Reîncarnarea: Adevăr sau invenţie?

Reîncarnarea. Adevăr, invenţie, superstiţie sau pur şi simplu o coincidenţă? Au existat întotdeauna poveşti despre oameni cu capacităţi extraordinare, cu o conştiinţă care poate cerceta amănunţit trecutul, sau care are puterea de a muta obiecte şi percepe lucrurile pe care restul dintre noi nu le pot percepe cu simţurile noastre obişnuite, sau poate opera independent de corp. Din cele mai vechi timpuri, aceste enigme au intrigat oamenii raţionali, iar prin anii 1970 oameni de ştiinţă, Detectivii Minţii, au început să înţeleagă ceva din misterele care se desfăşoară în interiorul nostru.

Avem numai o viaţă sau mai multe? Aţi avut vreodată sentimentul de deja vu sau un sentiment de "am mai fost aici înainte"? Potrivit „detectivilor minţii”, am experimentat multe vieţi anterioare în trecut şi vom continua să ne naştem din nou, în alte forme, până când vom ajunge la o stare absolută.

Aici sunt trei cazuri interesante referitoare la experienţa înregistrată de experţii în domeniul reîncarnării.

Studiul de caz numărul 1 - Înregistrările Bloxham

Arnall Bloxham a fost un hipnoterapeut galez din anii 1970 care, pentru o perioadă de 20 de ani, a hipnotizat câteva sute de persoane şi a înregistrat ceea ce par a fi descrieri ale unor vieţi anterioare. Dovedesc oare înregistrările lui Bloxham că există reîncarnare sau pot fi ele explicate într-un alt fel? Arnall Bloxham este expert în ceea ce hipnotizatorii numesc "experimente de regresie hipnotică a vieţilor anterioare". Sub hipnoză el poate aduce o persoană înapoi la momentul naşterii ei şi chiar dincolo de acesta. Bloxham a fost preşedinte al Societăţii Britanice de Hipnoterapeuţi şi a folosit hipnoza pentru a vindeca oamenii de diverse afecţiuni fizice sau obiceiuri proaste, cum ar fi, spre exemplu, fumatul.

Ce se întâmplă în timpul experimentelor sale de regresie hipnotică sfidează logica umană obişnuită. Clienţii săi puteau povesti, cu detalii incredibile, viaţa unor oameni care au existat cu sute de ani în urmă.

Indiferent cât de necrezut poate părea, Bloxham a produs peste 400 de înregistrări pe bandă cu subiecţi hipnotizaţi care îşi retrăiau vieţile anterioare. În plus, multe din detaliile din înregistrări s-au dovedit a fi întâmplări reale. Potrivit lui Bloxham, aceste dovezi solide sprijină cu fermitate credinţa străveche în reîncarnare care se dovedeşte a fi adevărată.

Unul din cazurile de biografie aprofundată ale lui Bloxham este Jane Evans. Regresia lui Jane în viaţa ei anterioară a început în 1971, când a văzut un afiş pe care scria: "Arnall Bloxham spune că reumatismul este de ordin psihologic". Jane, o galeză casnică de 32 de ani, care suferea de artrită reumatoidă, a găsit declaraţia incredibilă, astfel că a decis să intre în contact cu omul responsabil de acel poster. Într-adevăr a reuşit acest lucru printr-un prieten de-al soţului ei şi în cele din urmă a intrat în legătură şi cu şase dintre vieţile sale anterioare. Ele au fost: soţia unui profesor particular în epoca romană, un evreu care a fost masacrat în secolul al 12-lea în York, un slujitor al unui mare negustor francez medieval, o domnişoară de onoare a Catherinei de Aragon, un slujitor sărac în Londra în timpul domniei Reginei Anne şi o călugăriţă în America secolului 19.

Povestea lui Jane Evans şi multe alte exemple ale reîncarnării au fost aduse la lumină de către producătorul de televiziune al BBC, Jeffrey Iverson, în cartea sa "Mai multe vieţi decât una?" În 1975, urmărind să verifice teoria reîncarnării, Iverson i-a cerut permisiunea lui Jane să îl lase pe Bloxham să o hipnotizeze din nou, de această dată în prezenţa camerei de televiziune BBC şi a unui reportofon. Iverson a plecat apoi să descopere dacă Jane a avut sau nu mai multe vieţi.

Iverson a cercetat detaliile din aceste vieţi şi a verificat detaliile date de Jane Evans cât timp era hipnotizată descoperind că acestea erau într-adevăr fondate pe fapte reale. La sfârşitul cărţii sale el apreciază că munca de 20 de ani a lui Bloxham reprezintă un puternic sprijin pentru conceptul de reîncarnare. El a produs, de asemenea, un film documentar BBC intitulat "The Bloxham Tapes" pe baza tuturor acestor materiale.

