Jaful de organe în China - motiv de mândrie
focus
alte articole
Când vorbesc oamenilor despre colectarea forţată de organe de la persoane vii care are loc în China, deseori sunt întrebat: “Cum este posibil? Nu au fost educaţi doctorii în China sub jurământul lui Hipocrate şi principiul de a nu face rău?”
Da, au fost educaţi că datoria unui doctor este să nu facă rău, dar cu toate acestea atrocităţile continuă. În luna iunie în Boston am întâlnit un doctor chinez ale cărui cuvinte m-au ajutat să înţeleg mai bine cum de toate acestea se pot întâmpla.
Eram în Boston la întâlnirea din acest an de la Conferinţa Americană despre Transplant (ATC). Am ajutat la găzduirea unui stand pentru organizaţia Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe (DAFOH) în sala de expoziţie a ATC. Alţi trei doctori, toţi ca şi mine, originari din China continentală, au ajutat la stand.
În după amiaza zilei de 4 iunie, dr.Zhang Weihua şi un alt doctor de la Spitalul Oriental de Transplanturi al Oraşului Tianjin (afiliat Primului Spital Central din Tianjin) s-au oprit la standul nostru.
După ce au trecut în revistă materialele noastre, unul dintre cei doi, dr.Zhang ne-a spus nouă celor de la DAFOH: “Sunteţi toţi doctori originari din China, deci ştiţi că în medicina de transplant China era de obicei pe locul 70 sau 80. Acum China a avansat, e numărul 1 în lume. În timpul acestui proces, unii oameni şi-au sacrificat vieţile, dar este în regulă şi nu înseamnă cine ştie ce”.
Inima şi sufletul meu plângeau când am auzit cuvintele lui, dar pentru oricine asemeni mie, care am crescut sub Partidul Comunist Chinez (PCC), vorbele acelea, indiferent cât de dureroase, nu erau o surpriză.
Cultura de partid
Un fost premier chinez, Zhou Enlai, spunea: “Tratează-ţi duşmanul cu cruzime şi fără inimă precum iarna grea”. Din punctul de vedere al partidului, pentru a-ţi elimina orice duşman sau orice persoane ce ţi-ar putea fi duşman, nu ar trebui să existe nicio restricţie privind mijloacele folosite.
In China, partidul inoculează în fiecare idea că ordinele partidului trebuie să fie urmate în orice situaţie. Nimic nu este mai presus de partid – nici Dumnezeu, nici conştiinţa individului, nicio idee despre drepturi.
Organizaţiile comuniste de tineret, presa regimului chinez şi propaganda pe care o răspândeşte, precum şi artele Chinei toate poartă un singur mesaj, acela că partidul este “măreţ, glorios şi corect”.
De-a lungul istoriei PCC-ului, au fost identificate în mod periodic diferite grupuri vizate ca inamici. Inamicului îi poţi face orice. De fiecare dată când era luat în vizor un grup, poporul chinez era învăţat să se teamă de partid şi să recunoască faptul că unicul drum sigur în viaţă este supunerea.
Crescând în această cultură de partid, oamenii au luat umilirea, tortura şi chiar uciderea drept normă, atâta vreme cât îşi puteau justifica acţiunile dintr-un punct de vedere politic.
Falun Gong
Cei care practică Falun Gong (cunoscut şi sub numele de Falun Dafa) sunt cel mai recent grup luat drept ţintă de către PCC. Această practică spirituală antică a fost predată publicului pentru prima dată în anul 1992 în Changchun, nord-estul Chinei. Falun Gong implică practicarea a cinci exerciţii meditative şi un mod de viaţă în acord cu învăţăturile bazate pe principiile adevăr, compasiune şi toleranţă.
Practicanţii au raportat îmbunătăţiri extraordinare privind starea lor de sănătate, iar practica s-a răspândit foarte rapid în întreaga Chină de la om la om. Prin 1999, existau mai multe persoane care practicau Falun Gong decât numărul membrilor PCC.
Aceasta a speriat şeful PCC de la acea vreme, Jiang Zemin, stârnindu-i gelozia. El ura Falun Gong pentru popularitatea de care se bucura această practică şi se temea că poporul chinez va prefera învăţăturile morale tradiţionale ale Falun Gong decât ideologia comunistă. Astfel că la 20 iulie 1999, Jiang a lansat pe scară largă o campanie de eradicare a acestei practici în China.
Trei luni mai târziu, el a emis un ordin de “a-i distruge fizic [pe practicanţii Falun Gong], a-i falimenta financiar şi de a le ruina reputaţiile”.
În aprilie 2006, The Epoch Times a publicat un articol uluitor care istorisea cum practicanţii Falun Gong aflaţi în detenţie erau folosiţi cu forţa drept donatori vii de organe. Practicanţilor li se făceau analize de sânge şi analize de ţesut, după care atunci când se prezenta un pacient cu caracteristici corespunzătoare celui ale unui practicant, acesta din urmă era băgat într-o sală de operaţie unde i se recoltau organele.
