Splendoarea naturii - Fuchsia sau cerceluşul

Fuchsia (cerceluş)
Fuchsia (cerceluş) (Youtube.com)

Frumuseţea acestei flori cu aspect exotic, ce creează un spectacol adevărat numai prin simpla apariţie, nu poate fi descrisă. Impresionantele apariţii ale acestei flori fac ca fuchsia să aibă succesul şi aprecierea meritate printre iubitorii de flori curgătoare şi nu numai.

Fuchsia se mai numeşte şi cerceluşul sau cerceii reginei, deoarece floarea are forma unui pandantiv. În ţara noastră deţine recordul la vânzări de aproximativ 5-6 ani, pentru că este o specie uşor de îngrijit, florile spectaculoase făcând parte din peste 110 specii.

Planta face parte din familia Onagraceae, din ordinul Myrtales, originare din America şi Oceania. Majoritatea speciilor acestei plante se găsesc în America de Sud, altele ajung în America Centrală şi Mexic, iar unele ajung în Noua Zeelandă şi Tahiti. O singură specie Fuchsia Magallanica se află la sud de Ţara de Foc în zona temperată rece, deşi majoritatea provin din regiuni tropicale sau subtropicale.

Majoritatea speciilor de fuchsia sunt arbuşti de 0,2-4 metri, dar în Noua Zeelandă există o specie numită Kotukutuku sau Fuchsia Excorticata, care este cea mai maiestoasă şi extraordinară dintre toate genurile, fiind un copac ce atinge între 12-15 metri înălţime. Este un spectacol viu oferit de natură printr-o cascadă de culori ce se împletesc într-o miraculoasă armonie şi echilibru.

Soiurile tipice din America de Sud sunt: fuchsia boliviană, o plantă perenă ce ajunge la 3,5m înălţime şi 1m lărgime (Peru de Sud, Argentina de Nord şi Bolivia) şi fuchsia pilaloensis (Ecuador). Soiurile Maori Maid sau Royal Velvet sunt foarte spectaculoase, dar se pare că nu pot trăi în interior.

Pentru a cultiva cu succes această plantă, este de preferat să se cumpere exemplare mici primăvara şi să se adapteze treptat în spaţiul dorit, oferindu-le lumină şi umiditate. Sunt plante elegante cu o valoare mare ornamentală dată de o paletă superbă de culori: violet, roşu, roz, portocaliu, alb, albastru şi violet închis.

Fuchsia - Cerceluş
Fuchsia - Cerceluş (Youtube.com)

Numele de fuchsia a fost acordat în onoarea marelui botanist german Leonhart Fuchs (1501-1566).

Fuchsia - Cerceluş
Fuchsia - Cerceluş (Youtube.com)

Fuchsia. Caracteristici

Planta are un frunziş verde crud persistent şi înfloreşte din primăvară până toamna târziu. Frunzele sunt simple cu lungime de până la 10 cm, cu peţioli scurţi, ovali şi cu margine zimţată, iar florile sunt mici sau mari, situate la capetele ramurilor şi susţinute de pedunculi lungi. Prezintă o mare varietate de dimensiuni şi culori diferite.

Nu îi place căldura şi umiditatea excesivă şi preferă temperaturi între 15°C şi 21°C în timpul zilei, iar noaptea cu 10°C mai puţin, mai ales primăvara devreme când planta înmugureşte. Fuchsia nu infloreşte în timpul zilei când temperatura este de 24°C.

Fuchsia - Cerceluş
Fuchsia - Cerceluş (Youtube.com)

În ceea ce priveşte irigarea, fuchsia are nevoie de multă apă în comparaţie cu alte flori.

Fuchsia - Cerceluş
Fuchsia - Cerceluş (Youtube.com)

Utilităţi culinare

Această frumoasă floare ce se remarcă prin caracterul ei ornamental prezintă şi utilităţi culinare. Florile pot fi folosite în salate de fructe, prăjituri, şerbeturi, îngheţată, iaurturi, bomboane de ciocolată şi băuturi. Sunt renumite salatele ce sunt însoţite de aceste superbe flori de fuchsia.

Salată de primăvara cu flori de fuchsia

Ingrediente: o salată, 3 linguri de compot de mango, 1 linguriţă mică de muştar de prune, oţet de flori Primrose, ulei de măsline, sare şi piper. Adăugăm 2 linguri de violete, 2 linguri de flori de fuchsia şi 2 linguri de primule.

Preparare. Pregătiţi sosul: compot de mango, muştar, ulei, oţet, sare şi piper. Spălaţi salata şi rupeţi-o în bucăţi, adăugaţi sosul, decoraţi cu flori şi se poate servi.

Frumuseţea acestor flori a influenţat artişti plastici, compozitori, scriitori, precum şi mari designeri, care au transpus minunatele combinaţii de culori în operele lor în forme complexe.

„ Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care aceasta ne arată cât de mult ne iubeşte." - Goethe

Legenda fuchsiei (cerceluşul)

Unii spun că este bătrân. Atât de bătrân încât nu mai ţine minte când şi unde s-a născut. Unii spun că înfloreşte întreaga vară, înfrumuseţând oraşe, case, grădini. Alţii susţin că fiecare clopoţel începe să răsune când începe şcoala, în luna septembrie.

Tu, cititorule, să nu îi crezi. Legendarul clopoţel nu este altceva decât un copil sensibil ascuns în haina unei flori la fel de sensibile, ce îşi cântă dorurile la începutul toamnei. Are o familie frumoasă. A crescut alături de fraţi viguroşi, de surori timide, de părinţi iubitori. A învăţat încă de mic să iubească oamenii şi să le dăruiască tot ceea ce începe să le lipsească: gingăşia, sensibilitatea, empatia, zâmbetul, frumuseţea naturală.

I se mai spune cerceluş, probabil pentru că fetele foarte tinere îl smulg uneori de lângă familie şi îl pun la loc de cinste, lângă ureche.