Muşcatele - Magia grădinii

Muşcatele sunt unele dintre cele mai iubite plante decorative de interior şi exterior ce emană frumuseţe, optimism şi bucurie. Sunt cunoscute din secolul al XVI-lea şi este planta cea mai răspândită în lume, cu o multitudine de culori, cu frunzele rotunjite şi uşor parfumate. De câţiva ani a revenit interesul pentru epoca victoriană, muşcatele devenind tot mai mult apreciate, căutate şi lăudate.

Sunt răspândite în toate regiunile temperate din lume, în special în estul Mediteranei, sudul Africii (Capul Bunei Speranţe), dar şi în Noua Zeelandă, Australia, Madagascar, Yemen şi Asia, având o perioadă de înflorire pe tot parcursul anului. Numele comun este Geranium şi cuprinde specii de plante anuale, bienale şi perene, la care se adaugă alte specii din familia Perlargonium ce sunt cunoscute sub numele de muşcate. În total sunt descrise 1216 specii, dar dintre acestea doar 422 sunt mai răspândite şi recunoscute, fiind întâlnite în parcuri, grădini, în jardiniere, pe terase etc.

Muşcată (Jardineriaon.com)

Această plantă a ajuns în Europa în jurul anului 1690. În 1738, Johannes Birmaniain defineşte botanic aceste flori ca "Pelargonium", nume ce vine din grecescul "pelargo" ce înseanmnă "barză", pentru că sămânţa plantei este ca un cioc de barză, iar în limba engleză i se spune popular "storkbill", adică "ciocul berzei". În toate ţările de limbă engleză, muşcatelor li se spune "geranium", dar geranium este un soi de plante înrudite cu muşcatele; ambele genuri fac parte din familia "Geraniaceae" şi seamănă între ele. În anul 1789 au fost separate în Geranium şi Pelargonium. Anii 1800 au marcat vârful de popularitate al acestor plante decorative, ce puteau fi văzute chiar şi la ferestrele caselor modeste. Se cunoaşte că Thomas Jefferson, al treilea preşedinte american, deţinea o colecţie de muşcate ce cuprindea soiul Pelargonium inguinans.

Genul Pelargonium cuprinde 300 de specii, subarbust sau arbust, ce pot ajunge de la 40 la 60 de centimetri, cu frunze mai subţiri sau cărnoase, cu flori grupate şi bogate. Este rezistentă la temperaturi scăzute, dar preferă locuri calde, luminoase. Florile deţin o multitudine de culori intense, pot fi simple sau bătute, având parfum de mentă, pin, scorţişoară, portocală, măr, trandafir, nucşoară, lămâie sau nucă de cocoş. Muşcatele parfumate au în general flori mici.

Mirosul muşcatelor vă tentează să călătoriţi în oraşele andaluze (Spania) şi să vă plimbaţi pe străzile înguste care vă permit să vă întâlniţi cu un patio cu gresie şi cu ghivecele sale colorate împodobind sunetul unei fântâni şi florile ce cresc pe pământ sau cele cocoţate pe pereţi.

Muşcata cu seminte Apple Blossom Rosebud Pelargonium (www gardenia.net)

Cultivare şi îngrijire

Muşcata este o plantă veşnic verde, iar pentru ca aceasta să aibă flori mai tot timpul, trebuie să fie aşezată într-un loc cu soare sau semiumbră dacă vremea este foarte caldă, iubind căldura şi lumina. Dimensiunile plantei diferă de la 30 la 100 cm înălţime, cu flori şi frunze de diferite forme, mai intens sau mai slab colorate.

Nu sunt pretenţioase, cresc bine în grădini, dar şi în ghivece într-un amestec îmbogăţit cu turbă şi nisip, preferând temperaturile mai joase pentru înflorire. Trebuie ferite de curenţi puternici de aer şi de lumina arzătoare a soarelui. Pentru o creştere armonioasă, muşcatele au nevoie de fertilizant o dată la două săptămâni (îngrăşământ lichid special) sau putem pune coajă de banană uscată, apoi măcinată şi presărată în ghivece sau pe locul de creştere al florii. În zilele calde, florile se udă atât dimineaţa cât şi seara; nu se udă când soarele este puternic pentru că se vor arde, iar excesul de apă riscă ca rădăcinile să putrezească. Într-un sol bine drenat, florile vor fi ferite de boli, dar uneori pot fi atacate de afide. În Turcia există două soiuri ce rezistă şi pe timpul iernii.