“Realizări”
Ceea ce dr.Zhang practică la Spitalul Oriental de Transplant nu este surprinzător.
După ce Epoch Times a raportat prima dată despre colectarea forţată de organe, doi canadieni, fostul secretar de stat Canadian pentru Asia-Pacific David Kilgour şi avocatul Internaţional de drepturile omului David Matas au făcut investigaţii privind afirmaţiile legate de recoltarea forţată de organe şi au descoperit că sunt adevărate.
În raportul lor publicat ulterior sub titlul “Recoltarea sângeroasă”, Kilgour şi Matas au furnizat imagini de pe pagina web a Spitalului Oriental de Transplant.
Pe o pagină, website-ul a publicat un grafic cu o linie brusc crescatoare care reprezenta numărul transplanturilor de ficat realizate de către centru. În fundal apăreau cuvintele “realizările noastre”.
Graficul arăta în 1998, anul dinaintea începerii persecuţiei împotriva Falun Gong, că spitalul făcuse nouă transplanturi de ficat, cu numărul crescând în mod dramatic până a ajuns la 1647 de transplanturi numai în 2005.
Website-ul se lăuda că în 2005, durata medie de aşteptare pentru un transplant de ficat era de două săptămâni. Paginile relevante sunt acum dispărute, dar ele au fost înregistrate de către Kilgour şi Matas ca dovezi.
Din 1971 până în 2001, numai 0,6 procente din organe proveneau de la donatori din familie. Donaţiile reprezentau o cantitate neglijabilă din totalul numărului de organe pentru transplant.
Kilgour şi Matas au subliniat faptul că vice-ministrul chinez al sănătăţii, Huang Jiefu, a admis în 2005 că 95% din organele folosite în transplant provin de la prizonieri executaţi.
O privire asupra numărului de execuţii efectuate in China în fiecare an, totuşi, arată că nu au avut loc suficiente execuţii în fiecare an pentru a furniza organe pentru întregul număr de transplanturi efectuate.
Kilgour şi Matas au descoperit că între anii 2000 – 2005, în China au fost efectuate 41.500 de transplanturi de organe pentru care nu a putut fi prezentată nicio sursă de organe. Ei au concluzionat că cel mai probabil sursa de organe erau practicanţii Falun Gong.
Ei au mai subliniat faptul că pentru orice doctor în transplanturi, termenul de aşteptare de două săptămâni este posibil numai în cazul în care se determină invers compatibilitatea, adică donatorii vii sunt păstraţi până se găseşte pacientul compatibil. Timpul de aşteptare în ţările din afară Chinei, toate cele care folosesc donări de organe convenţionale, presupune ani.
O alternativă
Spitalul Oriental de Transplanturi este faimos, dar nu este singurul. Există 500 de spitale în China care fac transplanturi de rinichi şi 200 care fac transplanturi de ficat.
Când dr.Zhang s-a oprit la standul nostru din Boston, el reflecta atitudinile multor doctori care lucrează în aceste spitale: uciderea a zeci de mii practicanţi Falun Gong nu este “mare lucru” alături de şansa de a da regimului chinez gloria de a fi Nr.1 în transplanturi.
Desigur, dr.Zhang nu a menţionat un alt lucru important: luarea acestor vieţi este uşor de realizat pentru că este atât de profitabilă. Un transplant de inimă aduce Spitalului Oriental suma de 180.000 USD (venitul mediu urban pe cap de locuitor în China este de 3.500 USD), şi întregul personal implicat, inclusiv chirurgii, au beneficii.
Cultura de partid explică de ce doctorii pot profita în acest fel. Cineva precum dr.Zhang este capabil să transforme o fiinţă umană într-o marfă pentru că sufletul lui a fost distrus de îndoctrinarea comunistă.
Civilizaţia chineză tradiţională se află la polul opus culturii PCC. Cultura tradiţională chineză pune accent pe armonia fiinţelor umane cu universul şi respectul reciproc.
Practicând adevăr, compasiune şi toleranţă, practicanţii Falun Gong îşi consolidează bunătatea şi învaţă să îşi suprime egoismul, lăcomia şi dorinţa de faimă şi putere.
Încercând eradicarea Falun Gong, PCC ţintea să distrugă ce este mai bun în cultura tradiţională a Chinei, care este în acelaşi timp şi o alternativă fundamentală la cultura partidului.
O cultură politică ce încurajează jefuirea de organe încalcă natura noastră umană şi voinţa lui Dumnezeu. Ea nu poate fi susţinută.
Wenyi Wang a absolvit Universitatea Medicală Jilin din China şi are un doctorat în farmacologie la Universitatea din Chicago. A servit ca medic rezident de patologie atât la Universitatea California din San Diego cât şi la Spitalul Muntele Sinai din New York. Ea a primit premiul de Luptător pentru Drepturile Omului din partea Human Rights Watch în 2006 şi este membră a organizaţiei Doctori Împotriva Recoltării forţate de Organe.