Afacerea Dalian: Cum Gu Kailai a transformat persecuţia în profit

Procesul intentat miliardarei chineze Gu Kailai pentru uciderea omului de afaceri britanic Neil Heywood a fost un fel de judecată de faţadă. Scopul dramei a fost, mai degrabă, acela de a ascunde criminalitatea la nivel înalt, decât expunerea publică a acesteia. Conform unor mărturii din mass-media condusă de stat, instanţa a acceptat mărturisirea lui Gu prin care aceasta spunea că l-a ucis pe Heywood din teama ca cel din urmă sa nu îi facă rău fiului ei. Este vorba şi de argumentele amuzante provenite de la Gu, care ar justifica blândeţea sentinţei sale, incluse fiind remuşcările şi anxietatea maternă.

Dacă instanţa ar fi ales să investigheze relaţiile de afaceri dintre Gu şi Heywood, ar fi găsit că în decursul a 13 ani, cei doi au avut avantaje materiale în urma uciderii a sute sau mii de oameni – numărul de victime poate fi numai presupus. Acelea sunt crimele pe care procedurile desfăşurate de către Curtea Intermediară a Poporului din oraşul Hefei au avut rolul de a le ascunde.

Povestea a început în oraşul Dalian din provincia nord-estică Liaoning în anul 1999. Bo Xilai, soţul lui Gu Kailai, fusese primarul portului maritim respectiv, timp de şase ani. Era iritat la culme, după cum se pare, întrucât nu avea acces la poziţiile de putere mai înalte.

Gu i-a împărtăşit nemulţumirea. Frumoasă, stilată, dură şi inteligentă, deţinând un masterat în politică de la Universitatea din Beijing, Gu i-a creat impresia unui american, după cum afirmă Wall Street journal, ca era o Jacqueline Kennedy a Chinei.

O conversaţie pe care Bo Xilai a avut-o cu liderul de atunci al PCC Jiang Zemin a schimbat pentru totdeauna situaţia lui Bo şi Gu. Jurnalistul Jiang Weiping a descris această conversaţie într-un articol pe care l-a publicat în 2009, după ce a emigrat în Canada. În 2002, Jiang Weiping a publicat un articol prin care îl acuza pe Bo de corupţie, iar Bo l-a răsplătit arestându-l pe motivul dezvăluirii unor secrete de stat şi incitare la subversiune, iar apoi l-a condamnat la şapte ani de închisoare.

Şoferul lui Bo, un om numit Wang, i-a spus lui Jiang Weiping ce se petrecuse între Bo Xilai şi Jiang Zemin. „Trebuie să îţi arăţi asprimea prin rezolvarea problemei Falun Gong, aşa cum şi-a arătat-o şi Hu Jintao prin rezolvarea protestului tibetan din 1989. Va fi capitalul tău politic”, i-a spus Jiang Zemin lui Bo.

Arestarea practicanţilor

Bo Xilai şi Gu Kailai nu mai aveau nevoie de alte încurajări. În timp ce numeroşi oficiali de vârf din centralul Partidului, precum şi oficiali la nivel de provincie au fost mai puţin entuziaşti, atunci când Jiang Zemin şi-a lansat campania de eradicare a practicii spirituale Falun Gong la 20 iulie 1999, Bo şi Gu au profitat de situaţie, folosind-o ca un paşaport pentru a ieşi din Dalian.

Oraşul a devenit rapid un infern pentru practicanţii Falun Gong, iar ascensiunea lui Bo Xilai a început. În 1999 a fost numit liderul filialei Dalian a PCC – cea mai puternică poziţie în Dalian. În anul 2000 a fost numit guvernator interimar al provinciei Liaoning şi, apoi, guvernator în 2001. În 2002 era membru al Comitetului Central al PCC şi dobândise deja o influenţă la nivel naţional.

Între timp, practicanţii Falun Gong inundau Beijingul, căutând să spună PCC-ului să înceteze persecuţia. Închisorile şi lagărele de muncă din Beijing şi zonele înconjurătoare se umpleau până la refuz. Prin aceasta, Bo a găsit o altă ocazie de a intra în graţiile lui Jiang Zemin.

Bo a luat iniţiativa de a construi şi extinde închisorile şi lagărele de muncă de mare capacitate din provincia Liaoning, incluzând închisoarea Dalian, închisoarea Nanguanling, închisoarea Jinzhou, închisoarea Wafangdian, Lagărul de Muncă Zhoushuizi şi Centrul de Detenţie Yaojia.

Nedezvăluindu-şi identităţile, practicanţii îi protejează pe cei apropiaţi lor

Bo Xilai a extins, de asemenea, Lagărul de Muncă Masanjia din oraşul Shenyang, transformându-l în cel mai important edificiu de detenţie din China. A mai extins şi Lagărul de Muncă Longshan, Lagărul de Muncă Shenxin şi altele.

Bo a aranjat să umple noile sale stabilimente renovate cu excedentul din Beijing, astfel încât închisorile şi lagărele sale de muncă să deţină practicanţi din toate regiunile Chinei. Bo i-a luat, în special, pe acei practicanţi care fuseseră arestaţi în Beijing şi care refuzaseră să îşi dezvăluie identităţile.

Oportunitatea de a obţine profit

În timp ce Bo Xilai şi Gu Kailai vedeau persecuţia ca pe o şansă de a urca pe scara PCC. Curând, Gu a mai văzut şi altceva în situaţia tuturor acelor practicanţi ce inundau închisorile lui Bo: o oportunitate de a scoate profituri imense. Conform unei surse familiarizate cu această chestiune, Neil Heywood era acolo, alături de ea încă de la început, ca un ajutor de încredere, de când ea a început să obţină bani din organele şi trupurile practicanţilor.

În august 1999, Günther von Hagens a deschis prima fabrică de procesare a cadavrelor din Dalian. Folosind un anumit proces pe care von Hagens spune că l-a patentat în anii 1970, numit plastinare, prin care fluidele corporale sunt înlocuite de polimeri, fabrica a conservat trupurile umane pentru expoziţie şi cercetare.

În 1995, von Hagens începuse să pună în scenă expoziţii cu corpurile sale conservate, transformându-şi invenţia într-o industrie profitabilă. De fapt, expoziţiile pe care von Hagens şi competitorii săi le-au desfăşurat în turnee în jurul lumii au atras un public ce număra zeci de milioane de oameni, având încasări de sute de milioane de dolari.

Fabrica a primit aprobare din partea Biroului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică din Dalian şi de la Biroul de Management Administrativ Industrial şi Comercial din Dalian, unde Bo s-a implicat personal în aprobarea şi înregistrarea acestora.

Prin cererea unei investiţii iniţiale de 15 milioane USD, fabrica a fost amplasată în zona de dezvoltare tehnologică din Dalian, un loc frumos aproape de ocean, aflat la baza munţilor.

Von Hagens a declarat pentru New York Times că pusese bazele unei fabrici în Dalian, întrucât găsise mână de lucru ieftină, studenţi dornici, puţine restricţii din partea guvernului şi acces uşor la corpuri umane în China, despre care a afirmat că le va folosi mai ales, în scopul de a realiza experimente şi studii medicale, nu pentru expoziţiile sale.

Trupuri nerevendicate

Fabrica lui Von Hagens avea acces uşor la cadavre în China, conform cotidianului New York Times, întrucât folosea ceea ce, conform legilor chineze, poartă denumirea de „trupuri nerevendicate.” Von Hagens a declarat pentru New York Times că după noile reglementări intrate în vigoare în China în iulie 2006, „Acum este dificil [să foloseşti trupuri nerevendicate].”

Conform interpretării judiciare a articolului 348 din Codul de Procedură Penală al Chinei oferită de către Curtea Supremă a Poporului din China, familia unui criminal executat trebuie să fie informată cum că trupul este disponibil pentru a fi ridicat înr-un interval de timp specificat.

„Dacă familia criminalului nu reuşeşte să revendice cadavrul înainte de termenul specificat”, interpretarea este: „curtea populară poate notifica organizaţiile ce se ocupă cu tratarea trupurilor sau rămăşiţelor”.

