Înfruntând Regimul Roşu. Protest simbolic la Ambasada Chinei - 20 de ani de rezistenţă eroică în faţa crimei
alte articole
An de an, pe 25 aprilie, în peste 100 de ţări din întreaga lume se comemorează "Apelul de la Zhongnanhai" - primul apel paşnic de amploare al practicanţilor Falun Gong din China. Intraţi în colimatorul regimului comunist, aceştia cereau autorităţilor să înceteze hărţuirea declanşată şi să-i elibereze pe colegii lor arestaţi abuziv. Acest apel, diferit de tot ceea ce văzuse China până atunci - civilizat, fără scandări sau manifestări agresive - avea să prefigureze una dintre cele mai vicioase opresiuni din timpurile moderne, transmite, joi, în cadrul unui comunicat de presă, Asociaţia "Falun Dafa România".
Momentul va fi marcat şi la noi în ţară, unde aderenţii Falun Gong - practică tradiţională ce are la bază principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă, şi un set de exerciţii line denumite qigong în cultura asiatică - se vor aduna în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti pentru a onora curajul colegilor lor chinezi şi, de asemenea, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra faptului că, în China comunistă, oamenii sunt persecutaţi brutal şi chiar ucişi pentru convingerile lor.
Participanţii la eveniment vor ţine momente de reculegere în memoria colegilor lor ucişi, vor împărţi materiale informative trecătorilor, iar unii dintre ei vor executa exerciţiile Falun Gong.
Redăm integral comunicatul "Falun Dafa România":
Falun Gong şi apelul de la Zhongnanhai
Prezentată public în 1992, Falun Gong [sau Falun Dafa] a devenit rapid foarte populară în China, fiind iniţial susţinută inclusiv de către autorităţi, pentru efectele sale benefice care degrevau sistemul public de sănătate de o mulţime de cheltuieli.
Lucrurile aveau însă să se schimbe în 1999, când regimul chinez a constatat că numărul practicanţilor Falun Gong era estimat la 70-100 de milioane, mai mare decât cel al membrilor Partidului Comunist. Succesul Falun Gong a îngrijorat regimul, cunoscut pentru toleranţă zero faţă de orice curent de gândire bazat pe alte valori decât lupta de clasă şi violenţa promovate de marxism.
Marele nemulţumit a fost chiar preşedintele de atunci al Chinei, Jiang Zemin, şi, alături de el, câţiva oficiali de rang înalt, deşi merită menţionat că mulţi dintre liderii comunişti nu aveau nicio problemă cu Falun Gong. Din contră, unii dintre ei chiar lăudau public beneficiile Falun Gong.
Cum practica ajunsese mai populară decât partidul pe care-l conducea, Jiang Zemin a decis eradicarea ei, convins fiind că dacă o va "şterge" de pe faţa Chinei acest lucru îi va consolida poziţia de lider şi va demonstra poporului "supremaţia" regimului roşu.
Campania contra Falun Gong a început prin calomniere şi hărţuire, faţă de care practicanţii au reacţionat prin apelul paşnic de la Zhongnanhai. Mai exact, pe 25 aprilie 1999, peste 10.000 de aderenţi s-au strâns la sediul central al Guvernului de la Beijing pentru a cere două lucruri: încetarea campaniei de defăimare şi eliberarea practicanţilor arestaţi abuziv în oraşul de coastă Tianjin, acolo unde avusese loc prima acţiune în forţă a Securităţii comuniste împotriva Falun Gong.
Apelul lor a fost unul cum nu se mai văzuse în China: paşnic, civilizat, fără scandări de lozinci şi fără manifestări agresive. Imaginile filmate de cameramanii postului ABC au surprins un uriaş grup de chinezi aliniaţi pe câteva rânduri, în linişte, de-a lungul a doi kilometri, în apropierea Oraşului Interzis.
În scurt timp, premierul de la acel moment, Zhu Rongji, a emis un ordin de eliberare a practicanţilor arestaţi în Tianjin. Mulţumiţi, demonstranţii s-au dispersat în linişte, aşa cum veniseră.
Situaţia părea rezolvată, iar evenimentul a ajuns pe paginile marilor ziare din întreaga lume, conducerea Chinei fiind lăudată pentru abordarea adoptată. Mai ales că, la ultima mare demonstraţie care avusese loc în China în 1989, regimul comunist scosese tancurile contra studenţilor din Piaţa Tiananmen.
Persecuţia
Liniştea nu a durat însă mult, pentru că Jiang Zemin avea alte planuri. Circa 3 luni mai târziu, pe 20 iulie 1999, liderul Partidului Comunist Chinez (PCC) şi-a impus punctul de vedere în faţa celorlalţi lideri din organismul de conducere a ţării şi a dispus eradicarea Falun Gong prin orice mijloace. Practica a fost scoasă în afara legii, iar mass-media a declanşat o campanie de demonizare cum China nu mai văzuse de la Marea Revoluţie Culturală.
Au urmat violenţe de nedescris: arestări, torturi, bătăi, violuri, muncă forţată, sesiuni de spălare pe creier. Totul pentru ca practicanţii să renunţe la Falun Gong, la principiile morale în care credeau, şi să îmbrăţişeze valorile marxiste ale Partidului. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Marea majoritate a aderenţilor au refuzat să renunţe la practică, căci Falun Gong le îmbunătăţise dramatic sănătatea şi le schimbase viaţa în bine.
Aşa că Partidul s-a trezit având în custodie o masă uriaşă de oameni deloc dornici să se lase "reformaţi". Şi, cu o persecuţie care devenea tot mai costisitoare, PCC s-a gândit să-i "valorifice" pe aderenţi (oameni foarte sănătoşi datorită practicii) lansând ceea ce avea să intre în istorie drept genocidul contra Falun Gong. Concret, pentru a-şi finanţa campania de exterminare, partidul-stat a început să omoare practicanţi aflaţi în spatele gratiilor, pe scară largă, pentru a le vinde organele pentru profit, aşa cum aveau să releve o serie de investigaţii independente realizate ulterior.
PCC a dezvoltat în scurt timp o industrie macabră - dar înfloritoare - a recoltării forţate de organe. Spitalele de transplant au apărut unul după altul pe tot teritoriul ţării, a fost implicată inclusiv armata în operaţiune, iar regimul comunist a încasat, şi continuă să încaseze, cifre cu multe zerouri din uciderea propriilor cetăţeni.
Pentru a înţelege amploarea fenomenului e suficient să ne uităm la ultimul şi cel mai amplu raport publicat pe această temă, din care reiese că, începând cu anul 2000, în China s-au făcut între 60.000 şi 100.000 de transplanturi pe an, aceasta în timp ce regimul comunist chinez susţine oficial că efectuează doar 10.000 pe an. Autorii raportului estimează că numărul real al transplanturilor efectuate în 15 ani (perioada acoperită de cercetările lor) trece de 1,4 milioane, din care 1,2 milioane nu au nicio justificare oficială şi nu pot fi explicate decât prin existenţa unei uriaşe bănci de donatori vii. Iar majoritatea celor sacrificaţi pe mesele de operaţii au fost practicanţi Falun Gong, cea mai numeroasă populaţie din centrele de detenţie.
Vedeţi aici un material video în care sunt prezentate dovezile "genocidului medical".
Rezistenţă paşnică. Dar de neclintit
Deşi dictatorul Jiang Zemin voia "să elimine Falun Gong în trei luni" (iar ca urmare a ordinului său aparatul de securitate al celui mai mare regim comunist din lume s-a năpustit cu toată greutatea asupra Falun Gong), intenţia lui s-a făcut praf în faţa rezistenţei paşnice a practicanţilor. O rezistenţă paşnică, dar fermă şi demnă, care a produs, de-a lungul anilor, unde de şoc în societatea chineză.
Ca urmare a acţiunilor de informare a publicului larg despre crimele comise de regim mulţi chinezi au reuşit să vadă dincolo de propaganda oficială împotriva Falun Gong. Ba chiar unii care participau într-un fel sau altul la persecuţie s-au oprit din a colabora cu regimul criminal. De la oficiali de rang înalt, la gardieni sau poliţişti, mulţi şi-au reconsiderat poziţia şi au luat partea dreptăţii. Şocul aflării adevărului pe scară largă a determinat un curent imens de demisii din Partid şi din organizaţiile sale afiliate.
Iar lucrurile nu s-au oprit aici. De-a lungul acestor ani de durere şi crime, practicanţii din China nu doar că n-au renunţat la convingerile lor, ci s-au mobilizat şi au făcut eforturi peste eforturi pentru a dezvălui şi comunităţii internaţionale atrocităţile ce au loc în China comunistă şi a contribui la stoparea lor. Sprijiniţi de colegii lor din întreaga lume, precum şi de alţi oameni cu inimă bună, aderenţii Falun Gong au adus la cunoştinţa opiniei publice internaţionale crimele pe scară largă comise de regimul de la Beijing. Astfel, s-au făcut paşi importanţi în limitarea atrocităţilor.
Atât Parlamentul European, cât şi Congresul SUA au adoptat rezoluţii care condamnă recoltarea forţată de organe din China şi au cerut încetarea crimelor. În acelaşi timp, o serie de state au luat atitudine împotriva fenomenului şi au introdus în legislaţie restricţii menite să îl combată. Cu toate acestea, pentru că influenţa regimului comunist chinez la nivel global este semnificativă, genocidul rămâne încă insuficient adresat, mulţi preferând să închidă ochii la crime.
În pofida tuturor eforturilor, persecuţia din China încă nu s-a sfârşit. Din 1999 până în prezent, milioane de aderenţi ai mişcării Falun Gong şi-au pierdut viaţa şi alţii continuă să fie ucişi (inclusiv pentru organele lor). Tocmai de aceea, demersurile paşnice pentru stoparea crimelor rămân de importanţă vitală.
