Gaza a devenit o criză în timp ce ochii lumii erau în altă parte

Lumea nu mai urmăreşte evenimentele – cel puţin, asta simţeau atât israelienii cât şi palestinienii când am vizitat Ierusalimul şi Cisiordania la sfârşitul lunii trecute.

Dar persoanele din ambele tabere ale conflictului suspectau ceea ce oamenii din exterior nu înţelegeau: că lucrurile ar putea degenera foarte grav în curând. Acum rachetele bombardează Gaza, încercând aparent să oprească rachetele lansate de acolo. Iar odată cu manifestarea disperării şi terorii, lumea priveşte din nou această scenă.

Am fost în Cisiordania să vorbesc cu diferite persoane pentru următoarea mea carte: Titluri din Pământul Sfânt. Călătorind înapoi la Ierusalim, m-am întrebat dacă mă pot da jos din autobuz pentru a fotografia unele fortificaţii de acolo.

Când eram situat permanent în regiune, fotografierea zonei ţi-ar fi adus probleme – se putea ţipa la tine; poate o avertizare cu un foc de armă. Totuşi, în mintea mea rămânea moartea lui James Miller, un cameraman britanic împuşcat mortal de armata israeliană în Gaza în perioada când trăiam şi munceam acolo pentru BBC.

Toţii oamenii pe care i-am întrebat dacă este sigur sau înţelept să fotografiezi punctul de control Qalandiya mi-au împrăştiat îngrijorările. Un jurnalist palestinian chiar mi-a că zis că locaţia a devenit ca un ”studio TV”. Am sărit în autobuz, am fotografiat locul, şi m-am întors cu următorul autobuz spre Ierusalimul de Est.

Răpirile provoacă conflictul

Cu o săptămână în urmă acea parte din oraş nu mai era calmă. Palestinienii, înfuriaţi după răpirea şi uciderea unui tânăr palestinian, se ciocneau cu forţele de securitate israeliene. Răpirea părea să fie răspunsul la uciderea anterioară a trei tineri israelieni . La momentul vizitei mele, cei trei israelieni erau dispăruţi de 10 zile, dar morţile lor nu erau încă confirmate.

Atmosfera pe care o credeam calmă – în care puteai să treci de punctele de control fără probleme, şi puteai să fotografiezi zidurile de beton din jur – era înşelătoare.

Două săptămâni mai târziu, conflictul israeliano-palestinian a atins un nou nivel al violenţelor ce n-a mai fost întâlnit de la ultima ofensivă majoră a Israelului în Gaza, în noiembrie 2012. Atunci, la fel ca acum, Israelul susţine că operaţiunea are ca obiectiv oprirea rachetelor lansate spre ţintele israeliene. Acum, la fel ca atunci, majoritatea victimelor ucise sunt civili.

Situaţia este mult mai apropiată de cea dintre 2002 şi 2004, când trăiam în Gaza, în mijlocul celei de-a doua intifada împotriva Israelului. Poate din cauza experienţelor mele anterioare, când am citit despre dispariţia tinerilor israelieni, am început să mă tem că de asta va fi mai rău. Era o şansă mare ca moartea acestora, dacă aceştia întradevar au murit, să nu fie ultimul caz de acest fel.

Numărul ştirilor în scădere

Israelienii cu care am vorbit în prima dimineaţă în Ierusalim mă întrebau dacă ştirile vor fi acoperite în Marea Britanie. Le-am explicat că Siria şi Irakul dominau titlurile despre regiune ale ziarelor britanice.

Acestea dominau agendele celor care adunau ştiri, de asemenea. În timp ce calmul experimentat traversând în Cisiordania în urmă cu două săptămâna a fost numai temporar, s-a mai schimbat ceva de la cea de-a doua intifada: numărul jurnaliştilor internaţionali din Ierusalim. A scăzut semnificativ. Multe organizaţii de ştirii din Statele Unite au plecat – îndepărtate de bugetele scăzute, atrase de evenimentele mai dramatice din restul Orientului Mijlociu. Veştile sugerau ca şi unele trusturi britanice vor pleca în curând.

Va conta dacă Ierusalimul va înceta să mai fie centrul jurnalistic care a fost în deceniile recente? Există motive bune pentru a te duce în alte părţi – nu din cauză că relaţiile Israelului cu unii din vecinii săi îl fac o locaţie rea pentru călătoriile din marele Orient Mijlociu.

Propria experienţă cu aparatul de fotografiat din acea după amiază mi-a dat o lecţie importantă. Îngrijorările mele că fotografierea zonei mi-ar putea aduce probleme se baza pe experienţele mele vechi de un deceniu. Reporterii care munceau acolo mai recent credeau că nu sunt expus riscurilor. Dar dacă lucrurile s-au schimbat într-adevăr, asta s-a întâmplat doar la suprafaţă. Vărsările de sânge din Gaza ultimelor zile au arătat că liniştea din trecut nu însemna pace.

Asta îmi dă un alt motiv să cred că relatările din Ierusalim sunt atât de importante. Palestinienii şi israelienii intră rareori în contact direct. În acea parte a lumii, jurnaliştii internaţionali sunt printre puţinii care călătoresc în voie, inclusiv în Gaza.

Chiar şi diplomaţii, împărţiţi între misiunile din Israel şi Autoritatea Palestiniană nu văd de multe ori imaginea de ansamblu. Celor din Statele Unite şi din Uniunea Europeană nici măcar nu le este permis să vorbească cu Hamas, care a condus Gaza o mare parte a ultimului deceniu. Aceştia pot totuşi să ceară opiniile jurnaliştilor.

Aşa că relatările din Ierusalim, cu toate neajunsurile lor, sunt o resursă nepreţuită necesară pentru înţelegerea situaţiei din regiune. Diplomaţia, care a luat forma ultimelor negocieri eşuate, s-a oprit încă odată. Organizaţiile de ştiri ar trebui să reflecteze asupra faptului că lipsa unui proces de pace nu înseamnă şi lipsa unui corespondent.

James Rodgers nu munceşte pentru, consiliază, deţine active sau primeşte fonduri de la nicio companie sau organizaţie care ar beneficia din urma acestui articol, şi nu are nicio afiliaţie relevantă. Articolul a fost publicat iniţial în The Conversation.