Masacrul din Tiananmen: Cea mai lungă noapte a Chinei - Partidul care face orice pentru supremaţie

Pe măsură ce noaptea de 3 iunie devenea ziua de 4 iunie la Beijing, în 1989, cetăţenii îngroziţi apărau străzile şi cartierele, în timp ce soldaţii şi vehiculele blindate ale ucigaşelor Armate 27 şi 38 se mutau din cartierele populate de occidentali către mijlocul oraşului Beijing.

China trecea prin cea mai lungă noapte din istoria sa.

În dimineaţa zilei de 4 iunie, armata Partidului, aşa-numita Armată Populară de Eliberare, a "eliberat" cu gloanţe Piaţa Tiananmen, unde mai mult de un milion de oameni se adunaseră, vorbiseră, cântaseră şi sărbătoriseră începând de la mijlocul lunii aprilie. Zeiţa Libertăţii, făcută din papier-mache, un monument al libertăţii care dominase câteva săptămâni Piaţa, fusese distrusă.

În timpul nopţii, mii de persoane fuseseră omorâte. Pavele bălteau de sânge, pe străzi şi alei zăceau împrăştiate cadavre. Protestele din capitala chineză şi alte 370 de oraşe fuseseră înăbuşite. Campania de represiune ce a urmat masacrului s-a întins pe decenii iar tendinţele de liberalizare a economiei au fost curmate brusc.

Pentru mulţi, în noaptea aceea a murit speranţa. Disidenţii au încercat imediat să fugă din China către Hong Kong şi alte zone. Nu toţi au fost atât de norocoşi încât să poată ieşi din ţară.

Deng Xiaoping, liderul suprem al vremii, a dorit să dea un exemplu. Mesajul său? Partidul Comunist era pregătit să omoare oricâte persoane pentru a păstra puterea.

Cei trei succesori ai săi au adoptat o abordare diferită. Comunicatul dat de ei menţiona un număr foarte mic de morţi oficial. Cele mai multe estimări situau numărul morţilor la câteva mii. Mai mult, oficialii evită să menţioneze evenimentul care aproape s-a transformat într-o revoltă.

Ca urmare, mulţi oameni au crescut în China, fără să audă despre "acea problemă din 1989", aşa cum eufemistic o numesc oficialii de Partid.

"Singurul lucru pe care mi-l amintesc despre 4 iunie este că mă uit la televizor şi aud că trupe anti-revoltă au fost omorâte", a declarat Lu Jing, student în anul 1999, pentru AFP. "Nu cred că au murit studenţi, China este democratică în această privinţă, China nu ar face rău propriului popor".

Pentru a menţine puterea după crime atât de oribile, liderii Partidului au muşamalizat crimele din timpul "primăverii de la Beijing" şi au deturnat atenţia poporului chinez, printre altele, promovând "naţionalismul Han", o ideologie rasistă, xenofobă. Datorită, în parte, politicii oficiale de victimizare pe care a dus-o - Partidul susţine acum că are dreptul de a îndrepta greşelile pe care le-a comis în secolul al XIX-lea - statul chinez a devenit periculos. A distrus, printre altele, relaţiile cu vecinii, încălcând în mod sistematic normele internaţionale, sprijinind regimurile criminale, proliferând tehnologiile militare nocive şi atacând democraţia.

Orice încercare de oprire a unui astfel de comportament aduce, din partea regimului comunist, acuze de încălcare a suveranităţii sale. De exemplu, ca răspuns la tarifele americane impuse ca remediu pentru furtul anual de sute de miliarde de dolari de proprietate intelectuală, Partidul Comunist Chinez a declanşat la mijlocul lunii trecute un "război al întregului popor" împotriva Statelor Unite, în care Washingtonul a devenit efectiv şi oficial inamicul numărul unu al Chinei.

Beijingul zilelor noastre transformă din ce în ce mai multe dispute în crize naţionale şi internaţionale, un simptom al nesiguranţei cu care guvernează. În centrul acestei nesiguranţe este nevoia continuă a Partidului Comuniştilor de a justifica dictatura faţă de o populaţie din ce în ce mai sofisticată. Rana Pieţei Tiananmen îi face pe liderii Partidului chiar mai puţin siguri de ei înşişi.

Despoţii de Partid ar trebui să fie îngrijoraţi, deoarece au pierdut în mod clar inimile şi minţile oamenilor, lucru evident chiar şi în rândul celor care locuiesc aproape de campusul conducerii de Partid, situat în centrul capitalei chineze. Partidul desfăşoară o campanie "patriotică" după alta, dar oamenii din Beijing şi în alte părţi nu mai ascultă. Autorităţile pot interzice, de exemplu, personajul de desene animate Peppa Pig, aşa cum au făcut-o anul trecut, deoarece ar fi devenit un slogan şi simbol "gangsta", dar poporul chinez a ignorat cu fermitate interdicţia, iar oficialii au trebuit să se răzgândească, reabilitându-l anul acesta.

În această situaţie, Partidul a recurs la intimidare şi constrângere pentru a menţine disciplina. Cel mai sofisticat stat de tip Big Brother din lume este capabil de opresiune, mai ales pe măsură ce adoptă şi perfecţionează mecanismele de control. De exemplu, în câteva luni intenţionează să conglomereze sistemele locale de scoruri pentru credit social într-unul naţional, pentru a oferi fiecărei persoane un scor constant actualizat, bazat pe factori precum obedienţa politică. Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist, creează ceea ce The Economist a numit "primul stat totalitar digital din lume".

Xi, cu scorul său de credit social şi alte mecanisme, a încercat să inverseze tendinţa către deschidere şi acest lucru a însoţit efortul său de a readuce economia la un model dominat de stat. Ambele iniţiative reprezintă un atac total asupra modernităţii.

De zeci de ani - Partidul sărbătoreşte 70 de ani de guvernare pe 1 octombrie - Mao şi succesorii săi s-au făcut confortabili, dar, aşa cum a scris recent Arthur Waldron de la Universitatea din Pennsylvania, "Băieţii ăştia sunt doar marionete".

Da, sunt doar temporari. Guvernează prin constrângere, nu prin leadership.

Speranţa că ţara Chinei se poate liberaliza începe de la poporul chinez. Iar conversaţia despre liberalizare începe în singurul loc pe pământul chinez unde masacrul din Tiananmen este discutat public şi comemorat, unde constrângerea este mai puţin simţită.

Acest loc este Hong Kong-ul, unde zeci de mii de persoane se adună la fiecare aniversare într-un parc pentru a comemora măcelul la lumina lumânărilor.

Acest lucru trebuie să fie jignitor pentru secretarul general Xi Jinping din moment ce ia măsuri pentru a controla mai bine Hong Kong-ul şi pentru a pune capăt priveghiurilor anuale. Pentru a aduce Hong Kong-ul în genunchi, el l-a forţat directorul executiv al Hong Kong, Carrie Lam, să împingă o iniţiativă legislativă care se numeşte "proiectul de lege privind extrădarea" pentru a-i extrăda pe fugiţii Pieţei Tiananmen.

Dacă Hong Kong-ul va "extrăda" disidenţii Tiananmen şi alte persoane căutate de Partid, nu vor mai exista priveghiuri ale masacrului din Tiananmen, iar Hong Kong-ul nu va mai fi un refugiu. Doar în Hong Kong - şi numai în Hong Kong - există o aparenţă de libertate în Republica Populară Chineză.

Cu câteva luni înaintea masacrului din Tiananmen a existat o aparenţă de libertate, iar mulţi au considerat refuzul lui Deng Xiaoping de a accepta schimbarea drept declaraţia finală a comunismului în China. Dar pe 3 şi 4 iunie, el a arătat clar că Partidul Comunist nu se va opri de la nicio nelegiuire.

Noaptea cea mai lungă a Chinei continuă, din păcate.