei care au luat hotărârea, au demonstrat încă odată că nu dau un ban pe justiţie independentă. Dacă greşesc, să demonstreze prin hotărâri motivate şi proceduri legale.”

Amintim că acum un an CSM a dat permisiunea Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală în privinţa Domnicăi Manole, în urma deciziei de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze un referendum de modificare a Constituţiei solicitat de Platforma „DA”. Hotărârea a fost atacată la Curtea Supremă de Justiţie şi se află încă în proces de examinare. Decizia CSM de eliberare din funcţie a magistratei care a fost dezbătută şi adoptată în şedinţă secretă urmează să fie expediată preşedintelui Igor Dodon pentru emiterea decretului, dar poate fi şi contestată la Curtea Supremă de Justiţie în timp de 15 zile din ziua aducerii la cunoştinţă a hotărârii motivate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor