Guvernul Ucrainei îl suspendă pe ministrul Justiţiei, în urma unui scandal de corupţie din sectorul energetic

Guvernul Ucrainei l-a suspendat pe ministrul Justiţiei, German Galuşcenko, a anunţat miercuri prim-ministrul, în contextul unei anchete privind corupţia în sectorul energetic, transmite Reuters.
Autorităţile ucrainene au pus sub acuzare şapte persoane în legătură cu o presupusă schemă de mită de 100 de milioane de dolari, care implică oficiali de rang înalt din domeniul energiei, fapt ce a provocat furie publică şi a atras atenţia asupra luptei Kievului împotriva corupţiei.
Galuşcenko, care anterior a ocupat funcţia de ministru al Energiei, a fost vizat de acţiuni de investigaţie, a declarat marţi ministerul său.
Acesta nu a precizat dacă este vorba despre cazul de corupţie din domeniul energiei investigat de Biroul Naţional Anticorupţie.
Galuşcenko a fost de acord cu decizia guvernului, afirmând, într-o postare pe Facebook, că „suspendarea pe durata investigaţiei este un scenariu civilizat şi potrivit”.
„Mă voi apăra pe căi legale şi îmi voi demonstra poziţia”, a adăugat Galuşcenko, fără a oferi mai multe detalii despre motivele anchetei.
Acuzaţiile de mită în sectorul energetic sunt deosebit de sensibile pentru publicul larg, care se confruntă cu pene zilnice de curent de durată în mare parte a ţării, chiar înainte de instalarea temperaturilor reci de iarnă, în timp ce Ucraina încearcă să respingă atacurile masive ale Rusiei asupra infrastructurii sale.