Mitul lui Er, de Platon: Prima poveste din Grecia Antică despre lumea de dincolo

„Mitul lui Er” este legenda cu care filozoful grec Platon îşi încheie opera „Republica”, scrisă în anul 380 î.Hr. Platon vorbeşte despre un soldat pe nume Er care a fost omorât în bătălie, iar sufletul său i-a părăsit corpul şi a plecat într-o călătorie fascinantă care relevă o parte din misterele şi secretele lumii de dincolo.

Zeii i-au arătat lui Er că sufletele bune erau trimise sus în Paradis şi erau recompensate glorios, în timp ce sufletele rele erau trimise jos într-un tărâm unde erau mai întâi pedepsite, apoi purificate şi în final readuse la viaţă. Er prezintă cosmosul şi viaţa de apoi dintr-o perspectivă total neobişnuită şi nouă pentru lumea greacă din vremea respectivă.

Er moare pe câmpul de luptă şi apoi reînvie pe rugul funerar şi le povesteşte celorlalţi despre călătoria sa în cealaltă lume. Relatarea introduce ideea că, după moarte, oamenii morali sunt recompensaţi, iar oamenii lipsiţi de moralitate sunt pedepsiţi.

În călătoria sa alături de alte suflete, Er ajunge într-un loc minunat, cu patru intrări - două în cer şi două în pământ. Judecătorii stăteau între aceste intrări şi le ordonau sufletelor ce cale să urmeze: cei buni erau ghidaţi către cer, cei imorali în lumea de jos. Dar atunci când Er s-a apropiat de judecători, i s-a spus să rămână, să asculte şi să observe pentru a raporta experienţa sa omenirii.

Între timp, din cealaltă deschidere din cer, sufletele curate pluteau în jos, povestind despre privelişti frumoase şi sentimente minunate. Altele, care se întorceau din pământ, arătau murdar, supte de vitalitate şi obosite, plângându-se despre experienţele îngrozitoare pe care le-au suportat în timp ce au fost obligate să plătească pentru toate faptele rele comise atunci când erau în viaţă. Au existat, totuşi, unele care nu au putut fi eliberate din subteran. Ucigaşi, tirani şi alţi răufăcători au fost sortiţi să rămână veşnic în subteran, fără vreo posibilitate de a scăpa de acolo.

După şapte zile de stat acolo, lui Er şi sufletelor cu care călătorea li s-a cerut să meargă mai departe. După patru zile au ajuns într-un loc unde se putea vedea un curcubeu de lumină mai strălucitoare decât orice au văzut înainte. După încă o zi de călătorie au ajuns acolo.

Acesta era Arborele Necesităţii. Mai multe femei, printre care Doamna Necesitate, fiicele ei şi sirene erau prezente. Sufletele au fost apoi organizate în rânduri şi au primit fiecare câte un bilet diferit, prin tragere la sorţi. Apoi, în funcţie de biletele extrase, li s-a cerut să vină în faţă în ordine şi să-şi aleagă viaţa viitoare.

Er şi-a amintit că primul care şi-a ales o viaţă nouă, un om care nu a cunoscut teroarea din subteran, dar a fost recompensat în cer, a ales în grabă o dictatură puternică. La o inspecţie mai amănunţită Er şi-a dat seama că, printre alte atrocităţi, respectivul era destinat să-şi mănânce proprii copii.

Soldatul a observat că acesta era de multe ori cazul celor care au trecut prin calea din cer, în timp ce cei care au fost pedepsiţi de multe ori au ales o viaţă mai bună. Mulţi preferă o viaţă diferită de experienţa lor anterioară. Animale au ales să fie vieţi omeneşti, în timp ce oamenii au ales de multe ori viaţa aparent mai uşoară a animalelor.

După alegere, fiecărui suflet i-a fost desemnat un spirit gardian pentru a-l ajuta în viaţă. Ei au trecut pe sub scaunul Doamnei Necesitate, apoi au călătorit către Tărâmul Uitării, unde curgea râul Uitării (Lethe). Fiecărui suflet i s-a cerut să bea o parte din apa acestuia, în cantităţi diferite, în afară de Er. După ce a băut, fiecare suflet a uitat totul. În timp ce s-au aşezat să doarmă noaptea, fiecare suflet a fost ridicat în diverse direcţii pentru a renaşte, completând astfel călătoria lor în lumea de dincolo.

Platon spune că Er nu şi-a amintit nimic despre călătoria înapoi în corpul său. Când a deschis ochii, s-a găsit pe sine însuşi întins pe rugul funerar, dis-de- dimineaţă, şi capabil să-şi amintească călătoria prin viaţa de apoi.

Povestea filozofului şi misticului Platon, discipol al unui mare profet şi titan al gândirii elene - Socrate, are izbitor de multe concepte asemănătoare cu teoria samsara, a transcendenţei şi reîncarnării sufletelor, introdusă de budism în Asia mulţi ani mai târziu.