Studiul de caz numărul 2 - Catharii doctorului Arthur Guirdham

Scepticii au considerat acest fenomen un caz "cryptomnesie", după cum îl denumesc detectivii minţii, un termen care înseamnă pur şi simplu amintirea faptelor pe care aţi uitat că le ştiaţi! În cazul în care o astfel de amintire îndepărtată ar putea fi extrasă din mintea unei persoane, s-ar putea explica logic presupusa "reîncarnare" a doamnei Jane Evan.

Cu toate acestea, pentru dr. Arthur Guirdham, o altă autoritate importantă a Marii Britanii în domeniul reîncarnării, această explicaţie nu poate justifica cazurile pe care le-a văzut şi auzit. Dr. Guirdham relatează aceste experienţe în cărţile sale "Suntem unul şi acelaşi", "Catharii şi Reîncarnarea" şi autobiografia sa "Un picior în ambele lumi".

Dr. Guirdham, un psihiatru pensionat din Marea Britanie, conduce un mic grup de oameni care cred că au fost cathari (adepţi ai catarismului) în vieţile lor trecute, un grup religios eretic care a existat în zona Languedoc din sud-vestul Franţei, în secolul al 13-lea.

Incidentul care a dus la teoria reîncarnării a lui Dr. Guirdham a început în Bath, 1962, în departamentul de ambulatoriu al spitalului unde Dr. Guirdham a lucrat ca psihiatru. Ultimul său pacient dintr-o anumită zi a fost o tânără femeie atrăgătoare, aparent normală, care avea un coşmar recurent, ocazional, din adolescenţă, dar cu care se confrunta acum, de două sau trei ori pe săptămână. În visul ei, ea era culcată pe spate pe podea în timp ce un bărbat se apropia de ea din spate. Ea nu ştia ce se va întâmpla în continuare, dar era absolut îngrozită.

Deşi Dr. Guirdham a rămas calm şi detaşat, el a trebuit să-şi ascundă surprinderea în timp ce îşi asculta noul său pacient pentru că femeia descria acelaşi coşmar care l-a afectat şi pe el pentru mai mult de 30 de ani. Medicul a fost intrigat, dar nu i-a spus nimic pacientei sale. Ea nu a mai avut niciodată coşmarul iar visul lui Guirdham s-a oprit, de asemenea, într-o săptămână de la întâlnirea femeii.

Cu toate acestea, întâlnirile lor au continuat. Dr. Guirdham era convins că din punct de vedere mental nu era nimic în neregulă cu pacienta sa iar cunoştinţele ei despre trecut l-au făcut curios. Mai târziu, ea i-a dat o listă cu nume ale unor oameni despre care spunea că au existat în secolul al 13-lea şi a descris lucrurile care li s-au întâmplat. De asemenea, ea i-a povestit lui Guirdham că şi el era în viaţă atunci şi se numea Rogiet de Cruisot.

Ca psihiatru, Dr.Guirdham avea unele informaţii de bază despre teoria reîncarnării, dar nu a avut niciodată un mare interes pentru acest subiect. Cu toate acestea, intrigat de acest caz, a decis să investigheze. El a descoperit că numele date de către pacienta sa erau într-adevăr corecte, deşi erau menţionate doar în înregistrările relativ obscure ale istoriei din Evul Mediu. Aceste înregistrări au fost scrise în franceză şi nu au fost niciodată traduse în limba engleză. Oamenii descrişi de pacienta doctorului Guirdham erau toţi membri ai sectei catharilor, un grup care a înflorit în sudul Franţei şi în nordul Italiei, în Evul Mediu. Printre altele, catharii au crezut în reîncarnare. De-a lungul timpului, dr. Guirdham a întâlnit mai multe persoane, 11 în total, care au avut amintiri din vieţile lor anterioare de când locuiau împreună într-un grup de cathari.

Niciunul dintre subiecţi nu a fost tratat cu medicamente sau hipnotizat, numele şi întâmplările din trecut pur şi simplu au apărut în mintea lor, a declarat Dr. Guirdham. Doctorul a adus, de asemenea, una dintre cele mai remarcabile dovezi privind acest caz, respectiv caietul de schiţe al unei fete de şapte ani, cu desene ale unei epoci apuse. Caietul de schiţe includea, de asemenea, şi numele multor membri ai sectei catharilor. Uimit, Dr. Guirdham a declarat: "Este dincolo de înţelegerea mea cum un copil de 7 ani ar putea putea cunoaşte aceste nume când de fapt nu ar trebui să cred că exista pe timpul acela în Anglia vreun expert în istorie medievală care să le cunoască".

