Simion îl ameninţă pe Vanghelie că îl va da în judecată: Ca restul sistemului mafiot, a început să lanseze acuzaţii nefondate
George Simion a declarat, la România TV, că vrea să-l dea în judecată pe fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, spunând că acesta a lansat “acuzaţii nefondate” conform cărora liderul AUR ar vinde locuri de parlamentar pe listele partidului.
“O să-l dau în judecată pe domnul Vanghelie. Ca restul sistemului mafiot a început să dea vina pe Simion, să lanseze acuzaţii nefondate la adresa mea că vând locuri de parlamentar. Nu vând niciun fel de loc de parlamentar”, a precizat Simion.
De asemenea, el a acuzat că “oamenii” care stau în spatele lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi “fac tot posibilul” să-l împiedice să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
“[Fac tot posibilul să încerce – n.r.] să împiedice venirea în Parlament a unor oameni precum Adrian Cuculis, Florin Călinescu, Petrişor Peiu, Dorina Bărcari, precum şi alţi specialişti pe care AUR îi propune pentru Parlamentul României”, a continuat el.
În plus, Simion a lansat un atac la adresa “clicii” care conduce România de 34 de ani:
“Contracandidaţii mei la prezidenţiale, toţi au fost la putere, au participat la jaf de 34 de ani, şi mai ales la cel din ultimii 4 ani. Amintesc aici de doamna Lasconi care aparent nu are nicio treabă cu furtul, dar a tăcut când România a fost furată de un miliard de euro daţi de guvernarea PNL – USR, Florin Cîţu premier, Dan Barna, Vlad Voiculescu – ministru al Sănătăţii, pentru un milion de doze de vaccin”.
Simion a mai spus:
“Mă întrebaţi de Geoană, Ciucă. În momentul asta, în regimul Iohannis, orice copil care se naşte, se naşte cu o datorie de 10.000 euro. La începutul regimului Iohannis, în 2014, fiecare cetăţean avea o datorie de 2.000 euro. Acum este de cinci ori mai mare. Ne-am distrus sistemul energetic, ne-am distrus industria, agricultura. Toţi ciobanii s-au plâns, faceţi ceva pentru noi că ne omoară oile, ne închid pieţele, târgurile.
Conducătorii pe care îi avem se duc la CE şi nu au fost în stare să obţină nişte ajutoare pentru reconstruirea caselor sinistraţilor de la Pechea, Slobozia Conachi şi din judeţele Galaţi şi Vaslui. Fondurile de solidaritatea se duc pentru reconstrucţia Ucrainei. Au spus că putem apela la fonduri de coeziune. Şi folosirea acelor bani se va face peste un an. Până atunci oamenii aceia trebuie să trăiască undeva”.