“Mişcarea înseamnă viaţă” - Un profesor de educaţie fizică schimbă mentalităţi
alte articole
Într-o ţară în care se face din ce în ce mai puţin sport şi în vremuri în care din ce în ce mai mulţi oameni îşi văd doar de interesul personal, adept al principiul " întâi trebuie să oferi şi după, POATE, o să primeşti", profesorul de educaţie fizică Andrei Doroftei şi-a dedicat ani din viaţă şi energie pentru a-i învăţa pe păşcăneni că "Mişcarea înseamnă viaţă" şi a-i molipsi pe copii de dragostea sa pentru sport.
“Mişcarea înseamnă viaţă” este sintagma care rezumă crezul lui Andrei în viaţă. Pentru a-şi transmite acest crez şi a-i ajuta pe copii şi tineri să facă sport, Andrei a creat, sub acest slogan, un eveniment, de fapt, o serie de evenimente în cadrul cărora copiii şi tinerii sunt provocaţi să uite de telefoane, tablete şi calculatoare şi mobilizaţi să iasă din rutina de zi cu zi prin sport şi voie bună.
Practic, evenimentul presupune un antrenament funcţional timp de 30 minute cu elevii liceului şi alţi membri ai comunităţii. Ediţia care a adunat cei mai mulţi oameni - în număr de 2000, a avut loc pe Stadionul Municipal Paşcani şi a fost în parteneriat cu toate şcolile din Municipiul Paşcani, toate instituţiile publice şi o parte din instituţiile private. Andrei a reuşit să "exporte" conceptul şi în alte oraşe din Moldova.
Cum România a ajuns pe locul 3 în UE la capitolul obezitate iar cei mici preferă, din ce în ce mai mult, să stea în faţa calculatorului în loc să facă mişcare, ne-am gândit că exemplul lui Andrei poate fi "contagios" şi preluat de profesori de sport sau instructori din mai multe oraşe iar la rândul lor autorităţilor le-ar putea veni ideea de a sprijini astfel de iniţiative. Căci, de cele mai multe ori, voluntarii care se implică în astfel de programe suferă de lipsă cronică de sprijin şi de finanţare.
Experienţa unui om care a reuşit, de unul singur, spirjinit mai mult nu decât da de autorităţi, poate fi sursă de inspiraţie şi pentru Ministerul Tineretului şi Sportului care pregăteşte modificarea legii sportului şi va lansa, curând, în dezbatere, Strategia Naţională pentru Sport pentru următorii 16 ani, strategie şi lege ce ar putea include, de ce nu, mecanisme pentru sprijinirea unor iniţiative precum cea a lui Andrei. Căci inversarea paradigmei în ceea ce priveşte mişcarea va începe de la "firul ierbii" iar cei care vor fi forţa motrice merită şi trebuie încurajaţi.
Vă invităm să urmăriţi interviul acordat de Andrei Doroftei redacţiei Epoch Times:
Andrei Doroftei este profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic ''Miron Costin" din Paşcani, are un master în domeniu, iar în proiectul său este ajutat de elevi voluntari din liceul său.
Reporter: Cum ţi-a venit ideea să revigorezi conceptul de mişcare/sport în Paşcani?
Andrei Doroftei: Jucam fotbal la echipa oraşului şi în urma accidentării la genunchi (mai exact, primind ca descriere medicală diagnosticul de ruptură de ligament încrucişat), mi-am luat inima în dinţi şi mi-am zis “GATA”, trebuie să mă reprofilez. În perioada respectivă eram profesor de educaţie fizică şi sport şi arbitru de fotbal. Simţeam că nu era de ajuns, având în vedere potenţialul meu.
Nu îmi câştigam existenţa conform aşteptărilor mele şi nu simţeam că fizicul şi psihicul meu sunt folosite la capacitate rezonabilă, ci erau într-o stare de amorţeală ce avea să mă ducă spre o plafonare, respectiv un declin. I-am telefonat unei prietene din Paşcani care locuia în Bucureşti şi dânsa m-a pus în legătură cu o prietenă de-a ei care era antrenoare de fitness (Ioana Hudiţa). Aceasta mi-a sugerat să mă înscriu la un curs de Move On, după care spera să-mi schimb viziunea asupra carierei mele, lucru ce s-a înfăptuit ulterior.
Ioana înfiinţase în Bucureşti ''Clubul de Mişcare pentru sănătate''. M-am gândit că trebuie să fac şi eu ceva asemănător însă fără a avea nicio pretenţie financiară, fiind adeptul principiului că întâi trebuie să oferi şi după, POATE, o să primeşti. Odată cu terminarea cursului, a venit săptămâna ''Şcoala altfel'' în cadrul căreia fiecare profesor trebuia să coordoneze câteva activităţi, iar mie–mi venise ideea de a invita toţi elevii şi colegii la mişcare. Cele 30 de minute de mişcare m-am gândit să fie sub egida ''Mişcarea înseamnă viaţă'', căci aceasta era sintagma care rezumă crezul meu în viaţă, mişcarea în vederea sănătăţii sau sănătatea prin mişcare definindu-mă perfect! A fost un început care a promis multe alte activităţi asemănătoare şi care s-au materializat, în prezent evenimentul sportiv ''Mişcarea înseamnă viaţă!'' este tradiţie în oraşul meu natal şi nu numai.
