Imperiul rus se prăbuşeşte sub ochii lui Putin [The Telegraph]

Nu doar în Ucraina visul lui Vladimir Putin de a restaura măreţia imperială a Rusiei se prăbuşeşte sub ochii săi. Violenţele din această săptămână din teritoriul disputat al Nagorno-Karabah din Caucaz oferă încă o dovadă a incapacităţii Moscovei de a asigura măcar un minim de influenţă asupra unei regiuni care a fost cândva o parte esenţială a Uniunii Sovietice.

Pe parcursul celor două decenii în care a dominat arena politică de la Moscova, Putin s-a angajat să readucă Rusia la o poziţie apropiată de puterea imensă pe care o avea în epoca sovietică. Din punctul său de vedere, Moscova îşi rezervă dreptul de a-şi exercita influenţa asupra aşa-numitei "străinătăţi apropiate" a Rusiei, republicile independente care au apărut în urma dizolvării Uniunii Sovietice - un eveniment despre care susţine că a fost "cea mai mare catastrofă geopolitică" a secolului XX.

Cu toate acestea, în ciuda menţinerii unei campanii neobosite pentru a le convinge să revină în sânul Moscovei, tacticile de băiat bătăuş ale lui Putin au obţinut efectul opus. Decizia sa nechibzuită de a invada Ucraina nu a făcut decât să întărească hotărârea fostelor republici sovietice, în special în ţările baltice şi în Europa de Est, de a se proteja de orice viitoare ameninţare rusă.

Dacă războiul din Ucraina a diminuat considerabil speranţele Kremlinului de a-şi restabili influenţa pe flancul său vestic, puterea sa în declin este evidentă şi în fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucazul de Sud, după cum ilustrează grafic reluarea ostilităţilor din cauza Nagorno-Karabah.

Revendicările rivale ale Armeniei şi Azerbaidjanului asupra Nagorno-Karabah au fost o sursă constantă de îngrijorare pentru Moscova de când acestea au obţinut independenţa în 1991.

O regiune muntoasă situată la capătul sudic al lanţului muntos Karabah, enclava este recunoscută la nivel internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, în ciuda faptului că majoritatea celor 120.000 de locuitori sunt etnici armeni, care au propriul guvern cu legături cu Armenia. Tensiunile, în urma cărora Armenia şi Azerbaidjanul au purtat două războaie pentru enclavă în ultimele trei decenii, au fost exacerbate de afirmaţiile minorităţii armene, care este creştină, potrivit cărora riscă să fie persecutată de musulmanii turci din Azerbaidjan.

În mod ideal, Moscova ar dori să se distanţeze de această dispută şi să rămână în relaţii bune atât cu Baku, cât şi cu Erevan. În acest scop, după ce Azerbaidjanul a iniţiat al doilea război din Karabah în 2020, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 6.500 de persoane, Moscova a negociat o încetare a focului. În conformitate cu termenii acordului, Rusia, care are un tratat de apărare cu Armenia, a fost de acord să desfăşoare 1.960 de pacificatori ruşi pentru a proteja Coridorul Lachin, principala rută de aprovizionare umanitară care leagă Armenia de Nagorno-Karabah.

Până la sfârşitul anului trecut, în timp ce Moscova căuta cu disperare întăriri pentru ofensiva militară şubredă din Ucraina, incapacitatea sa de a-şi îndeplini angajamentele de a proteja Coridorul Lachin a dus la crearea de baraje rutiere de către grupuri paramilitare azere. Acest lucru a împiedicat ca ajutoarele să ajungă la armeni, plasând efectiv enclava sub asediu.

Săptămâna aceasta, Azerbaidjanul a mers mai departe. Acesta insistă că a fost nevoit să lanseze "operaţiunile sale antiteroriste" deoarece ruta de aprovizionare era folosită pentru contrabanda cu arme de către separatiştii armeni. Aceste îngrijorări ar trebui să se risipească acum, după ce liderii separatiştilor armeni au fost de acord să îşi dizolve armata şi să predea armele, ca parte a unui nou acord de încetare a focului convenit ieri.

Cu toate acestea, eşecul Rusiei de a evita o nouă izbucnire a disputei dintre două foste republici sovietice subliniază incapacitatea tot mai mare a acesteia de a influenţa evenimentele în zonele pe care obişnuia să le domine.

În perioada sovietică, aşa-numitele "Stani" din Asia Centrală - Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan - au avut o contribuţie semnificativă la economia sovietică, furnizând energie pentru industria sovietică şi forţă de muncă pentru armată. Din 2002, Moscova a încercat să menţină legăturile sale istorice cu regiunea prin intermediul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară şi politică formată din Rusia, Bielorusia, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

După eşecul de a menţine pacea în Caucazul de Sud, trebuie să ne întrebăm dacă Moscova îşi poate menţine legăturile cu aceste regiuni care se dezvoltă rapid. Cu siguranţă că nu a scăpat atenţiei capitalelor, de la Taşkent la Duşanbe, faptul că pactul de apărare încheiat de Moscova cu Armenia nu a însemnat mare lucru atunci când s-a confruntat cu o agresiune din partea Azerbaidjanului.

Acest lucru ar putea foarte bine să le determine să concluzioneze că interesele lor pe termen lung sunt mult mai bine servite prin apropierea de China, o altă mare putere care râvneşte la bogăţiile minerale vaste ale regiunii. Această tendinţă a fost deja evidentă la începutul acestui an, când Beijingul a găzduit summitul China-Asia Centrală în Xi'an, un oraş situat pe Drumul Mătăsii. În timp ce toţi "stanii" au fost reprezentaţi, Rusia a fost singura absentă notabilă, reflectând rolul tot mai mic al Moscovei într-o regiune pe care o considera cândva ca fiind propria sa curte. Cu Putin preocupat de Ucraina, Beijingul a reuşit să încheie acorduri de investiţii în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Poate că Putin visează să reconstruiască imperiul rus, dar realitatea brutală este că Moscova nu mai are puterea sau influenţa necesară pentru a face acest lucru.