Iranul îl ameninţă pe Trump cu relansarea programului său nuclear “în câteva ore”
alte articole
La o zi după ce Iranul a anunţat că pregăteşte trimiterea unei flotile de nave de luptă în vestul Oceanului Atlantic şi după un anunţ anterior privind o investiţie masivă de 500 milioane de dolari în domeniul militar, regimul din Teheran se transformă foarte rapid în cea mai recentă potenţială problemă geopolitică spinoasă pentru administraţia lui Donald Trump, ameninţând marţi că ar putea abandona “în câteva ore” acordul nuclear semnat în 2015 cu SUA şi alte puteri mondiale, dacă Washingtonul impune sancţiuni suplimentare Republicii Islamice. Avertismentul a fost lansat de preşedintele iranian Hassan Rouhani în primul discurs adresat Parlamentului iranian de când a fost învestit oficial în cel de-al doilea mandat prezidenţial. De asemenea, Rouhani a indicat că Iranul ar putea amplifica rapid procesul de îmbogăţire a uraniului la nivele chiar mai înalte decât înaintea semnării acordului nuclear, conform website-ului Zero Hedge.
“Cei care încearcă să se întoarcă la limbajul ameninţărilor şi sancţiunilor sunt prizonieri ai iluziilor lor trecute”, a menţionat Rouhani în discursul său. “Dacă ei doresc să se întoarcă la acea experienţă, atunci în mod sigur, într-un timp scurt – nu săptămâni sau luni, ci în câteva ore sau zile – ne vom întoarce la situaţia [nucleară] precedentă, dar cu mult mai multă forţă”.
De asemenea, Rouhani a afirmat că Iranul preferă să rămână în acordul nuclear, pe care l-a numit un “model de victorie pentru pace şi diplomaţie în faţa războiului şi a unilateralismului”, adăugând că aceasta nu este “singura opţiune”. Ca răspuns, SUA a avertizat că va continua să pedepsească “activităţile non-nucleare destabilizatoare” ale Iranului.
Declaraţia lui Rouhani a fost făcută în condiţiile în care singura realizare diplomatică a lui Obama, acordul nuclear cu Iranul, se află sub o presiune tot mai mare după ce Teheranul a desfăşurat mai multe teste şi lovituri cu rachete, iar Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva Iranului – ambele acuzându-se reciproc de încălcarea “spiritului acordului”. Rouhani a avertizat că, în cazul în care Washingtonul persistă cu atitudinea sa, Iranul este pregătit să se retragă din acordul care a dus la suspendarea majorităţii sancţiunilor internaţionale în schimbul restricţionării programului nuclear iranian.
Luna trecută, Iranul a testat o nouă rachetă balistică puternică ceea ce a dus la aplicarea de noi sancţiuni americane şi, în urmă cu câteva zile, Parlamentul ţării a votat în favoarea creşterii cheltuielilor militare cu peste o jumătate de milion de dolari (nu este clar dacă banii provin de la răscumpărarea plătită de fostul preşedinte Barack Obama pentru eliberarea câtorva ostatici americani în urmă cu un an). După cum a adăugat BBC, parlamentarii iranieni au strigat “Moarte Americii” în timp ce votau pentru mărirea acestor cheltuieli: astfel, guvernul iranian alocă o sumă suplimentară de 260 milioane USD pentru dezvoltarea programului de rachete şi o sumă identică Forţei Quds, o ramură a Gărzilor Revoluţionare ale Iranului, a afirmat agenţia iraniană de ştiri de stat IRNA. Forţa Quds se află în fruntea mai multor miliţii care activează în Siria şi Irak.
Rouhani a avertizat că un program nuclear reconstituit va fi “mult mai avansat”, a precizat New York Times, aceasta fiind o ameninţare voalată că Iranul ar putea începe să îmbogăţească uraniul până la nivelul de 20%, un pas înainte spre construirea unei arme nucleare. Astfel de activităţi de îmbogăţire au reprezentat o temere majoră înainte de 2015.
Separat, Rouhani a afirmat că Trump a demonstrat că nu este un partener de încredere, nu numai pentru Iran, dar şi pentru aliaţii SUA.
