Primul Război Mondial, diferenţe majore în modul în care acesta este studiat în fostele ţări beligerante

La o sută de ani de la declanşare, Primul Război Mondial este prezentat şi explicat în moduri extrem de diferite copiilor din fostele ţări beligerante, cu o discrepanţă evidentă între învingători şi învinşi şi o tendinţă de a insista pe ororile acestui conflict mai mult decât pe dimensiunea sa militară sau geostrategică, constată AFP.

Franţa: Studierea acestei perioade se face în trei etape. În clasele primare, elevii trebuie să memoreze Bătălia emblematică de la Verdun, din 1916, rolul lui Clemenceau (Georges Benjamin) şi Armistiţiul din 11 noiembrie 1918. La colegiu, elevii francezi studiază despre extrema violenţă a războiului şi noua hartă a Europei pe care acesta a 'conturat-o'. În sfârşit, în liceu, programa se concentrează cu precădere pe experienţa combatanţilor din tranşee. 'Este regretabil că nu sunt abordate mai serios cauzele conflictului', subliniază Hubert Tison, secretar general al Asociaţiei profesorilor de istorie şi geografie din Franţa (APHG).

Marea Britanie: Conflictul este studiat de manieră globală şi prezentat mai degrabă ca un dezastru uman. Britanicii pun în special accentul pe Bătălia de pe Somme, din 1916, cea mai sângeroasă din Marele Război, (bătălie) în care au murit peste 200.000 de oameni, pentru un câştig teritorial şi strategic nesemnificativ. La fel ca în Franţa, o importanţă specială este acordată condiţiilor de viaţă din tranşee. 'Unii istorici estimează că se acordă prea multă atenţie acestui aspect şi că este ignorată victoria militară', declară Matthew Tomlinson, profesor de istorie la liceul internaţional din Saint-Germain-en-Laye, lângă Paris.

Germania: Modul de studiere diferă de la regiune la regiune, fiecare land fixându-şi propria programă la istorie. Totuşi, predarea Primului Război Mondial este, în general, foarte limitată, în special pentru că germanii au fost mult mai marcaţi de cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, germanii de azi păstrează o anumită distanţă faţă de Imperiul german din 1914, cu care nu se identifică, explică Rainer Bendick, profesor în Osnabruck (Saxonia Inferioară). Potrivit lui Bendick, Marele Război este cel mai des prezentat în Germania drept 'sfârşitul imperialismului din secolul al XIX-lea, fără ca războiul ca atare, bătăliile şi distrugerile provocate de el să fie tematizate'.

Rusia: Recent, preşedintele Vladimir Putin şi-a făcut publică intenţia de a repune pe locul binemeritat memoria unui conflict 'pe nedrept uitat' în timpul celor 70 de ani de regim sovietic, care a acceptat dezastruosul Tratat de la Brest-Litovsk şi a preferat să pună accent pe Revoluţia din 1917 şi pe victoria din 1945 împotriva Germaniei fasciste. Dintr-odată, Marele Război şi-a recăpătat importanţa în manualele şcolare din Rusia, pe o tonalitate naţionalistă. 'Ideea generală este aceea că noi am luptat cu toate forţele noastre, în timp ce aliaţii au profitat de Rusia' şi nu au susţinut-o, explică istoricul rus Aleksandr Ciubin. Astfel, Primul Război Mondial este prezentat în Rusia drept una dintre cauzele principale ale Revoluţiei ruse, 'deoarece el a epuizat forţele Imperiului Rus şi a provocat inconsistenţa regimului ţarist'.

Italia: Marele Război nu ocupă un loc central în programele şcolare, afirmă Pierre Kerleroux, fost profesor de istorie şi membru al APHG. Spre deosebire de Franţa şi Marea Britanie, (în Italia) 'tendinţa este, de câţiva ani, de a insista pe viaţa de pe front şi pe suferinţele soldaţilor, mai mult decât pe aspectele strategice şi politice', explică Kerleroux. Modul de predare se concentrează de asemenea pe legătura dintre acest conflict şi naşterea fascismului şi Al Doilea Război Mondial, care a slăbit şi mai mult Italia.

SUA: În absenţa unei programe naţionale de istorie, locul acestui conflict mondial în procesul de studiere - atunci când este studiat - depinde de profesor. 'Dacă acesta este patriot, el nu se va interesa decât de maniera în care Primul Război Mondial a afectat SUA', care au intrat târziu în război, în 1917, şi au suferit puţine pierderi comparativ cu alte ţări beligerante, explică Johan Seeman, profesor de istorie la American School of Paris. 'Însă unii profesori sunt mai deschişi' şi oferă o viziune mai largă, adaugă Seeman.