Pentru buna îngrijire a muşcatelor se aplică tratamentul "ciupirea" - un proces benefic de scurtare a lăstarilor cu o treime din lungimea totală. Acest proces se aplică ramurilor alungite şi desfrunzite, iar ca efect muşcatele se vor îndesi şi vor avea o înflorire abundentă. Există şi unele varietăţi de muşcate care au efect de respingere a insectelor (Geranium antiseptic).

Fertilizarea

Muşcatele sunt mari consumatoare de substanţe nutritive ce le ajută să înflorească şi să-şi menţină bogăţia florilor pe o perioadă îndelungată. În perioada de înflorire, muşcatele ar trebui să primească îngrăşământ lichid special pentru muşcate. Se găseşte Biopon ce are acţiune rapidă pentru toate tipurile de muşcate, având un conţinut de azot şi potasiu ce stimulează creşterea florilor. Se dizolvă un capac de îngrăşământ la 2 litri de apă, iar aplicarea se face prin stropirea frunzelor.

Un alt mod de a administra îngrăşământ muşcatelor este folosind drojdia, care este cel mai eficient îngrăşământ natural pentru plante.

Ingrediente: 10 g de drojdie, o lingură de zahăr, un litru apă caldă.

Mod de preparare: drojdia se pune în puţină apă, apoi se adaugă zaharul şi se amestecă bine, lăsând-o să stea timp de două ore. Această soluţie se va dilua într-un litru de apă cu care planta poate fi stropită.

Boli şi dăunători

- Cancerul bacterian: când pe plantă apar tumori de diferite dimensiuni. Acestea sunt provocate de udarea cu apă rece. Se vor îndepărta imediat ce apar.

- Înnegrirea şi putrezirea butaşilor apare la 7-10 zile de la plantare, din cauza unei ciuperci ce usucă şi frunzele. Se combate cu Mycodifol sau Merpafol şi cu un pământ bine drenat.

- Putregai bacterian: această boală nu poate fi combătută, iar plantele trebuie distruse imediat. Frunzele vor avea pete de la galben la brun din cauza unei ciuperci foarte puternice.

- Putregaiul cenuşiu: ciuperca ucigaşă face ca frunzele să capete un puf cenuşiu în condiţiile unei temperaturi scăzute sub 15 grade C, cu lumină insuficientă şi multă umezeală. Se combate prin stropirea cu zeamă Bordeleza.

Există şi unele varietăţi de muşcate care au efect de respingere a insectelor (Geranium antiseptic).

Specii de muşcate cultivate

Muşcatele tradiţionale româneşti sunt cele mai rezistente la frig şi căldură găsindu-se într-o gamă largă de forme, mărimi şi culori.

- Pelargonium peltatum - cu lăstari lungi de la 50 la 100 cm, formând ghirlande fermecătoare cu o mulţime de flori. Această specie înfloreşte aproape tot timpul anului revărsând minunate cascade de culori.

- Pelargonium zonale - este muşcata obişnuită, cu diverse nuanţe de roşu şi portocaliu.

- Pelargonium grandiflorum - posedă flori mari, asemănătoare cu cele ale panselelor.

- Pelargonium roseum - este parfumată fiind utilizată în grădină, cât şi în bucătărie. Ea este răspândită spontan în Grecia; este sensibilă la frig, are un parfum mentolat cu tonuri de lămâie; alungă ţânţarii şi muştele.

-Pelargonium radula - este muşcata trandafir şi este cea mai căutată deoarece emană un parfum de trandafir de grădină.

- Pelargonium inguinans - minunatele flori ale lui Thomas Jefferson.

- Pelargonium luridum - sunt flori minunate ce miros pe timp de noapte.

- Pelargonium graveolens - sunt cele cu miros de trandafir folosite la prepararea de parfumuri.

Acestea sunt doar câteva specii decorative mai cunoscute.

Frunzele şi florile care sunt comestibile sunt folosite pe post de coloranţi în deserturi, prăjituri, ceaiuri şi jeleuri. Muşcatele cu frunze parfumate se folosesc pentru a da gust îngheţatei, prăjiturilor, jeleurilor şi unor creme cu unt. Cele mai căutate sunt aromele de mentă, trandafir şi lămâie, dar şi portocal[, piersic[ şi scorţişoară.