Rouhani a mai declarat că “în ultimele câteva luni, lumea a văzut cum Washingtonul, pe lângă încălcarea constantă şi repetată a promisiunilor [prevăzute în acordul nuclear], a ignorat alte câteva acorduri globale şi a demonstrat aliaţilor săi că SUA nu este nici un partener bun şi nici o parte de încredere în negocieri”, referindu-se la decizia lui Trump de a se retrage din acordul pentru climat din Paris şi din alte acorduri comerciale internaţionale.
Heather Nauert, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, a refuzat să discute despre comentariile lui Rouhani în mod direct, insistând că Washingtonul respectă pe deplin acordul nuclear. Totuşi, ea a confirmat că administraţia SUA îşi revizuieşte politica faţă de Iran şi consideră că acordul nu a pus capăt altor “activităţi destabilizatoare” ale Iranului în regiunea sa. Avertismentul lui Rouhani a fost de asemenea aspru criticat de Nikki Haley, ambasadorul american la ONU, care a precizat într-o declaraţie că aceste afirmaţii reprezintă o încercare a Iranului de a şantaja Statele Unite.
Se ridică însă următoarele întrebări: Care este scopul acordului? Cât timp va rămâne în vigoare acesta? Şi ce anume se întâmplă cu preţul petrolului dacă şi când aproximativ 2-3 milioane de barili pe zi de petrol exportat de Iran sunt scoase de pe piaţa globală, afectând economia Republicii Islamice?
Bineînţeles, Iranul este conştient de consecinţele devastatoare asupra economiei sale dacă va rămâne fără zecile de miliarde de dolari obţinute din exporturile petroliere. Din acest motiv, anumiţi analişti citaţi de publicaţia The National au avertizat că remarcile lui Rouhani la acordul nuclear (cunoscut şi sub numele de JCPOA) nu indică faptul că Iranul este pe cale, sau chiar ia în considerare retragerea din acord. Mai degrabă, susţin ei, este vorba de o mişcare tactică de protejare a flancului politic de dreapta al preşedintelui moderat în faţa Gărzilor Revoluţionare ale Iranului sau a altor elemente radicale care se opun deschiderii culturale şi economice pe care acordul nuclear a intenţionat să o faciliteze – deschidere care ar putea să slăbească priza acestora din urmă asupra societăţii şi economiei ţării.
“Cu siguranţă nu cred că este ceva alarmant. Este un discurs politic pentru un public intern şi o manifestare a unităţii” pe fondul amplificării presiunii de către Washington, a precizat Marc Martínez, analist pe problemele Iranului la Institutul Delma din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
“Remarcile lui Rouhani sunt un act clasic de bravadă politică, dar intenţiile preşedintelui şi intenţiile Iranului sunt destul de evidente atunci când luăm în considerare faptul că Javad Zarif a fost numit din nou în funcţia de ministru de Externe”, a afirmat Martínez. “Iranul beneficiază foarte mult de pe urma JCPOA iar calculele arată că, de fapt, comunitatea internaţională nu va susţine spiritul aventurier al lui Trump”.
În acelaşi timp, unii analişti se întreabă dacă Iranul nu este cumva îngrijorat în legătură cu natura imprevizibilă a procesului decizional al lui Trump, încercând să îşi îmbunătăţească şansele. Acest lucru ar putea explica de ce luni seara Rouhani a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin, promiţând că vor dezvolta acţiunile militare comune în regiune.
“Teheranul acceptă prezenţa activă a investitorilor ruşi... în proiecte de infrastructură majore, inclusiv în domeniile industriei şi energiei”, a declarat Biroul lui Rouhani.
De fapt, Teheranul nu urmăreşte să îşi dezvolte relaţiile doar cu Moscova: Uniunea Europeană, care iniţial a susţinut sancţiunile globale anti-Iran, în timpul preşedintelui Obama, a început să investească puternic în Republica Islamică de la semnarea acordului nuclear în 2015 şi, probabil, nu va susţine aplicarea de noi sancţiuni împotriva acesteia. De asemenea, China a fost timp de mulţi ani un partener al regimului de la Teheran.