Iohannis: Unificarea dreptei se va face fără Băsescu şi PMP
alte articole
Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că unificarea dreptei se face fără Traian Băsescu şi Partidul Mişcarea Populară, iar în cazul în care va fi ales preşedinte, Iohannis a exclus varianta ca actualul şef al statului să fie numit premier, relatează Mediafax.
"Nu poate fi numit premier (Traian Băsescu – n.r.) din simplul motiv că nu e inclus în viziunea mea şi în opţiunea mea. Am fost întrebat dacă PMP va intra în drepata unită. Spre surprinderea unora am spus că nu, noi nu negociem cu PMP. Trebuie să avem curajul să construim un proiect politic pentru România fără a ne referi la Traian Băsescu. E clar că Traian Băsescu a fost figura politică cea mai importantă în ultimii zece ani. Acea epocă s-a terminat. Noi nu facem unificarea dreptei pentru Băsescu, noi facem unificarea dreptei fără Băsescu", a precizat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă, în eventualitatea în care ocupa scaunul de la Cotroceni, va lua în calcul numirea lui Victor Ponta în postul de premier, Iohannis a replicat că în prezent nu îl preocupă acest aspect.
"Nu mă preocupă. Viziunea mea e pentru ţară, pentru România. Dacă vom avea un candidat care să vină să spună „eu reprezint stânga”, vom vedea şi acea viziune, apoi ne vom pronunţa", a explicat Klaus Iohannis.