Printre speciile căutate pentru domeniul culinar se numără:

- Pelargonium crispum, Pelargonium citronellum, Pelargonium lime, cu aromă de lămâie şi citrice

- Pelargonium graveolens şiPelargonium capitatum, cu aromă de căpşuni

- Pelargonium Lady Scarborough, cu aromă de mentă

- Pelargonium tomentosum, cu aromă de pin

- Pelargonium denticulatum, cu aromă de măr

- Pelargonium odoratissimum, cu aromă de nucă de cocos

Pe continentul american, muşcatele au ajuns în anul 1818. Coloniştii neavând alte mirodenii, foloseau din aceste timpuri muşcatele pentru aromatizarea mâncărurilor.

Legende despre muşcate

Florile ascund înţelesuri şi semnificaţii provenind din mitologie, folclor şi religie. Un buchet floral reprezintă un mesaj special codificat în funcţie de flori şi de culori. Semnificaţia florilor a devenit o adevărată ştiinţă numită "Floriografie". Mesajul secret al florilor, ce exprimă sentimente, a început să fie transmis în secolul al XVIII-lea şi provine din Turcia. Se spune că semnificaţia muşcatei este afecţiunea şi armonia.

În Polonia, se spune că muşcata oferă protecţie casei, fiind în acelaşi timp şi simbolul speranţei, iar în zonele industriale cu aer poluat ele sunt prezente la tot pasul. Muşcatele pot reprezenta: prietenie, preferinţă, melancolie şi nebunie. Muşcata cu frunze de ştejar înseamnă „prietenie adevărată", cea cu aromă de măr "preferinţa actuală", cea cu miros de lămâie "întâlnire neaşteptată", cea cu miros de trandafir "preferinţă", iar cea cu miros neplăcut de peşte "aşteptare dezamăgitoare".

O legendă musulmană spune că muşcata trandafir ar fi apărut atunci când profetul Mohammed şi-a agăţat cămaşa pe o nalbă după ce a făcut baie într-un râu. Nalba a fost atât de onorată şi de fericită încât s-a transformat într-o floare frumoasă cu frunze înmiresmate - muşcata trandafir.

Muşcatele ce miros pe timp de noapte (Pelargonium luridum) erau folosite în ritualurile triburilor Zulu din Africa de Sud. Bărbatul ce făcea curte unei femei prepara un amestec de praf de rădăcină de muşcată şi grăsime de hipopotam sau de piton şi se vopsea pe faţă pentru a o fermeca. Alte soiuri aveau o reputaţie de flori magice în timpul războaielor (anii 1850-1853) duse de tribul Xhosa, având credinţa că rădăcinile acestor flori ţin gloanţele la distanţă.

Muşcata şi parfumuril ei

Pe lângă faptul că această floare ne încântă cu paleta ei tulburătoare şi infinită de culori, mai deţine şi calitatea, pe care o au mai toate florile, de a avea un parfum subtil şi unic. Soiurile înmiresmate sunt folosite în industria parfumurilor.

Muşcatele din grupul Pelargonium Graveolens au miros de trandafir, iar, prin distilare, extractul rezultat era folosit ca ingredient în fabricarea unor parfumuri care, în Franţa, era cel mai căutat în urmă cu două secole pentru că era mai ieftin decât uleiul esenţial de trandafir (Attar of Rose), pe care l-a înlocuit cu succes având un miros asemănător. În epoca victoriană (în Anglia), muşcatele parfumate alcătuiau săculeţi parfumaţi, iar apoi se foloseau ca ingrediente în alifii, cât şi în bucătărie. Întâlnim Pelargonium crispum în vase cu apă cu un superb miros pentru spălarea mâinilor la masă între felurile de mâncare.

Astăzi cel mai mare producător de ulei parfumat de muşcată este China, urmat de Egipt, iar cel mai mare importator este SUA. Acum, ca şi în trecut, cine iubeşte acest miros parfumat al muşcatelor plasează ghivece prin casă şi, în momentul când treci pe lângă ele, atingerea frunzelor cu mâna sau cu hainele răspândesc parfumul prin casă. Uleiul de muşcată este cunoscut în industria parfumurilor, fiind o aromă specială şi plăcută. Are un miros aparte, nu foarte dulce dar foarte amar. Existând multe specii de muşcate, acestea pot avea arome diferite şi, prin urmare, fiecare este folosită pentru un anumit tip de parfum.