Cantitatea mare de amintiri, nume şi date de contact l-au convins pe doctor că el şi grupul său au trăit cu toţii împreună, nu doar o dată, ci în mai multe vieţi înainte. El a precizat: "Cu 40 de ani de experientţă în medicină, fie ştiu diferenţa dintre experienţa unui clarvăzator şi a unui schizofrenic, fie sunt psihotic eu însumi. Nici unul dintre oamenii din grupul meu nu este nebun în niciun fel - şi niciunul dintre colegii mei nu m-a găsit psihotic".

Studiul de caz numărul 3 - Dr. Ian Stevenson, Universitatea din Virginia

Dacă s-ar întocmi un top al celor mai mari experţi mondiali din domeniul reîncarnării, Dr. Ian Stevenson, profesor de psihiatrie la Universitatea din Virginia ar fi cu siguranţă pe acea listă. El a călătorit în toată lumea pentru a investiga diverse rapoarte despre reîncarnări şi a conceput un test riguros pentru a exclude frauda, cryptomnesia, etc. Din 200, doar 20 de cazuri au supravieţuit acestui test dur al Dr. Stevenson, reuşind să fie sugestive ca posibile cazuri de reîncarnare. Şapte dintre aceste cazuri au avut loc în India, trei în Sri Lanka, două în Brazilia, unul în Liban şi şapte într-un trib de indieni din Alaska.

Să luăm cazul unei fete foarte tinere, născută în 1956, în centrul Sri Lanka, cu un nume care îţi răsuceşte limba - Gnantilleka Baddewithana. La scurt timp după ce a învăţat să vorbească a început să povestească despre o altă mamă şi tată dintr-un alt loc, unde fetiţa a spus că a avut, de asemenea, doi fraţi şi mai multe surori.

Din detaliile date de fetiţă, parinţii ei au putut să potrivească descrierile ei cu o anumită familie dintr-un oraş aflat la ceva distanţă depărtare. Ei au descoperit că această familie a pierdut un fiu în 1954. Când Gnantilleka a fost luată pentru a vizita această familie, ea le-a spus că ea a fost fiul lor care a murit şi i-a identificat corect pe toţi cei şapte membri ai "familiei sale". Dar, până atunci familiile nu se mai întâlniseră niciodată şi nici măcar nu vizitaseră vreodată oraşul celeilalte familii.

Concluzie

Scepticii ar putea respinge teoria reîncarnării ca fiind o aberaţie, în timp ce aceia care nu cred în reîncarnare ar putea-o respinge ca fiind o superstiţie neîntemeiată.

Indiferent dacă voi o credeţi sau nu, din timpuri străvechi, religiile orientale, cum ar fi budismul şi taoismul au pledat pentru teoria reîncarnării în convingerile lor. Ei cred în teoria cauzalităţii, cu alte cuvinte, legătura dintre cauză şi efect. Potrivit acestora, comportamentul unei persoane în această viaţă prezentă contează şi toate faptele bune şi delictele comise de o persoană îşi vor primi răsplata. Dar, atunci, cine este contabilul?

Teoria spune că forţele naturale ale Legii Cosmice, sau aţi putea numi-o Legea Naturii, este responsabilă de toate aceasta. Faptele unei persoane, bune sau rele, îşi vor manifesta efectele în viaţa prezentă sau viitoare a cuiva, ca noroc sau soartă bună versus retribuţie sau soartă grea, şi aşa mai departe, în funcţie de cazul respectiv.

Ateii ar considera, probabil, această teorie ca un exemplu de "sindrom fatalist". Ateii cred că viaţa se desfăşoară după cum şi-o face omul. Destinul este în propriile mâini.

Taoiştii, dimpotrivă, cred că o persoană culege ceea ce a semănat. Probabil, acest lucru explică una dintre teoriile taoismului despre cele opt tipuri de destine de reîncarnare ale oamenilor, cum ar fi, bogăţie vs. sărăcie, onoare vs. umilinţă, longevitate vs. viaţă scurtă, şi altele asemenea.

Poate că acest lucru este, de asemenea, motivul pentru care budismul a promovat teoria celor "şase căi ale samsara (reîncarnării)" care datează din urmă cu aproximativ 2.500 de ani până în ziua de azi.

Şi poate că acest lucru ar putea fi motivul pentru sfatul deseori auzit de la strămoşii şi părinţii noştri de a urma zicalele populare: „Bine faci, bine găseşti”, „Cine seamănă vânt, culege furtună”, care în tradiţiile asiatice sună cam aşa: „Faptele bune vor fi răsplătite cu virtuţi, iar faptele rele vor trebui plătite”.