Articolul 348, drept urmare, lasă o ambiguitate larg deschisă exploatării de către curţile de judecată şi oficialii din cadrul securităţii publice, care pot să trateze, după cum doresc, orice trup etichetat ca fiind nerevendicat.

Peng Yongfeng obişnuia să practice avocatura în China. Acesta a declarat pentru postul de radio Sound of Hope că articolul 348 a acordat de fapt instanţelor dreptul de a incinera trupul deţinutului şi, prin urmare, de a-i înlătura organele înainte de incinerare, fără a notifica membrii de familie.

În realitate, când membrii familiilor practicanţilor Falun Gong au fost chemaţi să revendice trupurile celor dragi, deseori au primit o cutie cu cenuşă, conform mărturiilor de pe site-ul Minghui al Falun Gong. Familiile nu au cum să verifice cui îi aparţine cenuşa care li s-a dat.

Circumstanţele persecuţiei Falun Gong fac posibilă etichetarea trupurilor practicanţlor Falun Gong ca „nerevendicate”.

În capitolul său din cartea State Organs (Organe pentru Stat, n. trad.), purtătorul de cuvânt al Centrului de Informare al Falun Dafa, Erping Zhang, a explicat de ce practicanţii deseori îşi păstrează secretă identitatea atunci când sunt arestaţi. Dacă identitatea lor este dezvăluită, atunci întreaga familie a practicantului, precum şi colegii săi pot fi făcuţi să sufere. Nedezvăluindu-şi identitatea, practicanţii îi protejează pe cei apropiaţi lor.

Practicanţii neidentificaţi sunt, prin definiţie, nerevendicabili dacă sunt executaţi, fiindcă poliţia nu are nicio modalitate de a le contacta membrii de familie. În plus, membrii de familie ai celor care nu şi-au dezvăluit niciodată identitatea nu au cum să afle care le este soarta, scutind autorităţile de posibilitatea de a fi trase la răspundere.

Atunci, rămâne la latitudinea poliţiei şi a instanţelor de judecată modul prin care să se debaraseze de trupul nerevendicat – de pildă, prin vânzarea acestuia celui mai bun ofertant, în cadrul licitaţiilor.

Aprovizionarea cu cadavre

Gu a descoperit că existau două modalităţi de a transforma prizonierii deţinuţi în bani. Organele puteau fi extrase şi folosite de către spitalele din Liaoning pentru transplanturi, iar trupurile puteau fi vândute fabricilor de plastinare.

Von Hagens a declarat pentru New York Times că partenerul său de afaceri, dr. Sui Hongjin, pusese bazele unei fabrici rivale şi îi aproviziona pe competitorii săi cu trupuri plastinate.

Von Hagens şi Sui Hongjin s-au disociat în anul 2000. De atunci, mai multe fabrici de plastinare a corpurilor umane au fost deschise în Dalian, iar China a dobândit notorietatea de a fi pe locul I în lume ca exportator de trupuri umane. Conform postului de radio Free Asia, un singur corp plastinat poate fi vândut pentru 1 milion USD.

Conform sursei Epoch Times, Gu Kailai şi Neil Heywood se aflau în plină dezvoltare în acest sector al industriei. Sursa a afirmat că aceştia aprovizionau fabricile cu trupurile practicanţilor Falun Gong, care compun majoritatea cadavrelor puse la dispoziţia fabricilor de plastinare din Dalian de către sursele din China.

Gu era mintea din spatele managementului financiar, publicităţii interne şi internaţionale, şi a deschiderii canalelor de export pentru organe şi trafic cu trupuri umane, după cum afirmă sursa.

Crima nu a fost legată de protecţia fiului lui Gu Kailai

The Epoch Times nu are informaţii care să confirme că Von Hagens sau alţi proprietari de fabrici de plastinare a cadavrelor umane ar fi ştiut că trupurile oferite, chipurile, de şcoli de medicină, aparţineau practicanţilor Falun Gong ucişi.

Conform sursei Epoch Times, Gu Kailai l-a ucis pe Heywood pentru că acesta începuse să vorbească despre afacerile lor cu trupuri ale practicanţilor Falun Gong din Dalian. Crima nu a avut nimic de a face cu protejarea fiului lui Gu.