Muşcata în medicina tradiţională

Muşcatele sunt benefice prin parfumurile şi paleta coloristică, ajutând oamenii să fie mai calmi, anihilează energiile negative devenind astfel simbolul armoniei în casă. Aceste plante au fost considerate, din cele mai vechi timpuri, plante cu mari virtuţi vindecătoare, conţinând flavonoizi, taninuri şi alcaloizi, cumarin, acizi organici, antocieni, calciu şi o substanţă mai puţin studiată - geranin -, ce prezintă o acţiune antiseptică, anti-inflamatoare, antiedemică, analgezică, folosite în răni, tumori, probleme ale pielii, ulcere, sângerare, cât şi împotriva bacteriilor şi viruşilor, stimulând sistemul imunitar în general.

Să enumerăm aceste calităţi ale plantei. În medicina populară tradiţională, muşcata a fost folosită în ameliorarea ulcerului, durerii de urechi şi de cap. În Africa de Sud speciile de Pelargonium se utilizau pentru ameliorarea funcţiilor respiratorii, a inflamaţiilor sinusurilor, diareei, dizenteriei şi a sifilisului, iar în America Latină îmbăierea cu frunze de muşcată ajută la vindecarea iritaţiilor de pe piele. Infuzia de muşcată se poate folosi în boli inflamatorii ale nasului, gâtului, cazuri de mastopatie, fibrom uterin, noduli mamari şi detoxifiere, pe când sucul de frunze foloseşte la vindecarea otitei.

Anumite studii efectuate au demonstrat că aceste plante pot curăţa aerul de bacterii, iar substanţele volatile emise de floare umplu casa de o aromă plăcută ce are efecte antitumorale, antibacteriene, antireumatismale şi antiinflamatorii. Siropurile antitusive şi antirăceală, conform studiilor recente, luptă cu bacteriile şi viruşii ajutând la atenuarea bronşitei acute, dureri de gât, stimulând sistemul imunitar general. Sucul de frunze şi flori proaspete de muşcată, în amestec cu miere de albine, tinctură de propolis şi vin roşu organic, ce se lasă la macerat 14 zile într-un recipient de sticlă la frigider este cel mai util în combaterea calculilor renali.

Alte studii subliniază proprietăţile muşcatei care ajută la ameliorarea afecţiunilor pielii, cum ar fi: dermatita, eczema şi reglarea secreţiilor sebacee în pielea grasă sau mixtă, deci în ameliorarea acneei, cauzată de activitatea excesivă a hormonilor. Muşcata roz, potenţial antimicrobian cunoscut în medicina tradiţională, este folosită de ani de zile pentru combaterea vergeturilor la femeile ce abia au născut.

Se pot trata furuncule, ulcere şi plăgi purulente. Furunculele se pot micşora uşor cu un amestec obţinut din apă clocotită şi frunze de muşcată; soluţia se răceşte, se aplică pe piele în zona afectată şi se pune un bandaj ce se schimbă a doua zi.

Un alt segment pe care muşcata îl poate acoperi cu succes este aromoterapia, ameliorarea stresului şi anxietăţii.

Partea verde a plantei făcută infuzie poate avea efect antiinflamator şi antiseptic, în dizolvarea depozitelor de sare din rinichi fiind recomandată în boli reumatice cât şi la gută. Decocturile ajută împotriva insomniilor, convulsiilor epileptice, febrei, nevralgiilor şi durerilor de dinţi.

Uleiul esenţial de muşcată

Egiptul a fost prima civilizaţie ce a folosit uleiurile esenţiale aromate (Pelargonium graveolens) pentru practici medicale, tratamente de înfrumuseţare (piele şi păr), pregătirea alimentelor cât şi în ceremonii religioase. Acest ulei deţine anumite proprietăţi de curăţare a pielii: astrigent, tonic, ajută în mod semnificativ la netezirea pielii, a flexibilităţii şi rezistenţei acesteia, cât şi în prevenirea ridurilor.

Ameliorează depresia, anxietatea şi tensiunea nervoasă, având un efect calmant, pot îndepărta spasmele vaselor eliminând durerile de cap, îmbunătăţind circulaţia sângelui şi poate scădea nivelul de zahăr din sânge. Sunt benefice câteva ghivece de muşcate în dormitor, ajutând la realizarea unei atmosfere de pace şi linişte. Purifică aerul din locuinţă şi de aceea se recomandă să puneţi câteva picături într-un vas de arome, asigurând în acelaşi timp un echilibru hormonal întărind sistemul nervos.

Această floare minunată prezintă o multitudine de calităţi nebănuite, este tot timpul în preajma noastră pentru a ne ocroti, creând un mediu liniştit şi plin de bucurie cu formele şi parfumurile sale.