Macovei: Parlamentarii care apără corupţii să nu dea lecţii de morală. PSD şi PNL aveţi standarde politice şi onoare?
alte articole
„Parlamentarii care îi apără pe corupţi să nu dea lecţii de morală. PSD şi PNL aveţi standarde politice şi onoare?”, a întrebat miercuri, pe blogul personal, europarlamentarul PDL Monica Macovei, în contextul Parlamentul a adoptat declaraţiei prin care s-a cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului de trafic de influenţă în care este implicat fratele acestuia.
Plenul reunit al celor două Camere a adoptat declaraţia, iniţiată de şeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu, cu 344 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi 17 abţineri. Parlamentarii PDL şi PMP nu s-au prezent în plen, în semn de protest.
Monica Macovei a subliniat că PSD, PNL, şi “independentul” Tăriceanu, vor putea vorbi credibil despre „standarde politice şi morale” şi „onoare” numai când:
1) vor respecta cu adevărat justiţia prin fapte şi acţiuni;
2) îi vor exclude pe toţi condamnaţii penal, inclusiv pe parlamentarii penali;
3) îi vor exclude pe cei care au decizii de lucrători sau colaboratori ai Securităţii;
4) vor vota mereu pentru ridicarea imunităţii parlamentare cerute de procurori, indiferent cărui partid aparţine parlamentarul în cauză;
5) se vor opune oricăror proiecte legislative care afectează DNA, ANI, Justiţia. Abţinerea de la vot nu este o atitudine politică responsabilă atunci când sunt slăbite instituţiile anticorupţie;
6) îi vor sancţiona pe toţi cei care au blocat cererile procurorilor de arestare, percheziţie sau urmărire penală sau au votat proiecte legislative care reduc atribuţiile instituţiilor anticorupţie.
„Până când nu veţi face aceste lucruri, tăceţi! Pentru că nu poţi vorbi despre „standarde politice şi morale” sau invoca „onoarea” când tu însuţi nu eşti onorabil şi nu eşti credibil politic şi moral. Este evident că nu ai onoare şi nu eşti credibil când votezi pentru eliminarea incompatibilităţilor pentru aleşii locali, când respingi cererile de ridicare a imunităţii, când ceri intervenţii în justiţie pentru un prieten politic sau când baronul Duicu face trafic de influenţă chiar din biroul tău de prim-ministru”, a scris Macovei pe blog.
Amintim că marţi, în timp ce toată atenţia era concentrată pe ştiri precum sesizarea lui Victor Ponta la CCR, scandalul cu Mircea Băsescu şi cererea de demisie a preşedintelui Băsescu, în Camera Deputaţilor s-a votat în linişte o lege, iniţiată de PSD, prin care consilierii locali şi judeţeni, precum şi primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, vor scapa de incompatibilitate dacă fac parte din consiliile de administraţie ale firmelor aflate în subordinea Consiliilor locale sau Consiliilor Judeţene.
"E o nouă zi de marţi la fel de neagră ca cea din decembrie", a declarat preşedintele ANI Horia Georgescu pentru gândul.info,
Trebuie remarcat că în timp ce majoritatea deputaţilor PDL au votat împotriva legii, colegii lor liberali au decis să se abţină de la vot, ba chiar unii dintre ei au susţinut proiectul de lege iniţiat de PSD, în contextul în care unul din beneficiarii legii a fost chiar preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.
Cât despre modul în care Parlamentul se transformă într-un scut al corupţilor, ne explica recent procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care anunţa că toate solicitările adresate de DNA în acest an Parlamentului pentru obţinerea avizelor de arestare preventivă în dosare care au vizat parlamentari au fost respinse, indiferent de partidul din care făcea parte persoana cercetată.
Pentru a da doar câteva exemple de oameni politici investigaţi de DNA care s-au bucurat de susţinerea colegilor lor din parlament amintim de cazul lui Marius Isailă, Florin Popescu, Vlad Cosma, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre sau Ion Stan. Ultimul scăpat a fost senatorul PSD Marius Isailă. La 2 iunie, Senatul a respins solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului, cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapt care, în opinia europarlamentarului Monica Macovei, evidenţiază frăţia PNL-PSD împotriva justiţiei.