Goana după inima lui Suleiman Magnificul se înteţeşte
alte articole

Arheologii turci au descoperit un document care desemnează un complex de moschei din Szigetvar, Ungaria, ca fiind locul unde au fost îngropate în 1566 inima şi organele interne ale marelui sultan otoman, Suleiman Magnificul. Deja a început goana pentru a găsi şi recupera preţioasele relicve.
Suleiman (Süleyman) Magnificul a fost cel de-al 10-lea sultan al Imperiului Otoman, domnia sa fiind cea mai lungă, din 1520 până la moartea sa în 1566. A fost un monarh renumit al secolului XVI în Europa, domnind peste cea mai bine dotată armată, putere economică şi politică din întreaga istorie a Imperiului Otoman. A fost de asemenea patron al artelor şi culturii, epoca de aur a literaturii, arhitecturii şi artelor frumoase otomane având loc în timpul domniei sale.
Suleiman a condus personal armatele în luptele pentru cucerirea fortăreţelor creştine din Belgrad, Rhodos, precum şi a majorităţii cetăţilor din Ungaria.
Sub domnia acestuia, marile oraşe musulmane, multe dintre provinciile balcanice şi o mare parte din Africa de Nord au fost cucerite, iar flota otomană domina mările de la Mediterana la Marea Roşie şi Golful Persic.
Sultanul a murit la Szigetvar în timp ce-şi conducea armata să asedieze fortăreaţa apărată de localnicii conduşi de Miklos Zrinyi, un nobil de origine croato-maghiară. Moartea sa a fost ţinută secretă timp de 48 de zile pentru ca soldaţii să nu se demoralizeze.
Istoricii cred că inima lui Suleiman a fost îngropată lângă Szigetvar, iar corpul transportat la Constantinopol, cum era denumit mai demult Istanbulul. Scrierile istorice spun că trupul sultanului a fost mumificat temporar şi îngropat sub patul din cortul imperial din apropierea fortăreţei, după ce i-au fost îndepărtate inima şi organele interne. Trupul i-a fost trimis la Istanbul, în timp ce organele au rămas în Ungaria.
Conform reportajului din Hurriyet Daily News, documentele care indică locul unde e îngropată inima sultanului au fost descoperite din greşeală în timp ce cercetătorii studiau carta fundaţiei Sokkolu-ului lui Mehmed Paşa.
Documentele spun că „organele interne au fost îngropate în grădină lângă ‘hanikah’ (locuinţa dervişului) din cadrul moscheii lui Suleiman din Szigetvar”, afirmă Mehmet Zeki İbrahimgil, profesor de istorie la Universitatea Gâzi.
În timp ce unii experţi sunt sceptici, echipa de cercetători care a descoperit documentul, speră să obţină permisiunea să facă săpături în locul respectiv, pentru a găsi inima până în 2016, când se vor împlini exact 450 de ani de la moartea lui Suleiman.
Arheologul Norbert Pap a declarat că această căutare nu este doar pentru a găsi inima, ci şi pentru „reconstituirea fiecărui strat de istorie şi geografie din ultimii 400 de ani”.