Hotnews: Chiar au scăzut preţurile alimentelor după limitarea adaosului? Ce spune Ciolacu şi ce spun datele oficiale?
Premierul Ciolacu a susţinut vineri ca limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază a avut efectele aşteptate.
"Am oprit creşterea excesivă a preţurilor pentru alimente, iar, pentru multe dintre produsele incluse în listă, la raft, se constată scăderi substanţiale de preţ”, a transmis vineri premierul Ciolacu. Hotnews a verificat care au fost efectele reale ale limitării marjei comerciale pe baza datelor INS şi a constatat ca lucrurile nu arată chiar aşa cum le-a zugrăvit premierul. Dimpotrivă.
Per ansamblu, preţul mediu al pachetului format din produse de bază cu adaos comercial limitat a urcat în septembrie cu 4,55%.
Pâine albă, scumpire cu 7,4% în septembrie
Lapte de vacă proaspăt: scumpire cu 1,3% în septembrie
Laptele a crescut moderat, limitarea adaosului comercial având efectul scontat. Numai că, să nu uităm, la lapte şi produse lactate, importurile au crescut cu un ameţitor 1846% în ultimii 30 de ani.
Deficitul anual a fost de peste 104 milioane euro/an, din care mai mult de 90% s-a acumulat în perioada de postaderare (media anuală fiind de aproape 215 milioane de euro), explică şeful INS, Tudorel Andrei, în cartea sa recent publicată „Comerţul exterior al României cu produse agroalimentare 1990-2020” la editura Academiei Române.
Carne de porc - scumpire cu 13,65%
România importă, în prezent, 80% din necesarul de carne de porc, faţă de 20% în urmă cu 6 ani.
Odată cu carnea, România importă şi inflaţia din ţările de provenienţă, fiind pusă presiune pe cursul de schimb. Preţul mâncării unei suine poate ajunge la 6 lei/zi, în funcţie de ce furaje îi dai să mănânce. Dacă porcul ajunge la greutatea de 100 de kg în trei luni, asta înseamnă 90 de zile *6 lei=540 de lei daţi numai pe hrană. De vândut la abator îl vinzi cu 5,5 lei/kg, adică 550 de lei. Aparent, ai un profit de 10 lei. Dar dacă adaugi salariul celui care se ocupă de ei, facturile la energie şi gaz, transportul gunoiului, vezi că, de fapt, pierzi. Noi ne considerăm totuşi norocoşi, întrucât avem 70 de hectare de teren pe care cultivăm diverse culturi pe care apoi le transformăm în hrană pentru animale, spune un fermier.
Ouă - scumpire cu 16,6% în septembrie
Preţul ouălor a crescut cu aproape 17%, ceea ce este mult, după orice standarde ar avea premierul. Preţul ouălor crescuse în UE cu 30% în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022, o creştere uşor peste media europeană fiind înregistrată în România, unde ouăle erau cu 33,7% mai scumpe, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Brânză telemea din lapte de vacă: scumpire cu 13,8% în septembrie
Articolul integral poate fi citit aici.