R: Cum a arătat începutul şi la ce stadiu ai ajuns acum? Câte persoane fac mişcare alături de tine şi din ce categorii de vârstă sunt? Care sunt costurile pe care le presupune participarea la orele tale de sport?
A.D.: A plouat torenţial în ziua când am organizat pentru prima dată evenimentul sportiv plănuit (respectiv în ziua de 1 mai 2014) şi erau în jur de 7 - 8 grade. Toţi mă sfătuiau să anulez, însă dorinţa mea de a pune în mişcarea ceea ce-mi plănuisem, având în vedere scopul constructiv al activităţii şi conştientizarea numeroaselor sale beneficii asupra participanţilor, m-au determinat să duc la bun sfârşit, aşa cum am făcut mereu, ceea ce-mi plănuisem.
Am susţinut un antrenament funcţional cu aproximativ 150 de elevi şi 3,4 profesori pe timp de ploaie. Activitatea a avut un real succes ceea ce m-a împins spre contactarea unor elevi de top – să-i numesc aşa - din tot oraşul nu numai de la liceul unde activam ca profesor.
Am rugat-o pe şefa consiliului elevilor de la Liceul Teoretic ''Miron Costin'' să îmi stabilească o întâlnire cu 3,4 elevi de elită din fiecare liceu din oraş. Am hotărât de comun acord să continuăm ce am început şi la două săptămâni diferenţă, pe data de 15 mai 2014, a avut loc prima ediţie a proiectului ''Mişcarea înseamnă viaţă'' unde am reuşit cu brio să umplu curtea şcolii - au participat aproximativ 700 de elevi şi adulţi din tot oraşul.
Din nou a plouat torenţial, însă cu jumătate de oră înainte de startul programului a încetat să plouă şi a răsărit soarele. Urma 1 iunie şi copiii mă tot întrebau ''când anume urma să organizez o altă ediţie a evenimentului sportiv ''Mişcarea înseamnă viaţă?'' Le-am spus că ne vedem pe 1 iunie la stadionul municipal. M-am asociat cu un fost dansator al celebrei trupe N&D (Florin Pârja), cu alţi 5, 6 profesori de sport şi am hotărât să ofer mai multă diversitate şi chiar premii.
De când sunt profesor (7 ani), număr pe degetele de la o mână părinţii care au venit la mine să mă întrebe cum se descurcă copilul lor la sport. Nu poţi învăţa la matematică, română, engleză dacă nu eşti sănătos. Cum ne îmbolnăvim ne punem la îndoială toate planurile, însă nu încercăm să prevenim asta.
Cea de-a doua ediţie a constat în 30 de minute de antrenament funcţional plus ateliere de fotbal, rugby, volei, jocuri pentru copii, karate şi atletism. Am avut chiar şi o bicicletă la tombolă. La eveniment au ajuns în jur de 1200 de persoane. Pe 1 iunie 2015, la ediţia a III-a, au participat aproximativ 2000 de persoane. Anul acesta, pe 12 iunie 2016, după o pregătire de 3 luni a plouat torenţial din nou şi am decis să nu anulăm şi să facem în sală. A fost cea mai frumoasă ediţie de până acum. Clocotea sala (aproximativ 600 de persoane). Pentru că am făcut doar 60% din eveniment m-am gândit să facem 100% la două săptămâni diferenţă. A fost caniculă şi au ajuns aproximativ 500 de persoane. Se pare că ploaia şi canicula sunt aliaţii mei.
''Mişcarea înseamnă viaţă!'' este un proiect de voluntariat, aşadar intrarea este liberă pentru toate categoriile de vârstă. Mai am un alt proiect numit ''Rebrand Yourself'' unde fac mişcare cu o mică parte din concetăţenii mei, iar un abonament în cadrul acestui program costă 80 de lei pentru adulţi şi 60 pentru elevi /studenţi de 2 ori pe săptămână. 95% din clienţi sunt adulţi care vin să-şi îmbunătăţească starea de sănătate.
R: Cine sunt cei care susţin cu cel mai mult entuziasm proiectul tău/ideea de mişcare? Ce planuri ai cu "Mişcarea înseamnă viaţă"?
A. D.: Cei mici sunt cei care participă cu cel mai mare grad de entuziasm din tot publicul şi fac referire la clasele I – IV. Mă opresc adesea pe stradă, în şcoală şi-mi pun tot felul de întrebări legate de mişcare, biciclete, tricouri etc. Până acum am organizat 13 evenimente ''Mişcarea înseamnă viaţă!'', însă doar pe 5 dintre acestea le-am considerat ediţii. La fiecare ediţie am avut în jur de 60, 70 de voluntari din tot oraşul cărora le mulţumesc încă o dată pe această cale. Fără ajutorul şi susţinerea lor, visul meu sportivo – social nu putea fi adeverit. Volumul de muncă este foarte mare şi totul trebuie filtrat prin mine.
Mi-ar plăcea ca acest proiect să ajungă proiect naţional însă…
R: Ai fost sprijinit de autorităţile locale? Unde şi cum crezi că ar putea/trebui să intervină autorităţile locale pentru a sprijini mişcarea în rândul populaţiei şi sportul?
A. D.: Am fost sprijinit şi nu am fost sprijinit. Am fost primit cu braţele deschise, dar mi s-a închis şi uşa în nas. În oraşul nostru nu avem infrastructură, nu avem deschidere spre noutate şi adesea lipseşte spiritul de empatie, ne plafonăm în ignoranţă, sedentarism şi indolenţă. Cred că aceste aspecte trebuie îndepărtate şi pentru asta este mult de lucru. Autorităţile locale ar trebui să susţină sportul de masă ori prin finanţări ori măcar prin încurajări, prin promovarea sănătăţii prin sport.
5. Care crezi că este principala cauză a faptului că cei mici şi, în genere, românii nu prea mai fac sport?
Nu prea mai avem modele de urmat şi eu cred că totul începe de la şcoala din ciclul primar. Începând de la clasa 0 trebuie inclusă şi serios tratată ora de educaţie fizică, acest lucru presupunând ca ea să fie ţinută de un profesor specializat: şi aici nu vreau să subestimez calităţile învăţătorului şi nici să lezez pe nimeni, dar am apreciat mereu lucrul bine făcut. La noi în sistemul de învăţământ există multe carenţe prin care şi ”struţo-cămilism-ul” promovat acum foarte mulţi ani în urmă de scriitorul Dimitrie Cantemir, care descriind Moldova şi Ţara Românească critica faptul că românii învaţă câte puţin din toate nefiind specialişti cu adevărat în niciun domeniu. Cugetările sale au autenticitate şi-n zilele noastre, întrucât toţi îşi asumă sarcini care nu ar fi în responsabilitatea lor şi care-i transformă în amatori. Eu iubesc profesionalismul şi de aceea consider că ora de sport trebuie ţinută de un profesor specializat în domeniu.
În altă ordine de idei, fără să diminuez importanţa celorlalte materii, disciplina Educaţie fizică şi Sport, este cel mai important obiect din programa tânărului (să nu fiu înţeles greşit, toate sunt importante, de la fiecare obiect avem ceva de învăţat, însă educaţia fizică şi sportul este singura disciplină din programa tânărului care are grijă de echilibrul său, adică se ocupă atât de partea fizică cât şi psihică. Când vorbim de latura psihică ne ducem cu gândul şi la sănătate psihologică, emoţională, socială.
Şcoala ne formează intelectual (matematică, fizică, literatură, engleză etc.), iar societatea ne formează personal. Formarea fizică în general şi cea sportivă, în special, ridică o problemă a acumulărilor personale pe tot parcursul vieţii. Sportul (de orice fel) trebuie să fie parte integrantă din viaţa noastră.
De când sunt profesor (7 ani), număr pe degetele de la o mână părinţii care au venit la mine să mă întrebe cum se descurcă copilul lor la sport. Nu poţi învăţa la matematică, română, engleză etc. dacă nu eşti sănătos. Cum ne îmbolnăvim ne punem la îndoială toate planurile, însă nu încercăm să prevenim asta. Ca să nu ajungem să tratăm, trebuie să prevenim!
Românii nu prea mai fac sport din cauza calculatorului, a condiţiilor grele de trai şi, cel mai important, din cauza faptului că nu vor să iasă din zona de confort, sună dur însă mereu am fost trataţi drept leneşi şi cred că este o viziune realistă.
6. În prezent, pe agenda Ministerului Tineretului şi Sportului se află un proiect de modificare a legii sportului, iar ministrul a promis şi dezbateri pe tema strategiei naţionale pentru sport pe următorii 16 ani. Ce crezi că ar trebui să includă legea pentru a stimula sportul/mişcarea în rândul maselor?
Dacă vom avea sport de masă vom avea şi sport de performanţă. Pentru asta vin cu o sugestie: pe 5 octombrie este Ziua Educaţiei. Am putea ca măcar într-o şcoală (sau pe un stadion) din fiecare oraş să organizăm un eveniment sportiv de mare anvergură. Şi să fie intrarea liberă. Oamenii/tinerii nu investesc în sport şi cu siguranţă nu ar plăti bilet la un astfel de eveniment.
