Mesajul lui Nelu Tătaru după ce a rămas fără imunitate: Executaţi-mă public dacă aşa simţiţi sau merit

Nelu Tătaru (Facebook/nelutataruoficial)
Andrei Popescu
15.10.2024

Deputatul Nelu Tătaru, suspectat că ar fi primit mită de la pacienţi, a scris, luni seara, pe Facebook, un mesaj în care şi-a declarat din nou nevinovăţia şi s-a descris ca fiind un medic onest pentru care singura recunoştinţă din partea pacienţilor este aceea ca aceştia să se facă bine şi să poată pleca acasă pe “picioarele lor”.

În plus, fostul ministru al Sănătăţii a afirmat că vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane nu se “tranşează” în mediul online sau la televizor şi a insinuat că s-ar dori executarea sa publică.

“Emoţiile şi durerea nu pot fi niciodată disimulate. Sunt profund emoţionat de imaginile pe care le-am văzut, astăzi, în Huşi. Pentru ei, pentru pacienţii mei, pentru toţi cei cu care m-am intersectat de-a lungul timpului, pentru ţara mea din care am ales să nu plec, pentru oraşul Huşi pe care l-am ales să îmi fie acasă…sunt medicul care a căutat să vindece, să salveze vieţi şi care nu a cerut sau a condiţionat vreodată actul medical.

Recunoştinţa mea a fost vindecarea pacienţilor, că au putut pleca pe picioarele lor acasă şi zâmbetul pe care îl primesc mereu pe stradă, mai ales în Huşi. Nu am fost luat de anchetatori nici din vacanţă, nici de la întâlniri obscure sau negocieri politice, ci din spitalul din Huşi, acolo unde am rămas dedicat pacienţilor şi profesiei mele. Acolo tratez, dorm, mănânc, plâng, râd şi îmi petrec majoritatea timpului de mai bine de 18 ani”, a scris Tătaru.

Potrivit fostului ministru, “vinovăţia sau nevinovăţia unui om, oricare ar fi acesta, nu cred că se tranşează online sau la televizor”.

“Mi-aş dori din tot sufletul ca în România în care îmi doresc să rămână şi să trăiască copiii noştri justiţia să îşi facă datoria şi să fie vizibilă întotdeauna, în toate cele 365 de zile ale anului, nu doar în perioada campaniilor electorale. Executaţi-mă public dacă aşa simţiţi sau merit, dar nu faceţi acelaşi lucru cu colegii mei, cu pacienţii sau cu familia mea. Sănătatea nu ar trebui să aibă culoare politică! Va rămâne crezul meu, indiferent de cât de naiv par”, a continuat el.

Mesajul lui Tătaru a venit în contextul în care Camera Deputaţilor a admis, luni, cererea de ridicare a imunităţii pentru percheziţii informatice şi domiciliare. Cu 177 de voturi “pentru”, 12 “împotrivă”, şi 1 abţinere, deputaţii s-au exprimat în favoarea ridicării imunităţii fostului şef al Sănătăţii.

Reamintim că, săptămâna trecută, procurorii DNA au anunţat că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru, acesta fiind suspect de luare de mită în formă continuată. Mai exact, Tătaru e acuzat că ar fi primit cu titlu de mită bani şi produse alimentare, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor