Nihil sine China? Ponta se închină la banii chinezi

Premierul Victor Ponta a declarat joi că România nu are nicio şansă să se dezvolte fără China sau Asia. "Dacă ne bazăm doar pe relaţiile intracomunitare nu avem nicio şansă să ne dezvoltăm", a declarat premierul, explicând că avem nevoie de China, fiindcă piaţa din UE s-a contractat.

Declaraţiile lui Ponta vin pe fundalul unei vizite a unei delegaţii a Partidului Comunist Chinez la Bucureşti (PCC), condusă de Sun Zheng Cai, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al PCC. Sosit miercuri la Bucureşti unde a fost primit la sediul PSD de Liviu Dragnea, oficialul chinez a declarat că relaţiile dintre PCC şi PSD sunt foarte strânse, devenind un model privind relaţiile Partidului Comunist Chinez cu partidele politice din Europa.

"În ultimii ani, cu stimularea dlui Ponta şi a dumneavoastră personal (Liviu Dragnea - n.r.), relaţiile dintre partidele noastre au cunoscut o nouă dezvoltare. Atât Partidul Comunist Chinez cât şi PSD sunt la putere şi în faţa noastră avem sarcini comune de a dezvolta economia", a declarat Sun Zheng Cai.

Problemele etice ale exporturilor chineze

Chestiunea care se pune însă, pe lângă imaginea extrem de pătată a PCC - partid care, în urmă cu 25 de ani a scos tancurile în stradă împotriva studenţilor din Piaţa Tiananmen iar în prezent este acuzat de distrugerea bisericilor creştine, a templelor budiste, de persecutarea creştinilor, a petiţionarilor, a practicanţilor Falun Gong, a tibetanilor, şi a oricui nu subscrie valorilor comuniste - este că odată cu capitalul pe care îl infuzează diferitelor economii, precum cea a României, China exportă şi un sistem economic şi politic bazat pe corupţie şi persecutarea propriilor cetăţeni, dumping şi sufocare a autonomiei decizionale a ţărilor ajunse dependente de banii chinezi.

Banii Chinei sunt infuzaţi în ţările sărace ale Africii, Americii Latine şi Europei la pachet cu corupţia endemică din sistemul patronat de PCC, sistem zguduit în prezent de numeroase scandaluri de corupţie în care sunt implicaţi înalţi oficiali de partid.

Şi dacă în România ne plângem de licitaţii netransparente şi de demnitari corupţi, merită ştiut că în China până şi a te plânge de corupţie este un delict.

Astfel, ieri, o instanţă de judecată din estul Chinei a impus o sentinţă de până la şase ani şi jumătate de închisoare în cazul a trei activişti care au participat într-o mişcare pentru drepturile omului ce îndemna oficialii guvernamentali să-şi facă publice averile, potrivit The Guardian. Condamnările fac parte dintr-o campanie de represiune masivă, începută în primăvara trecută împotriva manifestărilor politice, în cadrul căreia au fost arestaţi şi reţinuţi mai mulţi activişti proeminenţi, intelectuali, avocaţi pentru drepturile omului, bloggeri şi susţinători ai drepturilor minorităţilor.

Iar dacă pe plan intern China investeşte sume enorme pentru a zdrobi orice opoziţie faţă de sistemul comunist, pe plan extern ea încearcă să domine atât prin cumpărarea resurselor strategice şi pieţelor de desfacere cât şi prin soft-powerul (influenţa - n.r.) Institutelor Confucius, pretutindeni pe glob.

După ce a cumpărat o mare parte din Africa, China şi-a extins influenţa în America Latină, alimentând cu bani economii precum cea a Ecuadorului şi a Venezuelei, ţări furnizoare de petrol, la finele lui 2013 rezervele petroliere ale Ecuadorului - ţară pe care Beijingul a împrumutat-o masiv -, au fost preluate aproape în totalitate (90%) de China.

În Europa, este "celebru" cazul panourilor solare chineze care, vândute la preţ de dumping, au fost aproape să pună pe butuci industria omoloagă din UE, trimiţând zeci de mii de oameni în şomaj. Uniunea Europeană a reuşit cu greu să-şi salveze industria fotovoltaică în iunie 2013 (şi locurile de muncă a 25.000 şi 30.000 de europeni) doar impunând taxe Chinei, ceea ce a creat o uriaşă frustrare la Beijing, şi a adus UE şi China în pragul unui "război comercial". Comisia Europeană a impus taxele provizorii pe panourile solare chinezeşti în pofida reticenţelor mai multor state ale Uniunii Europene şi a temerilor de represalii comerciale din partea Beijingului, care de altfel a adoptat şi în trecut măsuri vizând produse europene, în replică la decizii ale UE privind anchetarea sau taxarea unor societăţi sau produse chineze.

Merită menţionat că, în timp ce delegaţia chineză condusă de Sun Zheng Cai negociază cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea la Bucureşti, premierul Chinei, Li Keqiang se află în turneu în Europa, vineri aflându-se în Grecia - greu încercată de criză şi şomaj - , pentru discutarea măririi investiţiilor în infrastructura ţării, inclusiv în portul Pireu, unde chinezii administrează cel mai mare depozit portuar din afara Asiei.

În timp ce infuziile de capital chineze domină agendele multor cancelarii occidentale, soft-power-ul îşi face simţită prezenţa departe de lumina reflectoarelor. Merită amintit că de acum câteva zile Institutul Confucius a încercat să-şi introducă influenţa în şcolile elementare canadiene, demers oprit în extremis de părinţii şi apărătorii drepturilor omului canadieni, încercare care s-a terminat prin demisia şefului Toronto District School Board, Chris Bolton, care încercase strecurarea influenţei chineze în şcolile elementare canadiene.

Ponta preocupat de companiile romaneşti?

"Nu ştiu câte companii româneşti pot cu adevărat la modul realist să câştige o licitaţie în Germania sau în Franţa, sau în Italia. Companiile germane, franceze, italiene câştigă toate licitaţiile din România pentru marile proiecte" - a declarat Victor Ponta joi, preamărind visul parteneriatului româno-chinez.

Şi dacă premierul a criticat ieri faptul că nemţii şi francezii câştigă licitaţii în România în timp ce companiile româneşti nu pot să câştige o licitaţie în Germania sau în Franţa, sau în Italia, ar trebui menţionat că unul din motivele pentru care firmele româneşti nu reuşesc să încheie afaceri în afara pieţei "contractate" a UE, în domenii cheie, precum extracţia şi prelucrarea de petrol, este chiar concurenţa neloaială a firmelor din China.

Regimul de la Beijing şi-a făcut o strategie din a îşi încasa banii pe echipamentele vândute în Venezuela, de exemplu, abia la 10-20 de ani de la livrare. O astfel de strategie - vizând acapararea resurselor ţării dacă aceasta nu-şi va putea plăti datoria (precum a fost cazul Ecuadorului) -, nu şi-o pot permite companiile private din România care, de altfel, nici nu sunt interesate de aşa ceva.

În Irak, ne relata recent reprezentantul unei importante companii de instalaţii şi echipament petrolier, companiile româneşti nu au şanse să vândă, tot datorită politicii neconcurenţiale ale Chinei, care vinde echipamente cerând începerea plăţii pentru echipamente abia la un an de la livrare, ceea ce scoate din joc firmele private româneşti, care nu îşi pot permite un astfel de lux.

Cât despre companiile româneşti care participă la licitaţii în Europa, poate dacă nu ar fi împovărate de fiscalitatea excesivă, de taxele şi nesfârşitele biruri impuse de guvern, ele ar putea cu adevărat "la modul realist să câştige o licitaţie în Germania sau în Franţa, sau în Italia".