Franţa atacă dolarul, cerând ”echilibrarea” monedelor mondiale

Războiul economic: Sancţionată de SUA, tentată economic de Rusia, Franţa vrea să renunţe la dolari
P. P.
10.07.2014

alte articole

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său francez Francois Hollande. (JIM WATSON / AFP / GettyImages)
P. P.
10.07.2014

Guvernul francez vrea să se desprindă de moneda de rezervă mondială, dolarul american, după ce BNP Paribas, cea mai mare bancă a ţării, a fost penalizată cu o amendă de 9 milioane de dolari şi o interdicţie timp de un an la comerţul în dolari.

Sancţiunea a fost acordată cu mărinimie de SUA după ce Parisul a declarat că va merge înainte cu vânzarea unor fregate către Rusia, în ciuda creşterii tensiunilor geopolitice.

Michel Saping, ministrul francez de Finanţe, a cerut o ”echilibrare” a monedelor folosite în tranzacţiile globale, spunând că situaţia băncii BNP Paribas ar trebui ”să ne facă să realizăm necesitatea de a folosi o varietate de monede”, conform Financial Times.

”De exemplu, atunci când vindem avioane, noi [europenii] ne vindem nouă înşine în dolari. Este necesar? Eu nu cred. Cred că o echilibrare este posibilă şi necesară, nu doar în privinţa monedei euro, ci de asemenea pentru monedele mari ale ţărilor emergente, care reprezintă tot mai mult din comerţul global”, a afirmat ministrul francez în timpul unei conferinţe.

Saping vrea să ridice importanţa monedei euro în comerţul internaţional, anunţând că va discuta acest subiect la întâlnirea din Bruxelles cu miniştrii de finanţe din zona euro.

BNP a fost penalizată oficial pentru tranzacţii suspecte în valoare de 30 de miliarde USD cu mai multe ţări plasate sub sancţiunile SUA, precum Iran, Sudan şi Cuba, ceea ce este ilegal conform legislaţiei americane.

Începând de la 1 ianuarie 2015, banca nu va putea să efectueze tranzacţii bazate în dolar timp un an de zile, potrivit RT.

Guvernul francez consideră amenda şi interdicţia ca fiind nerezonabile şi incorecte, deoarece blochează BNP Paribas de la comerţul în dolari, care este moneda dominantă pe piaţa globală. Aproximativ 90% din toate tranzacţiile de pe piaţa de schimb valutar mondială folosesc dolarul american, volumul acestora ajungând la 5 trilioane de dolari pe zi.

Liderii alianţei anti-dolar, Rusia şi China, au început să se „de-dolarizeze” activ, folosind yuanul, rubla şi alte monezi asiatice în tranzacţiile bilaterale, provocând astfel slăbirea monedei de rezervă.

Dolarul domină cel mai mult piaţa petrolului şi a gazului, sistem pe care Rusia şi China speră să-l dărâme, deoarece acordă un avantaj deosebit marii finanţe din SUA.

După acordurile încheiate cu partenerii ruşi la Forumul Economic de la St. Petersburg, Christophe de Margerie, directorul Total, cea mai mare companie petrolieră franceză, a început să susţină activ demersurile Rusiei împotriva dolarului, precizând că pot fi folosite şi alte monede în comerţul cu petrol, chiar dacă dolarul va fi folosit în continuare pentru stabilirea preţurilor de referinţă.

„Preţul barilului de petrol este citat în dolari”, afirmă de Margerie. „O rafinărie poate lua acel preţ şi, folosind rata de schimb euro-dolar din orice zi, să facă plata în euro”.

Statele Unite şi ţările OPEC au comercializat petrolul numai în dolari americani încă din 1971.

Războiul economic: alianţa anti-dolar

În războiul anti-dolar s-au alăturat mai mulţi aliaţi tradiţionali ai Statelor Unite, precum Germania şi Marea Britanie, care au semnat mai multe acorduri comerciale bilaterale ce stipulează excluderea dolarului în cadrul tranzacţiilor bilaterale cu ţări precum Rusia şi China.

Pe lângă ţările europene, mai multe ţări asiatice, precum Japonia, Filipine sau Malaezia, cât şi restul membrelor din grupul economic BRICS (India, Africa de Sud şi Brazilia) au început să participe activ la înlocuirea tranzacţiilor în dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor