Lasconi cere ca Armand să fie scoasă de pe lista pentru Senat, după inculparea acesteia

Clotilde Armand (Paul Raetchi)
Ana Ion
11.10.2024

Preşedinta USR, Elena Lasconi, le-a cerut vineri membrilor din Biroul Naţional al partidului să invalideze candidatura la Senat a lui Clotilde Armand, după ce primăriţa a fost inculpată joi în dosarul penal deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 la sesizarea agenţiei Naţionale de Integritate.

Potrivit surselor din USR, Lasconi ar fi spus că înţelege grija colegilor şi momentul dificil prin care trece Clotilde Armand, dar candidatura acesteia ar pune într-o lumină foarte proastă partidul, şi ar avea un impact negativ în cursa pentru Cotroceni, relatează B1TV.

Lasconi a arătat că liderii celorlalte două mari partide, PNL şi PSD, nu tolerează în prag de campanie să păstreze în prima linie membri cu probleme în justiţie, chiar dacă se ştie că aceştia vor fi recuperaţi după alegeri.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată în luna aprilie, fiind acuzată de încălcare articolului art. 301 din Codul Penal, care se referă la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Ea este acuzată că ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.

În urma acestui act, Armand ar fi obţinut beneficii materiale constând în venituri asociate activităţilor desfăşurate în calitate de manager de proiect.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor